Archive

Archive for the ‘wtf’ Category

Fail Compilation July 2011

July 27th, 2011 No comments

O compilație mai faină decât cele din lunile anterioare. Nu vă mai zic nimic, vă las să vă uitați :))

Categories: funny, video, wtf Tags:

Putori de România

July 26th, 2011 5 comments
Problemă veche, asta cu lenea. Țin minte de prin 95-96 că aveam nevoie de ajutoare la cosit și strâns fânul la țară. Cu greu am găsit doi bronzați care au venit la muncă (pe bani). Restul nu aveau angajamente în altă parte și nici nu se scăldau în bani ci doar nu se înjoseau la așa nivel, să muncească la câmp. Mai bine frecau menta în fiecare zi și recoltau de pe holdele altora pe-nserate.

Acum câțiva ani căutau ai mei unu-doi oameni ca să ne sape grădina (evident, tot pe bani). Parcă dintr-o dată nu mai era criză, parcă dintr-o dată toată lumea o ducea bine, nimeni nu mai avea lipsuri, nimeni nu mai era șomer 😐 Cum să fie prost un vlăjgan la 20-25 de ani, fără loc de muncă și fără bani, să dea cu hârlețul două zile și să facă niște bani? Că doar n-o înnebunit lupu! Pân la urmă o femeie, așa pe la 50 de ani, și probabil cu destule greutăți pe cap, a venit și a săpat cu ai mei grădina și a mai ajutat și la alte chestii.

Vedeți și în știrea de mai jos…. mai bine șed ca trântorii la o beută, cu p*ța-n soare decât să muncească. Și ce pretenții au unii, 40 de euro pe ziua de muncă. Păi asta ar însemna doar într-o săptămână să facă 200 de euro, cam cât face un tânăr cu facultate într-o lună de muncă. Bine, nenea care aberează cu euroii probabil e un pic confuz la mansardă, dar de ce se lipsesc de 40 de lei pe zi nu pot pricepe (dacă facem un mic calcul, din 30 de zile scădem vro cinci duminici, mai punem o sărbătoare, cinci zile ploiase și ar ieși un venit de 40 x 19 = 760 lei, rotunjit în jos la 700 lei pe luna, sumă totuși ok pentru venit neimpozabil din agricultură).
Era o vorbă în popor cu vrabia, mălaiul, crocodilul și căpăstrul, vorbă care se potrivește de minune cu situația actuală. Dacă nu știți despre ce zicală vorbesc e pentru că toți cei care preferă să își lățească fundurile sugând ajutoare sociale în loc să lucreze, chiar și în agricultură, încă nu au ajuns să cadă de acord asupra formei finale a zicalei…. mai au nevoie de timp 😐

Categories: thoughts, video, wtf Tags:

Câțiva bani

July 22nd, 2011 2 comments
Presa cred că e tare fericită că are subiect nou de vorbit. Neta Șaptebani. Prima oară când am văzut numele am crezut că e o poreclă, ca Gigi Zăbălatu sau Garofița NasDeȘoarec. Dar se pare că nu, chiar așa o cheamă.

Cică respectiva Șaptebani, vameșă, ar fi aflat că vama la care lucra era sub observația DNA și și-a avertizat colegii. Drept urmare descinderea în forță (în forță, lol) a DNA, la două zile după ce asta a ciripit mai rău ca logoreicii de pe twitter, nu prea a avut niciun efect.

Ce mi-a plăcut e că au fost redate fragmente din convorbirile telefonice ale femeii cu un nene, fragmente redate întocmai de cei de la Antena3:

Neta: Îhî. Na.
Feneşan: Bine! Cât m-ai stai cu ăla micu’ acolo?

Mi se pare urât că l-au jignit așa pe interlocutorul Netei, de unde știu cei ce au transcris convorbirile că nenea Feneșan nu știe folosi corect cratima? Chiar așa s-a simțit pe vocea lui? Ciudat. Dar nu mai ciudat ca faptul că domnul Șaptebani e șeful vămii. În continuare. Deși acțiunea deconspirată a DNA a avut loc amu-s vro trei luni cică. Deși îs dovezi că lua mită la greu și el.

Oare să ne mirăm de or să primească doar o mustrare și de or fi lăsați să își vadă de treabă în continuare?  😐

Categories: news, wtf Tags:

Lacul Ceauru, jud Gorj

July 18th, 2011 4 comments
Citind zilele astea un articol scris de visurat am aflat despre un lac din județul Gorj, lac ce îl puteți vedea și în poza de mai sus. De fapt dacă vă uitați mai bine veți observa că în timp ce lacul Ceauru e prezent pe toate hărțile  județului Gorj, Google Maps nu știe nimic de acest lac. Să vă spun de ce.

Povestea lacului e una tipic românească. În 1965 au venit ordine de construire a unui lac de acumulare. S-au primit bani, s-au făcut studii și proiecte, trei sate au fost strămutate, s-a construit un dig, și atâta tot. Deși nu s-a trecut la etapele ulterioare banii au trebuit justificați cumva (3 miliarde lei), astfel că la nivel central, după trei ani de la pornirea proiectului, s-a raportat cum că lucrarea a fost terminată, iar lacul a fost marcat pe hărți. Nu după multă vreme, la vizita unui mare oficial de la București, s-a constatat înșelăciunea și toată conducerea șantierului a fost arestată, directorul primind ca pedeapsă 20 de ani de muncă la canalul Dunăre-Marea Neagră.

Mirarea mea e de ce, dacă de pe atunci mai marii Partidului au descoperit minciuna, lacul încă mai apare pe multe hărți? Un posibil răspuns la întrebarea asta am găsit într-un articol de acum 4 ani din Jurnalul Național, și anume că deși din punctde vedere cartografic nu este permis ca pe hartă să apară lacul, o modificare este posibilă doar dacă proprietarul terenului va certifica în scris care este starea lui reală și va solicita modificare. Și oare cine e proprietarul terenului?

Harta fizică a României – Editura Didactică și Pedagogică 1993
(uitați-vă între G-ul și O-ul Gorjului, pe hartă undeva cam la ora 07:30)

Un lucru e cert. Lacul nu există, puteți verifica și imaginile din satelit din Google Maps. În hărțile rutiere ce se găsesc prin librării lacul există sub numele de lacul Rovinari (“Marele Atlas Rutier al României” edițiile 2010 sau mai vechi), în timp ce în ediția din 2011 lacul e absent. Rămâne să caut prin manualele mai noi de geografie să văz de pruncii mai învață de lacul ăsta, că pe Wikipedia la pagina despre județul Gorj încă scrie despre lac, în timp ce doar pe Wikipedia în engleză se spune că lacul nu a trecut de faza de proiect. Dacă aveți un manual de Geografie lângă voi, ia uitați-vă și spuneți-mi și mie de îl găsiți 😀

Oare mai avem astfel de locații în țară? Lucruri ce au fost raportate ca existând dar care lipsesc cu desăvârșire?

Categories: interesant, turism, wtf Tags:

Azi noapte Clujul a pedalat

June 19th, 2011 5 comments
Azi noapte Clujul a pedalat. Competiția a strâns la start, la fiecare din secțiunile ei, numeroși concurenți, de toate vârstele. A fost tare frumos, mai ales că circulația a fost închisă în centrul Clujului special pentru competiție. Că au concurat la categoria începători, avansați sau înțelepți, concurenții au dat tot ce au avut mai bun în ei pentru a obține timpi cât mai buni în cursă.Și totuși nu despre competiție vreau să vorbesc ci despre cei care nu au concurat, despre pietoni

Circulația a fost închisă iar pe traseu, la fiecare cotitura și la trecerile de pietoni erau voluntari în straie oficiale care direcționau concurenții și care se asigurau că pietonii nu trec strada când prin zonă trece plutonul de biciclete. Am stat mai mult de o oră în zonă și am putut vedea comportamentul pietonilor și pur și simplu nu înțeleg cum oameni în toată firea se pot comporta așa.

Cum se poate ca să vezi că este competiție sportivă, să vezi poarta de la punctul de pornire, să auzi crainica vorbind și să treci strada fără să te uiți dacă vin sau nu biciclete? O dudă blondă, cu rochia pân la buric, a trecut țanțoșă strada vorbind la telefon, fără să se uite nicio clipă dacă vine ceva au ba. Era extaziată că a ieșit în oraș și era să fie lovită de un biciclist, lucru ce a amuzat-o destul de mult. I-a dispărut brusc zâmbetul de pe buze doar după ce și-a auzit cuvinte de duh din partea publicului spectator, că în rest i s-a părut perfect normal să meargă în oraș și mai să intre unul pe două roți în ea, și cine știe, era încântată că avea o poveste cool de povestit la prietene. Și nu a fost singura pe tocuri care a trecut strada precum o tută. (încep să îmi vină în minte numa cuvinte colorate cum auzii în episodul Paralele din Robotzi)
Cum se poate să vezi că la trecerea de pietoni sunt 10 oameni care sunt opriți și nu trec, iar tu să te pornești ca o sculă importantă să treci strada. Să fie că cei care staționează sunt fraieri și tu vrei să le arați cât de important ești tu? 

Am rămas surprins de câtă lume a trecut strada fără să se asigure, fără să gândească o clipă. Și nu au fost unul doi, au fost destul de mulți și vedeam și organizatorii că simt că se luptă  cu morile de vânt. Oameni care nu gândesc. Nu gândesc că e spre binele lor să se asigure înainte de a trece strada, nu se gândesc că sunt în oraș, nu în codru, nu se gândesc că nu sunt făcuți din marmură, nu se gândesc că dacă ceva e ieșit din tipare (de genul e închisă circulația, se aude crainica vorbind la microfon, lumea aplaudă și încurajează concurenți, se vede o poartă de pornire în competiție) ar trebui să fie mai atenți decât de obicei. 
Cizilivilizație. Meh.
PS: Am vrut inițial să trec titlul “Azi noapte Clujul a pedalat printre proști”, dar am zis că mai bine nu..
Categories: thoughts, wtf Tags:

Hotel FM în Semifinala Eurovision 2011

May 11th, 2011 5 comments
Sper că nu ați uitat anul ăsta de Eurovision. România e reprezentată de Hotel FM cu piesa Change. Băieții ne sunt la Dusseldorf, am văzut și repetițiile și sună bine. Sper să le iasă totul bine în semifinala de joi seara ca să îi vedem și sâmbătă seara în marea finală. De sunteți prin țări străine faceți bine și votați-i 😉

Clipul piesei, dacă mai țineți minte, a fost filmat în țară în destinații turistice renumite: castelul Bran, salina Turda (atât în galerie cât și în amfiteatru),  zona Bran-Moeciu, hotelul de gheață de la Bâlea Lac, iar rezultatul e chiar frumos, îmi place.

Categories: eurovision, muzica, video, wtf Tags:

O aberație de proiect de lege: dublajul filmelor

May 6th, 2011 1 comment
De Victor Socaciu ați mai auzit. Eu ce țin minte e că mai apărea uneori la TVR și cânta la chitară ceva melodii mai vechi, mai liniștite. De obicei în emisiunile neveste-sii, Marina Almășan. Apoi îmi aduc aminte cum în 2008 la selecția națională pentru Eurovision el a fost unul dintre cei mai vehemenți oponenți ai grupului Biondo. Deși piesa era bună, dânsul nu era de acord ca România să nu fie reprezentată de români.

Citesc astăzi că domnul deputat Victor Socaciu a venit cu o idee genială, o propunere legislativă care cere dublarea producțiilor străine difuzate la posturile tv de la noi. Spune dânsul că…

Folosirea subtitrării introduce cuvinte noi, care sunt asimilate de populaţie şi ajung să fie considerate termeni obişnuiţi. Din această cauză limba română se deteriorează, afectând identitatea naţională

Spune domnul Socaciu că limbile străine nu se învață din filme ci la școală, mai spune dânsul că mai important e să ne apărăm limba și nu să ne întrebăm dacă așa se pierde din calitatea și farmecul unui film și să ne gândim că așa s-ar crea locuri de muncă pentru actori.

Ce aș vrea să știe domnul Socaciu despre ideea lui, înainte să îi spun să facă proiectul de lege sul gros și să și-l bage undeva (adică în dulap, măi, minți întunecate!):

  • Prin dublaj se pierde foarte mult din calitatea filmului original. Se pierde farmecul vocii actorului, se pierd glume și diverse nuanțe din limba originală, lucru ce s-a observat în momentul când alți dobitoci au dublat toate desenele animate de la tv.
  • Dublajul unui film înseamnă o pocire a lui, o pocire a artei întrucât el a fost gândit și proiectat într-o anume limbă, nu în română. “Na haida odată, fă piruieta ceea, să văd cum zburdă lebăda neagră din tini”. 
  • O limbă străină se învață la școală, dar se consolidează mult mai bine auzind vorbind persoane din țara respectivă. O limbă străină nu înseamnă numai exerciții de gramatică, drept urmare a vedea un film în limba engleză, de exemplu, îți consolidează cele învățate în școală, auzi expresii și cuvinte noi, sesizezi accentul, ai modele de urmat…. nu te îndobitocești.
  • Toată italiana pe care o știu o știu pentru că pe când eram mic mă uitam le desene animate și la emisiuni pe posturile italiene, nu pentru că aș fi urmat vreodată cursuri de italiană. Și știu persoane care au învățat spaniola doar uitându-se la telenovele. (Nu la nivel super advanced, ci la unul mediu, cât să se descurce)
  • Dublajul filmelor duce la îndobitocire. Da, se practică și în Franța, Italia, Ungaria sau Germania. Și? Asta nu înseamnă că e bine. Mergeți în țările mai sus amintite și vedeți cât de greu e să dați peste cineva care să înțeleagă engleza!
  • Dublajul filmelor face mai grea vizionarea lor după anumite ore fără a face zgomot. Și doar sunt mulți care se uită noaptea la film cu sonorul pe minim.

Sper din tot sufletul ca legea să fie respinsă. Iar domnul Socaciu să ia lecții de engleză pentru a nu se mai simți complexat când se uită la filme, ce naiba! Doar pentru că el e mai îngust la minte nu înseamnă că trebuie să devenim o țară de dobitoci. 

Mai multe în articolul de pe adevărul.ro.

Categories: info, thoughts, wtf Tags:

Enxtincțiune

February 26th, 2011 No comments
Fundatia Rio Baker a pornit o campanie împotriva construcției de hidrocentrale în Patagonia, denunțând aspectele negative ale acestui mod de a obține energie electrică și încercând a sensibiliza publicul folosind imagini cu animale ce-și dau ultima răsuflare, o puma, o căprioară și o pasăre, învăluite în bule de aer în apa adâncă ce le apasă toracele și le duce spre liniștea din adâncuri.

Mi se pare un pic ciudată campania, mai ales având în vedere că dintre toate metodele de obținere a energiei electrice cea obținută prin hidrocentrale este mult mai “verde” ca restul. Sigur, există și dezavantaje, căci nimic nu este perfect, dar există mereu și măsuri de minimizare a acestora. Dar mă gândesc că e mult mai facil de a fi boem și incapabil de a privi problema în toată complexitatea ei, e mult mai facil a nu încerca de a vedea beneficiile și dezavantajele pe o perioadă mai lungă de timp.

Întrebări de final cărora încă nu le-am găsit un răspuns:

  • De ce nu am văzut campanii împotriva energiei eoliene, cu imagini cu păsări cu gâtul sau cu aripile rupte?
  • De ce au pus o imagine cu o pasăre care se îneacă?
  • De ce nu au folosit un spell-checker?
Categories: ads, wtf Tags:

Final de SuperBlog

January 30th, 2011 8 comments
Iarăși vă scriu despre SuperBlog2010. Nu de alta, dar pentru mine postarea de față reprezintă de fapt finalul concursului. Știu că în decembrie mi-am exprimat părerile despre concurs, despre tot ce a însemnat de la sponsori până la teme și organzare, însă de atunci s-au mai întâmplat lucruri ce simt că ar trebui scrise. Și am să vă explic de ce în rândurile ce urmează.

Festivitatea de premiere a fost cândva în prima parte a lunii decembrie, undeva prin București. Poziția pe care am obținut-o în clasament nu e nici fruntașă, nici codașă, ci undeva în prima jumătate a concurenților. De ce tocmai azi se încheie pentru mine concursul? Pentru că azi primii și faimoasa diplomă ce îmi atestă participarea în concurs dar și produsele de pe siteul Azerty, magazin despre care nu am decât cuvinte de laudă, personalul de acolo fiind tare amabil, simpatic și extrem de operativ. Recomand cu căldură magazinul 🙂

Cel mai deranjant lucru se referă la împărțirea premiilor. Se pare că la festivitatea de premiere anumiți sponsori au venit echipați cu pungi de cadouri pentru fiecare concurent, cei prezenți alegându-se astfel cu genți pentru laptop, căni, cuțite Rosenthal, calendare, agende ș.a.m.d. Cei care nu s-au deplasat la București s-au ales doar cu o urare de bine. Mă rog, anumiți concurenți, aleși pe sprânceană, au primit prin poștă câte un cuțit și o revistă. Ceea ce nu înțeleg eu este de ce mi s-a răspuns că sponsorii au considerat prin acele plase că trebuie răsplătit doar efortul celor care au mers la festivitate iar al celorlalți ba?

Cum pot cuantifica sponsorii efortul depus de fiecare concurent în parte? Cum pot ei afirma că cineva care stă în București sau în Ploiești a depus mai mult efort participând la festivitate decât cineva din Satu-Mare căruia pur și simplu un drum dus-întors până în capitală i se părea peste mână și ca timp și ca bani? Cum pot ei să îi spună cuiva care nu poate lipsi de la serviciu pentru o festivitate de premiere că pentru ei e mai important un pierde-vară care doar a luat metroul două stații și a ajuns la festivitate?

Mi s-a spus că e ca la o conferință de presă, că doar cei prezenți primesc. Le-am spus că nu a fost o conferință de presă, că a fost o festivitate de premiere și că într-o țară civilizată cine nu e prezent primește acasă prin poștă.

Mi s-a spus că nu ar fi corect ca toți să primească aceleași cadouri, că atunci nu ar mai fi competiție. Le-am spus că o departajare în funcție de criterii ale juriului (că doar criterii de calitate nu le pot spune) se făcuse când se întocmi clasamentul final și se acordară voucherele. Și le-am mai spus că prin mârlănia de a oferi acele plase mai mult decât generoase doar celor prezenți se încalcă de fapt însemnătatea competiției când se ajunge să răsplătești un concurent de pe locul 28, și să ignori complet pe unul de pe locul 11.

Festivitatea de premiere a fost o ocazie pentru sponsori să se apropie de concurenți, să se apropie de cei care le-au descris produsele (de multe ori fără a le fi probat), și a le oferi ceva palpabil. O ocazie pe care prin decizia imbecilă de a se gudura doar de cei prezenți au ratat-o cu stil. Nu au făcut decât să le arate concurenților care au făcut sacrificii pentru a termina concursul, care au jonglat între job, proiecte și articole, că sunt inferiori unor ștrengari ce se îneacă în prea mult timp liber.

Dacă cineva a rămas cu gândul că sunt ofticat că vroiam să primesc cuțitele și geanta, atâta am să spun: cunosc destui concurenți ce nu au reușit să ajungă la festivitate, concurenți cu serviciu, cu familie, cu prea puțin timp liber, oameni de valoare de peste tot din țară ce nu pot lipsi când pocnește cineva din degete, și cărora li s-a arătat că mai importanți sunt studenți sau șomeri ce locuiesc la o aruncătură de băț de locația aleasă pentru festivitatea de premiere. Nu mă enervez pentru două cuțite, ci pentru nedreptatea făcută, pentru felul în care am fost făcuți să ne simțim.

Așadar, chiar dacă a fost interesant prin temele de concurs și prin articolele ce le-am închegat, după toată mascarada numită festivitate, concursul SuperBlog2010 mi se pare o mare batjocură și mi-a lăsat un gust extrem de amar, iar SuperBlog2011 pentru mine nu va mai exista, nu de alta, dar sunt sătul a vedea cum se cere calitate și creativitate și se punctează cu precădere orgasmele și minciunile, cum se vorbește de corectitudine și competiție când de fapt ți se arată că de fapt nimănui nu îi pasă de așa ceva.

Mă întreb cine va mai crede toate minciunile din toamnă când iar se va spune că se caută bloggeri talentați, creativi, cum vor mai avea obraz sponsorii să spună că au promovat mereu calitatea și ideile originale, și câte explicații și justificări vor găsi pentru toate lucrurile ce le vor face.

PS: Poate că nu e corect să îi pun pe toți sponsorii laolaltă și să arăt înspre toți cu degetul, dar mai e ceva corect pe lumea asta? 

Categories: superblog, thoughts, wtf Tags:

Tinerii și limbile

October 15th, 2010 5 comments

În autobuz povesteau niște fete de vreo 14 ani cum au fost ele în ceva țară străină:

Și eram la meci, noi eram toate pe un rând, iar mai jos erau ăilalți. Ei nu prea știau engleză, apo nici noi nu prea știam. Dar știam “sex“.

Vă dați seama cât s-au chinuit ele să învețe cum să zice la cuvântul cela în engleză? Și mai zicem că nu sunt studioși tinerii noștri. Știau engleză sărmăluțele. Probabil și franceză. Și germană pesemne. Da, cu siguranță cunoșteau mai multe limbi.
Categories: wtf Tags: