Archive

Archive for the ‘wtf’ Category

Răspunzând la telefoane

June 27th, 2013 3 comments

Există undeva o bază de date la care toate companiile au acces și apoi te sună pentru diverse lucruri. Nu știu unde este baza asta de date și cine a introdus și datele mele acolo, însă ea există și cei care mă sună spun că din “baza de date a companiei” au datele mele. Ei bine, dintre cei care mă sună unii sunt respectuoși, însă alții sunt cu capu-n nori, zici că sunt într-o pauză de țigară și de bere. :P

KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA

Acum două săptămâni m-a sunat o domnișoară, nu am prins numele firmei, dar era ceva care se ocupă cu sisteme de răcire și încălzire, tot felul de aeroterme, centrale termice, sobe pe gaz sau lemne, sisteme de aer condiționat, multe d-astea. Vroia să îmi prezinte ofertele lor. “Dumneavoastră acuma ce aveți?” întreabă ea, spre a putea purta discuția la nivelul următor. “Mult de lucru” îi răspund, “dacă vreți ne putem auzi altă dată.” A urmat o pauză scurtă, în care și-a dat seama că din prea mare dorință de a face o impresie bună a uitat să întrebe dacă-și poate da drumul la gură, și a rămas că ne mai auzim. Nu ne-am mai. Încă.

Săptămâna trecută m-a sunat o domnișoară de la Bancpost. Clar, am cont la ei, avea datele mele. Vroia ceva asigurări să îmi prezinte, nu am auzit prea bine că ea era undeva unde era zgomot. “Pentru a mă asigura că vorbesc cu dumneavoastră vă rog să îmi spuneți data nașterii.” Îi spun că din moment ce are datele mele, că sunt client al lor, ar trebui să știe data nașterii, dar nu i-a plăcut răspunsul meu și iar mi-a cerut să îi spun. Mie nu mi-a plăcut abordarea și faptul că mă sunase, cred că, de pe stradă, și i-am spus la revedere. Eu știu că dacă vrei să dai dovadă de profesionalism și că ai un dram de respect pentru client nu îl suni în timp ce faci piața.

Prin luna martie am fost de am vorbit cu o domnișoară de la BCR Banca pentru locuințe. Mi-a tot calculat ea acolo chestii, ea le spunea rate, eu o tot corectam că nu sunt rate, sunt depuneri într-un cont de economii. Mă rog, ideea era prea frumoasă, dar am zis să îmi mai dea timp de gândire că nu vreau să încep un plan de economisire până nu mă mai documentez despre produs și până nu mă echilibrez un pic din punct de vedere financiar. A înțeles, i s-a părut perfect normal “Și când aș putea reveni cu un telefon?” “În luna mai, după Eurovision“. A avut o privire cam nedumerită, dar și-a notat. Și în luna mai, în săptămâna de după finala Eurovision m-a sunat. Mi s-a părut drăguț că a respectat un reper destul de ciudat.

Ieri mă sună o domnișoară din partea unui centru ce face sondaje de opinie. “Bună ziua. Domnul Mihai ….. ?“. Mi-a citit robotic vreo 10 întrebări, și-a notat răspunsurile, după care a trecut la ultimele două întrebări din sondaj. “Spuneți-mi vă rog numărul dumneavoastră de telefon” mi s-a părut ciudat, dar i l-am spus. “Vă rog să îmi spuneți numele dumneavoastră” Deja râdeam de prostia / inutilitatea întrebării, dar fata nu a remarcat. Deci ea avea un tabel în fața ei, cu numele și numere de telefon la care să sune, și apoi te mai întreabă cum te cheamă și de telefon. Prea multă rutină, prea mult de lucru?

Sursa poza.

Categories: personal, wtf Tags:

De la TV

June 10th, 2013 1 comment

În weekend am ajuns să butonez telecomanda. Nu foarte mult, dar de-ajuns încât să văd chestii. Oi și ce chestii.

Am văzut-o pe actrița ce a interpretat-o la Teo pe Tanța. Această actriță, pe numele ei Nuami, vrea să se descotorosească de imaginea de Tanța, chiar a scris și o carte intitulată “Eu nu sunt Tanța“. Moderatoarea emisiunii a prezentat-o tare frumos.  Eram în bucătărie, aveam treburi, televizorul mergea, ascultam, uneori mai aruncam și o privire. Și a apărut în studio Nuami. Îmbrăcată în ceva bluză albă, largă, împăiată, exact ca Tanța. Mă gândesc că e doar o coincidență nefericită, aștept să spună chestii inteligente. Și apoi si-a deschis gura și și-a dat cu părerea despre diverse lucruri, a vorbit cu niște ziariști, pe unii i-a tot întrerupt. Părerea mea e că prin felul în care a vorbit, prin limbajul folosit și atitudine era Tanța. Ca stil vestimentar era Tanța. Așa că nu am priceput ce mama ei de schimbare dorește și ce îndepărtare de personajul pe care l-a jucat 7 ani, când ea a rămas la fel. Sau poate vrea doar o schimbare de nume, ca Prince, când și-a schimbat numele din Prince în The Artist, însă repertoriul și năravurile i-au rămas la fel. Oricum, revenind la Tanța, o porcărie de emisiune, o porcărie de gândire. (M-am uitat pe bucăți la emisiune, și nu eram eu în posesia telecomenzii, din păcate)

Jumătatea mea știe” (ce am mâncat la cină, probabil). Nu am prins decît finalul de emisiune.  Din câte  am înțeles în runda finală și în lupta pentru premiul cel mare rămăseseră două cupluri. Cum la ultima probă au obținut punctaj egal a urmat super extra mega runda finală, rundă ce avea să decidă care cuplu câștigă un autoturism Hyundai i30. În ce a constat departajarea? Păi în fiecare cuplu soțul / iubitul trebuia să țină în brațe femeia iubită. Cât mai mult timp. Cine ceda primul pierdea. Asta în condițiile în care un cuplu erau subțirei și trași prin inel, iar cellalt cuplu era destul de rotofei. Mi s-a părut așa o probă de aiurea, care vorba fie între noi nici nu mai avea sens să fie executată că era clar cine câștigă. Dar nah, hai să ne amuzăm de ăla gras că nu își poate ține muierea grasă în brațe. Penibil, dar nah, entertainment, cică.

Schimbând canalele am dat peste tot felul de emisiuni cu invitați, dar nu am recunoscut niciunul dintre ei. Mă uitam și nu înțelegeam care sunt moderatorii și care sunt invitații, că toți îmi păreau necunoscuți și neînsemnați / banali. A încercat mama să îmi facă un update dar nu am vrut să ascult. Cea mai interesantă poveste pe care am reușit totuși să o prind a fost cu unul Mexicanu, care e ceva cântăreț pe la petreceri, și una, mai tuciurie, care zice că ar fi sor-sa geamănă, deși el e mai mare decât ea cu vro 3 ani, dar când a fost vrodată vârsta o problemă? Și aceeași individă pare-se că ar fi mama naturală a copilului adoptat de Luminița Anghel, și ea, în calitate de mamă naturală zice că ea nu și-a dat acordul pentru adopție. Păi clar că nu și l-a dat că nu a găsit-o nimeni că era dusă cu sorcovitul prin Italia și Spania. Dar acuma, în calitate de mamă naturală, spune că vrea copilul să fie dus înapoi la orfelinat, ca ea să poată să îl viziteze când are ea chef. Și da, cineva s-a găsit să îi ia interviu și să o lase să debiteze lucruri. Nu surprinde pe nimeni ca e vorba de Simona Gherghe.

Câte lucruri interesante se întâmplă la televizor și eu nu știam de ele. Incredibil! Și toate astea am reușit să le aflu în doar o oră jumate.

Nu știu cum să vă spun, dar în momente dintr-astea îți vine să renunți de tot la abonamentul tv cablu și să fugi într-un vârf de munte să nu mai auzi nimic. Asta-i televiziune? Cu asta se face audiență? Pfuai!

Categories: tv, wtf Tags:

Am trăit s-o văd și pe asta

January 19th, 2013 1 comment

Într-una din seri, pe când mă întorceam ca tot omul de la lucru, printre dealuri întunecate și pe alocuri pline de gropi, am ajuns la o trecere de cale ferată și, întrucât semnalul luminos era roșu intermitent, am oprit. Ding dong ding dong, becurile roșii se aprindeau cu schimbul, în ritmul în care o mâță curioasă-și mișcă ritmic coada în așteptarea prăzii. Am oprit și am așteptat. De cealaltă parte altă mașină cu faruri nerăbdătoare. Stăteam și așteptam în liniște și nimic. Știam că semnalul luminos se pornește cu minute bune înainte de apariția trenului, dar deja parcă trecuse prea mult timp.

Și atunci îl văzurăm. Ca soarele ce apare de după norii plumbuiți s-a ivit locomotiva de după dealul înnegurat, și cu scrâșnituri metalice se apropia încet de noi. Nu m-a suprins faptul că încetinea pentru că pe porțiunea respectivă toate trenurile de marfă ce le-am văzut au încetinit, probabil pentru că urmează o curbă sau pentru că or fi având semnale luminoase (semafoare), cine știe. Ei bine, dar trenul nostru încetinea prea tare, până a avut viteza unui melc pe LSD. Iar apoi a oprit.

Ne-a luat pe neașteptate. Mașini oprite ca să treacă trenul. Tren oprit înainte de intersecția cu drumul. Semnalele roșii se aprindeau mai iritant decât zvăcăne un abces dentar. Mă uitam nedumerit când la mașina de pe partea cealaltă, când la tren, când la becurile roșii întrebându-mă ce ar trebui făcut. Cel din cealaltă mașină era le fel de confuz, presupun, că și el stătea cuminte locului. În locomotivă cei doi mecanici s-au uitat stânga dreapta, au răsfoit ceva agendă după care au scos o hartă, probabil una de-a lor, de-a CFR-ului, cu traseele trenurilor, și se tot uitau, parcurgând un anume traseu cu degetul pe hartă.

Păreau un pic confuzi. Noi, cei din mașini, la fel. Becurile roșii și mai și. Ce a urmat a fost că cei din locomotivă ne-au făcut semne să trecem, că ei vor staționa o vreme, până se vor dumiri unde se află. Am trecut linia de cale ferată și mi-am continuat drumul, prin noapte, spre casă. Locomotiva și cele peste douăzeci de vagoane de marfă au rămas tot acolo, întrebându-se probabil “where the f*cK are we?”

După cum spuneam, am trăit s-o văd și pe asta, un tren care s-o pierdut în noapte.

Categories: wtf Tags:

Upside down – Intre doua lumi (2012)

November 14th, 2012 7 comments

Upside Down e unul din filmele care m-au atras datorită trailerului bine făcut. De când am văzut trailerul mi s-a părut o idee foarte interesantă și eram tare curios de cele ce se vor întâmpla în film, deși recunosc că mă așteptam la ceva de genul The Adjustment Bureau.

Filmul spune povestea unei lumi mai speciale, de fapt a două lumi foarte aproape una de alta, fiecare cu forța ei de gravitație. Cei din Lumea de Sus sunt ăi bogați și simandicoși în timp ce cei din Lumea de Jos sunt săraci plini de nevoi. Singura comunicare între cele două lumi se face printr-o construcție aparținând Transworld, clădire ce conține multe birouri ale companiei, se pare singurul loc unde este permis oamenilor din cele două lumi să interacționeze cât de cât, întrucât în mod normal este strict interzis să treci dintr-o lume-ntr-alta. Cu toate astea, Adam și Eden, doi tineri, el din Lumea de Jos ea din Lumea de Sus, se întâlnesc pe când au aproximativ 12 ani, și continuă să se vadă în secret până când cei de la poliția de graniță le încurcă planurile. Anii trec și Adam încă visează la Eden și ar face orice ca să o întâlnească, ca să nu zic că ar face orice să ajungă in eden, așa că se angajează la Transworld (pentru a pregăti o cremă anti-îmbătrânire) și nu trece mult până când încalcă regulile și trece în Lumea de Sus. Se întâmplă diverse lucruri, se spun diverse lucruri, anumiți oameni îl urmăresc și până la urmă filmul ajunge la final. (Doar nu credeați că vă spun exact ce se împlântă) Read more…

Categories: movies, video, wtf Tags:

Iubiți și câinii vagabonzi…

September 22nd, 2012 1 comment

Nici nu am pornit bine din Cluj că mama m-a sunat să îmi spună că de la gară musai să iau un taxi, și neapărat să mă ducă până în fața  casei. Și drept a avut. Pentru că pe strada noastră  patrulează o haită de cel puțin 10 câini. Ziua i-am văzut stând liniștiți într-un părculeț mai la capătul străzii, însă pe seară, cam de când se ascunde soarele, încep să ia străzile din cartier la pas, făcând hărmălaie peste tot pe unde merg. Fie că se hârjonesc între ei fie că de la casele din drumul lor câinii se iau la harță cu haita. Un spectacol gratis în fiecare seară, spectacol cu multe lătrături.

Nu e nimeni atât de inconștient încât să iasă după înserate din casă. Ai rămas fără pâine? Asta e, rabzi până dimineață. Sau faci o mămăligă. Ai rămas fără hârtie igienică? Nasol! Dar poți găsi în casă o carte veche, o factură de la gaz sau un ziar în care se vorbește despre fonduri europene.  Read more…

Categories: wtf Tags:

Need more energy?

September 10th, 2012 3 comments

Zilele trecute cineva îmi lăsase o pungă pe masă, o am văzut-o doar după ce a plecat de la mine, și în pungă erau două doze de energizante. M-am uitat la ele lung, stânga dreapta, am întrebat dacă le vrea altcineva și am sfârșit prin a le desface. Da, le-am desfăcut, și asta pentru că nu le puteam arunca pline la gunoi. Conținutul aruncat la chiuvetă iar cutia turtită la gunoi.

Văd tineri care beau energizante pe bandă rulantă, unii în loc de apă, câte 4-5 doze pe zi. Nu înțeleg de ce au nevoie de așa ceva sau de atâtea. Dacă e să o iau logic înseamnă că cei care consumă așa ceva simt că au nevoie de energie pentru a putea să ducă anume activități la capăt. Și atunci mă întreb de ce unii beau energizante dimineața, în loc de mic dejun, înainte de a merge la școală sau la serviciu? De ce unii beau energizante după-masa, după ce scapă de la lucru? De ce unii beau energizante în fiecare pauză de țigară? De ce unii beau energizante în timp ce joacă te miri ce joc online toată noaptea? E clar că undeva și-au depășit limitele, e clar că organismul le dă un semnal că ar trebui să ia o pauză mai lungă, astfel că soluția lor de a își forța corpul să mai găsească resurse pentru a funcționa e ca și atunci când ai avea un cal slab și pricăjit care de-abia trage căruța cu bușteni la deal iar tu, pentru a-l ajuta să tragă, l-ai biciui de numa. Read more…

Categories: thoughts, wtf Tags:

Cu autocarul

August 14th, 2012 1 comment

Se face că am venit acasă pentru câteva zile. Am vrut să vin cu trenul, că parcă e mai liniștit și mai sigur drumul, însă trenul de dimineață nu mai era la ora ce o știam eu ci era cândva prea pe întuneric, iar cel de la prânz era mai devreme cu o oră. Drept urmare mi-am făcut altfel programul, mi-am dat seama că mai am lucruri de rezolvat în oraș și după-masă eram deja la autogară să iau autocarul (pentru trenul de după-masă mai aveam incă vreo oră jumătate de așteptat deci nu).

Pentru o cursă în timpul săptămânii cam multă lume stătea la ușa autocarului. Îmi zic în sinea-mi că a fi mai bine așa decât cu trenul, că am să citesc un pic și apoi am să trag un somn lung până la destinație, la căldurică. De când am urcat treptele autocarului am simțit că ceva nu e în regulă. Domnul șofer avea o casă de marcat ale cărei butoane le tot apăsa de scotea bilete fiecărui călător. Când am ajuns eu nu știu ce a făcut că apăsa pe toate butoanele ca DeeDee (Oooh, what does this button do?) și se enerva că din cauza prafului nu merg tastele. Într-un final a reușit să îmi dea biletul, mi-am găsit un loc și m-am așezat cuminte.

 

De-abia ieșiți din Cluj, într-unul din sensurile giratorii din Apahida, autocarul oprește, lucru ce-mi aduce gândurile prinse în  pagini de istorie ale satului transilvan napoi la realitate. Toți pasagerii se ridicaseră să vază ceva de pe partea dreaptă și le-am urmat și eu exemplul. Se pare că se deschise una dintre trapele de la locul pentru bagaje și vreo 10-15 genți au zburat din autocar drept pe marginea drumului. După mai multe incantații divine, după ce bagajele au fost recuperate și respectivele trape închise bine, ne-am pornit la drum.

 

Peste nici 5 minute, iarăși oprim. Așa pentru 15 secunde și apoi iar pornim. Încă 5 minute și iar oprim. Pasagerii din instinct de fiecare dată se uitau după bagaje, însă de data asta problema era ușa de la intrare care chipurile nu se închidea. Doi trei pumni și se rezolvă și problema asta. Și pornim din nou.

Problema mea cea mai mare totuși a fost alta, și anume faptul că aerul condiționat a fost pornit pe toată durata drumului. Nu mă refer la cel care vine de sus prin acele mici trape și pe care îl poți închide / direcționa după bunul plac, ci acel aer condiționat general, pe tot autocarul, aer care pe undeva prin spate și pe undeva pe la mijloc bate. Ioi tulai ce frig o fost două ceasuri și un pic. Mai frig ca afară.  Io am avut o bluză de trening, cu mânecă lungă, ce mi-a prins bine, alții și-au tras și glugile pe cap, iar alții dârdâiau de frig doar în tricouri. Și tot nu înțeleg de ce o fost așa căpos șoferu de nu o vrut să oprească aerul condiționat când era prea frig, mai frig decât afară (și afară erau maxim 19-20 de grade). Probabil e mai bine că în cartea ce o citeam eu era o iarnă crâncenă, că eram direct în atmosfera cărții.

 

Am călătorit de prea multe ori cu firma asta de autocare dar niciodată ca acuma. Așa că io stau să mă gândesc dacă la drumul de întoarcere înspre Cluj o să mă risc cu autocarul.

PS: Nu dau numele firmei că nu îmi place, dar cunoscătorii știu despre care e vorba ;)

Categories: wtf Tags:

The Zoo is out there

August 12th, 2012 1 comment

Nu e o surpriză pentru nimeni că deși ne credem o societate cu oameni educați, cu toate astea printre noi trăiesc și animale. Genul ăla de oameni educați “sunt doamnă, ce p*la mea?“. Îi vezi în centrul orașului scuipând pe trotuar, îi vezi lângă mall-uri aruncând pe jos un pachet de țigări gol (cine știe, probabil e biodegradabil), îi auzi zbierând la telefon în autobuz, îi vezi trecând pe jos de-a curmezișul printr-o intersecție ratând la mustață să fie donatori de organe (sau de-a fi piftie), îi vezi claxonând pietonii care trec strada pe trecerea de pietoni.

Am fost la grădina zoologică și au fost și animale în vizită. Tineri teribiliști care pentru cei 3 lei dați pe biletul de la intrare se așteptau ca toate animalele să stea drepte, să facă plecăciuni și tumbe, pentru amuzamentul lor. Era ora 18, o zi cu temperaturi foarte ridicate, animalele își făceau somnul de după-masă, leșinate de căldură, și câțiva tineri s-au apropiat de gard, au luat pietre și au început să arunce în urs, cu intenția de a-l trezi din leneveală, strigând “hai, mă, hai, scoală odată“. Mda, de genul “Io-s Dumnezio și io-ți poruncesc să te ridici.”. Alții au trecut șanțul de protecție ce despărțea zona vizitatorilor de țarcurile lupilor și au început să zgâlțâie gardul doar de i-ar enerva pe lupi, să îi facă să vină mai aproape. Dacă s-ar fi întâmplat vreun accident s-ar fi dat vina pe animalele feroce și eventual pe administrația grădinii zoo că nu a pus garduri cu sârmă ghimpată sau chiar garduri electrice pentru vizitatori.

 

Despre animalele din trafic mă abțin deocamdată, nu de alta, dar nu aș vrea să mă enervez prea tare într-o zi de duminică :P

Cel mai recent exemplu e de astăzi din foodcourt-ul de la Iulius Mall unde la una din mesele mai mari a mâncat o familie. Îmbrăcați frumos, curați, fără semne aparente că ar fi tolomaci. Spre final au răsturnat o farfurie cu felul doi pe masă, din greșeală, nu s-au sinchisit să șteargă, chit că nu era multă mâncare vărsată încât să ai nevoie de un mop și o găleată, au lăsat toate tăvile cu farfurii goale, cu șervețelele folosite și cu sticlele goale pe masă și au plecat. Asta în condițiile în care și un om simplu de la țară, văzut de orășeni ca “necioplit sau țăran needucat” știe să strângă masa după ce o mâncat. Cu siguranță acasă nu fac așa, drept pentru care nu înțeleg de ce brusc, când au ieșit în oraș, s-a schimbat gândirea / comportamentul.

Cred că până a ajunge o societate civilizată și educată mai avem de muncit la partea cu civilizația și educația. Destul de mult. Mai ales că văd destui tineri care nu au cei șapte ani de acasă. Partea nasoală e că nici măcar vro patru sau cinci nu au.

Categories: thoughts, wtf Tags:

Despre referendum

August 2nd, 2012 1 comment

Nu am urmărit la televizor ce se întâmplă în țară și cred că e mai bine așa, că mai mult m-aș fi enervat, cred. Dar am mai urmărit la radio. Am ascultat discursuri ale ambelor tabere, reacții și zbierete de la oameni pe care îi credeam mai respectabili. (Vă dați seama că la radio nu s-au difuzat toate dezbaterile înfocate și paranoice care au fost non-stop pe alde Antena3, Realitatea și ce posturi or mai fi p-acol)

Țin minte când eram mai mic, cam prin clasele primare, și ieșeam prin jurul blocului la joacă, și doi băieți din cartier s-au încăierat stricând cheful de joacă al tuturor. Câte un pumn, câte un picior, câte o înjurătură, într-o succesiune ce părea infinită, asta până când tatăl unuia dintre ei a ajuns în fața blocului, le-a dat câte o scatoalcă fiecăruia, și-a luat pe sus odrasla acasă și gata “distracția”.

 

Nu știu cum sunteți voi, dar toată târâșenia asta cu referendul, cu Monta, Crinuleț și Băse cam de asta are nevoie, de cineva care să îi scuture bine pe toți și să oprească toată mascarada. Sunt sătul să îi văd cum se vaită fiecare ca niște copii ce se bat pe o acadea, care să o lingă mai bine. E ușor imatur să ai mingea în terenul tău, să faci tu regulile jocului, cu oamenii tăi, si apoi când pierzi să zbieri că de fapt nu or fost bune regulile și că ar trebui actualizate.

Îmi aduc aminte când eram mai mic și jucam șah cu un băiat din cartier și la un moment dat i-am dat șah-mat. Spre nedumerirea mea băiatul a rămas gânditor și după o vreme a mutat o piesă (un nebun sau poate un cal). M-am uitat la el și i-am adus aminte că jocul e gata când moare regele dar degeaba, el îmi răspunse că jocul e gata când îi iau toate piesele și că mai aveam de jucat. I-am zis “Poate tu mai ai de jucat.” și l-am lăsat acolo să se uite singur, ca un tont, la tabla de șah și am plecat.

Apoi să auzi ambele tabere că cellalt ar trebui să își dea demisia de onoare… Nu știu cum să spun, dar poate cel mai corect ar fi ca toți să își dea demisia de onoare, măcar acuma, nu de alta dar în ultimii ani fiecare a mai fost pus în postura de a își da demisia de onoare și fiecare mereu s-a fofilat și s-a răzgândit. Mi se pare mai mult decât ciudat să critici pe cineva pentru felul în care reacționează pentru ca apoi, când îi iei locul, să reacționezi la fel, invocând dreptul la libertatea de exprimare. La fel cum mi se pare totuși cumplit de nelalocul lui să te bucuri de un rezultat și să te consideri învingător dar să judeci totul doar în alb și negru, și să fii incapabil să vezi acel mare nor gri  (88% negru) care-ți stă deasupra și care vrea să te trăznească.

 

Onoare, orgoliu, prostie. Cam asta e ordinea în care se succed trăirile oamenilor ăstora. Au avut la începuturile carierei lor politice un dram de onoare, acuma se scaldă în celelalte două stări, și atâta vreme cât sunt îndărătnici și nu cedează niciunul și nu vor să coabiteze, sau, mai plastic, “sa danseze tango” împreună, degeaba stau acolo sus și au funcții importante pentru că nu fac niciun bine țării. Indiferent de ce va hotărî Curtea Constituțională nu va exista învingător ci doar un perdant, țara. Eu așa simt. Bucureștiul face circ iar țara moare de foame.

Categories: thoughts, wtf Tags:

E.ON Gaz și asmuțitul câinilor

March 13th, 2012 1 comment
Mie mi se pare corect ca atunci când apelezi la un bătăuș și îl asmuți asupra cuiva să știi să îi dai și comanda să se oprească. Adică departe-s zilele în care DrNo sau Goldfinger ordona ceva și maimuțele-i ascultătoare nu se opreau până nu omorau pe cineva.

Și totuși, ca să fiu un pic mai concret… Se face că acasă am avut o oarecare datorie la cei de la E.ON Gaz. Ei au emis factura cam în data de 16 ale lunii, sau ceva de genul, noi am plătit undeva pe 23 toate restanțele și plus de asta și factura curentă, deci ajunseserăm la zi, restanțe zero lei zero bani.

După o săptămână și un pic sună o anume firmă cu care E.ON Gaz are contract pentru a recupera restanțele, adică o firmă care amenință clienții că vin peste ei și le iau casa dacă nu plătesc. Răspunde mama la telefon și o doamnă înțepată începe și urlă înșirându-i facturi restante și penalizări și alte minuni și amenințări cu avocați și plăți și vânzări și tancuri. Un adevărat moment WTF. Deci E.ON a știut în data de 16 ale lunii să comunice firmei respective de doi bani că noi aveam restanță, însă după ce s-a văzut cu banii în cont E.ON-ul a “uitat” să le spună și câinilor că nu mai e nevoie să hărțuiască clientul. 

Și asta nu e tot. După ce mama le-a explicat frumos că sunt plătite toate, doamna aia înțepată a mai și avut pretenția ca mama să îi trimeată copii după chitanțe cum că a plătit. Pe mail sau pe fax. Norocul ei că nu m-a prins pe mine la telefon. Am instruit-o pe mama că de mai sună o a doua oară duduia aia să îi spună clar că așa cum cei de la Gaz au știut să se aprindă repede că iastă factură neplatită și să le trimeată toate datele contractului și statusul contului, așa să facă frumos și să trimeată si confirmarea că totul e plătit. Că doar nu i-a durea degetu să facă naibii și ei doi trei clici. A trecut o săptămână și încă nu a sunat duduia… dar și de sună sun eu direct la E.ON.
Nu știu alții cum sunt, însă mie experiența asta îmi spune foarte multe despre cât de mult le pasă celor de la E.ON de clienții lor. 
Categories: wtf Tags: