Archive

Archive for the ‘util’ Category

Timișoara – Belgrad cu GEA Tours

August 13th, 2014 2 comments

gea-tours-logo

După o experiență de neuitat am simțit nevoia de a împărtăși cu restul lumii ce înseamnă astăzi, vara lui 2014, să călătorești cu GEA Tours.

GEA Tours este o companie din Serbia care are curse din Belgrad sprediferite orașe (Budapesta, Praga, Sofia) printre care și Timișoara. Când am hotărât să mergem la Belgrad am căutat variante de transport (cu mașina personală nu îmi surâdea să merg, că de mă oprea poliția nu înțelegeam o iotă din ce mi-ar fi zis… și apoi veșnica problemă cu locurile de parcare) și am aflat că sunt destul de puține variante. La Cristina pe blog am aflat de un tren care între timp a fost anulat, am aflat de GEA Tours, am aflat de un taximetrist din Timișoara și de o firmă de turism din Timișoara. Am ales firma sârbească.

Procesul de rezervare e simplu. Dai un telefon la numărul afișat pe site si de acolo te preia un operator. Spui câte persoane, în ce zi, la ce oră și de la ce adresă trebuie să pleci. Cu o zi înainte te sună și îți spune la ce oră vine mașina să te ia. Da, ei vin cu mașina și te iau din fața casei, nu trebuie să te deplasezi tu până în autogară. Și te lasă la destinație la ce adresă vrei. Ca un sfat: folosiți o engleză de bază, fără neologisme și construcții artistice pentru că altfel te miri ce or să înțeleagă cei de la agenție. Eu am încercat de vreo trei ori să întreb, în trei feluri diferite, care e de obicei diferența între ora la care dorim noi să plecăm și ora reală de plecare, și mereu înțelegeau că am vrea să plecăm și mai târziu. Deci englezăde bază, simplă, și fără mișcări bruște.

Timișoara – Belgrad. Noi am zis că vrem să plecăm la ora 7 dimineața.  La 07:20 ne-a luat mașina. Am mers 2 km și apoi am schimbat, ne-am urcat într-un microbuz al unei alte firme de transport ce ducea niște pasageri la aeroportul din Belgrad. Șoferul a mers încet, regulamentar, drumul mi s-a părut foarte lung pentru câți kilometri despart cele două orașe. Parcă mergeam cu CFR-ul. Am ajuns în Belgrad, am trecut prin centru, am trecut Sava și ne-am îndreptat spre aeroport (am recunoscut Poarta de Vest a orașului, poartă ce e pe drumul spre aeroport). Șoferul uitase să ne lase în oraș. A oprit, ne-am dat jos și am plecat pe jos spre oraș într-un soare arzător.

Belgrad – Timișoara. Noi le-am zis că la 12 vrem să plecăm. Cu o zi înainte ne-au sunat să ne spună că la ora 14 vine mașina după noi. A venit la ora 15. Nu am ieșit bine din oraș că în prima benzinărie oprim să așteptăm încă o oră încă un pasager (ulterior am aflat că pasagerul pe care îl așteptam a fost uitat de către GEA Tours la aeroport timp de trei ore). Într-un final plecăm și ne îndreptăm spre graniță. Înainte de graniță suntem informați că de fapt GEA Tours nu mai are licență de transport persoane și că nu putem trece granița cu mașina. Drept urmare vom trece granița pe jos, târând bagajele după noi, iar după graniță ne vom urca în altă mașină (se pare că asta e o practică frecventă la ei; la drumul dus nu s-a întâmplat așa pentru că eram în microbusul unei alte firme, care se pare că avea licență).  Zis și făcut. A fost penibil la vamă, nu au vrut să ne lase, au vrut să scoatem totul de prin bagaje la control, au răsverificat actele, dar într-un final ne-au lăsat. Dar penibil moment, din seria “trec sărăntocii granița“. Și am ajuns în Timișoara pe ora 21.

granita serbia romania

Din câte am înțeles în urmă cu vreo juma de anera firmă serioasă, cu acte în regulă, dar de ceva vreme s-a întâmplat ceva la nivel de conducere și au devenit cam nepăsători. Dacă te plângi și faci scandal ți se spune că nu te pune nimeni să mergi cu ei. Din păcate prea multe alte variante nu ai.

Așadar dacă e să mergeți la Belgrad, care de altfel e un oraș tare frumos, și alegeți firma asta să știți la ce să vă așteptați ;) Eu sper să își revină ;)

Categories: turism, util Tags:

Cum să nu îți schimbe lumea statusul din Yahoo Messenger

December 2nd, 2011 5 comments
Azi noapte am aflat de un site prin intermediul căruia oricine îți poate schimba statusul din Yahoo Messenger. Ne-a tulburat informația asta, așa că am început să căutăm pe Google să aflăm mai multe despre așa mârlănie. Și iată ce am găsit.

Cum funcționează mârlănia?

Pe siteul respectiv introduci ID-ul persoanei căreia vrei să îi schimbi statusul și apoi statusul dorit (de exemplu “I sick duck“) și apoi apeși pe un buton. Ce se întâmplă în continuare e că persoana respectivă primește un mesaj pe messenger de la o persoană pe care nu o are în lista lui de prieteni, un mesaj ciudat care de fapt e un script ce se execută local și care îi schimbă statusul (scriptul dă și o eroare la un moment dat) .

Ce versiuni de Yahoo Messenger sunt vulnerabile?

Șiretenia asta merge pe Yahoo Messenger versiunea 11. Am testat pe YM v10 și nu merge.

Cum se poate preveni așa ceva?

Simplu. V-am descris mai sus că scriptul ce se execută e conținut într-un mesaj venit de la un ID aiurea, ID ce nu e în lista de prieteni a utilizatorului, drept urmare dacă blocați mesajele de la necunoscuți atunci scăpați de minuni dintr-astea, că cine știe ce le fată mintea și ce scripturi dubioase mai inventează. Pașii de urmat: meniul Messenger -> Preferences -> Category: Ignore List. Aici bifați Ignore anyone who is not in my Yahoo! Contacts.
Și dacă vrea cineva care nu e în lista mea să vorbească cu mine?
Mă gândesc că nu dați drumul în casă la toți necunoscuții, nu? Așa nici nu vă aruncați în discuții pe messenger cu tot felul de indivizi ce i-ați cunoscut de două minute. Dacă cineva vrea să vă contacteze vă trimite un mail sau vă adaugă în listă. Simplu, nu?
Totuși, dacă nu vreți să blocați mesajele de la userii necunoscuți, puteți trece pe versiunea precedentă de messenger, adică pe YM v10, care nu are problema prezentată mai sus.
Ce e așa de rău că se poate schimba statusul?
Faptul că oricine îți poate schimba statusul nu e deloc haios. Dincolo de “ha ha, ce panaramă de status o avut George aseară” și de faptul că adolescenții se vor distra în draci cu prostia asta, problema e mai serioasă, arată o hibă, o breșă de securitate în Yahoo Messenger v11 și ridică întrebări dacă nu există și alte breșe ce să poată fi exploatate de persoane cu intenții nu din cele mai curate. Așa că cel mai bun lucru pe care îl puteți face e să luați măsuri de protecție.
PS: Nu dau adresa siteului pentru că nu suntem mucoși de 14 ani să ne jucăm cu așa ceva.
Categories: info, util, wtf Tags:

Despre cremele de plajă

July 31st, 2011 4 comments
Deși vremea e destul de mohorâtă, am ajuns să citesc astăzi despre cremele de protecție ce se folosesc la plajă. Ce mi-a atras atenția au fost controversele din jurul lor, și anume cele legate de presupusa lipsă a protecției împotriva melanoamelor, de deficitul de vitamina D și de efectele negative ale unor ingrediente. Siteul unde am citit astea, e al unei organizații de mediu, și m-a intrigat, așa că am decis că e mai bine să mă documentez decât să rămân cu gândul “și totuși dacă…?“, mai ales că e vorba de sănătatea noastră. Așa am ajuns să dau peste diverse articole și studii, de prin 1992 până azi, fiecare justificându-și concluziile cu date reale.

Mă gândesc că poate vă vor fi utile informațiile prezentate că, totuși, suntem în sezon de concedii și toată lumea fuge fie la mare fie la munte și soarele e fierbinte peste tot. Dacă vreți să aprofundați câte ceva vă recomand să faceți click pe linkurile din articol, vă vor duce spre pagini unde este detaliată problema tratată,  și pe linkurile de la finalul articolului.

Protejează cremele împotriva melanoamelor?

Deși s-a arătat că au scăzut rata de apariție a diferitelor tipuri de cancere de piele, în ceea ce privește apariția melanoamelor, dacă e să ne luăm după toate studiile, atunci cremele nu oferă protecție dar nici nu le favorizează. Însă trebuie ținut cont de faptul că în toate studiile vechi se foloseau creme cu factor de protecție UVB redus, adică cel mult 10, și fără factor de protecție UVA. În afară de asta nu trebuie să uităm că, sub falsa impresie de protecție totală oferită de astfel de creme, unele persoane se expun un timp mult mai îndelungat razelor soarelui, astfel că nu e deloc echitabil a îi compara cu cei ce nu au folosit crema și care s-au expus un timp mai scurt. Dovezi clare (adică rezultate statistic semnificative) vor apărea cu siguranță în următorii ani. 

Deficitul de vitamina D

Blocând radiațiile UVB cremele de protecție împiedică procesul prin care, în piele, un derivat al colesterolului se transformă în pre-vitamina D3. Teoretic acest lucru duce la niveluri scăzute ale vitaminei D3, cu diverse efecte asupra organismului. În Australia medicii erau alarmați acum câțiva ani că o mare parte din populație avea niveluri scăzute ale vitaminei D, consecutiv unei ample și paranoice campanii de protecție împotriva expunerii la soare de prin anii 80. Deși cel mai important efect al deficitului de vitamina D se referă la fragilitatea osoasă, tradusă printr-un număr mare de fracturi, nu ar trebui să uităm presupusa influență a vitaminei D asupra cancerelor.
Cu toate astea, mai multe studii au demonstrat că cei ce folosesc cremele de protecție totuși nu au niveluri scăzute de vitamina D, și asta din cauza faptului că în  realitate oamenii nu aplică deloc corect crema pe corp. Dacă Asociația Americană de Dermatologie recomandă folosirea din belșug a cremelor și suplimentarea alimentară sau medicamentoasă a vitaminei D, australienii recomandă și expunerea la soare fără cremă de protecție atunci când soarele e mai domol. 10-15 minute de expunere pe zi, chiar și a unei zone de dimensiuni reduse, gen față sau mâini, se spune că asigură necesarul de vitamină D al unui individ. 

Efectele oxibenzonei (benzofenona-3)
Citisem într-un articol că oxibenzona, ingredient al cremelor de protecție, pătrunde în piele și produce radicali liberi, ceea ce nu prea e bine, și că ar avea chiar efecte cancerigene. Apoi mai ziceau că ar scădea nivelul testosteronului în sânge, ceea ce iarăși nu e bine. Cu toate astea ei nu prezentau decât jumătate din adevăr. Astfel, studiile pe care le citau ei au arătat că la prima expunere la oxibenzonă nivelul testosteronului din sângele subiecților a scăzut, însă a revenit în câteva zile la normal și, la aplicări ulterioare, nu a mai scăzut deloc. Skin Cancer Foundation spune că oxibenzona, compus chimic aprobat de FDA, nu are efecte negative asupra oamenilor în concentrațiile din cremele de plajă sau din celelalte cosmetice în care e prezentă… deși în 2006 s-a arătat că produce radicali liberi în straturile pielii. Un lucru e clar, și anume acela că trebuie studiat mai în amănunt ce efecte au ingredientele astea asupra organismului. Cel puțin pentru mine rezultatele studiului din 2006 sunt un pic îngrijorătoare iar în unele țări se recomandă evitarea cremelor ce conțin oxibenzonă. Pe cea pe care o am eu scrie cu litere bolduite “Conține oxibenzonă”. Dar pe când am cumpărat-o nu știam toate astea.

Vitamina A din creme favorizează apariția cancerului de piele?
Unii spun că vitamina A din cremele de plajă, de fapt un ester al vitaminei A cu acidul palmitic (retinil palmitat), ar favoriza apariția cancerelor. Însă studiile pe care își bazează afirmațiile au fost făcute nu cu creme de plajă ci direct cu vitamina A în doze mari pe șoareci. Deși rezultatele sunt greu extrapolabile oamenilor, unele țări recomandă evitarea cremelor cu retinyl palmitate.

De ce variază așa de mult rezultatele studiilor între ele? 
Pentru că sunt mai mulți factori ce trebuie luați în considerare: 
- starea inițială a subiecților, cât de mult s-au expus și cât de mult s-au protejat înainte de includerea în studiu 
- cremele folosite în studiu (ce factor SPF UVB au folosit si ce protecție UVA; am mai spus că în trecut se foloseau creme cu SPF foarte mic, între 2 și 10)
- modul de aplicare a cremelor
- metodele de diagnostic disponibile
- interesele financiare din spatele studiilor (pe cei de la Asociația Americană de Dermatologie îi suspectez de așa ceva după cele citite azi… și pe cei de la FDA într-o măsură mai mică)
În asemenea condiții nu e de intrat în panică, zic eu. Deși mă îngrijorează faptul că anumite ingrediente din cremele de plajă generează radicali liberi în straturile pielii și ar putea avea efect cancerigen deocamdată totul rămâne la faza de “ar putea”, încă nu sunt dovezi clare în acest sens. Până la urmă nu e ca și cum am folosi cremele astea în fiecare zi a anului, de paișpe ori pe zi, nu? Așadar, până la noi dovezi clare se pare că rămânem cu recomandările de mai jos, recomandări pentru o expunere moderată și echilibrată la soare, căci se știe că ce e prea mult strică.

Și atunci cum să ne expunem la soare?

  • Prima linie de protecție împotriva razelor solare o reprezintă umbra, pălăriile, hainele cu mâneci lungi.
  • Atunci când soarele este domol ne putem expune fără cremă de protecție pentru a stimula atât producția de melanină în piele cât și cea de vitamina D.  (Așa spun și australienii)
  • Când soarele este prea puternic să evităm expunerea (adică între orele 11-16) și să căutăm locuri umbroase. Dacă e musai să ne expunem să o facem pentru perioade scurte, să purtăm pălării sau șepci și să folosim creme cu SPF minim 30. 
  • Pentru plajă folosirea unor creme cu factor de protecție UVB SPF minim 15, și UVA minim 4 stele. Nu contează firma producătoare cât contează protecția oferită. 
  • Crema să o aplicăm pe toate zonele expuse la soare, inclusiv pe față, pe gât, pe urechi sau pe scalp (pe scalp cei ce sunt tunși zero sau au chelie…. ca să nu existe dubii :P ).
  • Să reaplicăm cremă după îmbăiere (duș, piscină, râu, mare).
  • La munte soarele e mai puternic și de aceea trebuie folosite creme cu factor de protecție mai mare, deci factor SPF minim 30.
  • Copiii mici să nu fie expuși direct razelor soarelui. Cremele de plajă pot fi folosite începând cu vârsta de 6 luni.
  • Doar pentru că folosești cremă de protecție nu înseamnă că poți sta o zi întreagă-n soare!

Sper să vă prindă bine informațiile astea. Mai multe puteți citi accesând linkurile de mai jos:

Aubrey Organics – Sun Protection FAQ
Categories: info, util Tags:

O budincă de griș înecată-n lapte

May 8th, 2011 2 comments
Dacă s-a întâmplat să poftiți ceva dulce și să fiți în pană de idei, vin eu cu una. Ce vă recomand eu e să încercați un desert ușor și pufos, numai bun pentru o zi de weekend. 

Budinca de griș e un desert fin ce se pregătește ușor. Se aruncă ouă și zahăr într-un bol, se bat bine până când nu mai ripostează, se pune grișul ca să fie un threesome veritabil, și alte prafuri albe. Se zvârle totul în cuptor iar pe urmă se îneacă în lapte din belșug. Simplu, nu? :P

Da, nu fui prea darnic în detalii….. Rețeta budincii am scris-o mai frumos, și am ilustrat-o cu multe poze pe Desertul din Weekend, un colțșor de internet unde am mai scris și alte rețete de deserturi fine. Asta că tot mă întreba Anca ce am mai făcut în ultima vreme. Am gătit, asta am făcut. Și am pus toate rețetele pe Desertul din Weekend ca să le încercați și voi.
Vă aștept pe site! Sunt curios care dintre rețete v-a stârnit interesul și pe care ați încercat-o :)
Categories: interesant, personal, util Tags:

Algoritmi de sortare explicați

April 9th, 2011 1 comment
Sunt foarte multe metode ce le poți folosi pentru a sorta un șir de numere. Nu voi discuta despre cea mai simplă, și anume metoda “pune pe altcineva să le sorteze“, ci despre algoritmii de sortare pe care trebuie sa ii implementeze cei care studiază Informatica.
Algoritmii de sortare sunt mulți la număr, fiecare diferit prin modul de reprezentare a datelor, numărul de operații efectuate, timp de execuție sau prin complexitate. Fiecare are farmecul său însă fiecare programator are preferatul său, un algoritm pe care îl înțelege foarte bine și pe care îl poate transcrie în orice limbaj de programare. Ei bine, se întâmplă tocmai din cauza acestei comodități ca ceilalți algoritmi să nu fie pe deplin înțeleși.
În acest sens studenți de la Universitatea Sapientia din Târgu Mureș (cea mai mare universitate privată maghiară din România, cu filiale la Tg Mureș, Miercurea Ciuc și Cluj-Napoca) s-au gândit să ilustreze prin dans (deocamdată doar) patru dintre cei mai folosiți agoritmi de sortare: Bubble sort, Insert Sort, Shell Sort și Select Sort.
Clipurile sunt educative atât prin ilustrarea pașilor fiecărui algoritm cât și prin prezentarea muzicii și dansurilor tradiționale maghiare. Urmăriți comportamentul “numerelor” atunci când trebuie să se interschimbe și atunci când nu trebuie. Foarte bine gândit totul!

Shell Sort:

Celelalte metode:
Bubble Sort (Metoda bulelor)
Insert Sort
Select Sort

Ei bine, cum vi s-a părut? Interesant, nu? Vorba cuiva, acum parcă înțeleg de ce Bubble Sort-ul durează așa de mult…. e pentru că numerele dansează :P
Categories: cool, interesant, util, video Tags:

Tăiatul trandafirilor

March 27th, 2011 3 comments
Mă tot întrebau ai mei când am de gând să tai trandafirii, că deja dăduseră muguri și vremea parcă se muiase. Ei bine am tot amânat tăierile până la final de martie tocmai pentru a evita toanele vremii și temperaturi sub zero grade, cum au fost acum o săptămână. Că e știut că nu se taie trandafirii până nu dispare pericolul înghețului.

Așadar mi-am căutat echipamentul: două mănuși din material gros, ca să nu mă-nțăp, o lădiță de plastic pentru ramurile tăiate, un fierăstrău și o pereche de foarfece pe care am ascuțit-o bine pentru a face tăieturi curate, fără zdrențe. Și apoi am purces în grădina în care tufele de trandafiri tremurau toate în bătaia vântului.

Ce am tăiat? Cum am tăiat? Ei bine, deși erau dese crengile, nu am intrat în panică. La o primă inspecție am observat care crengi sunt uscate și care sunt bolnave și pe ele le-am tăiat primele. Cine are nevoie de uscături ce nu vor da veci muguri, sau de crengi bolnave ce nu se vor dezvolta corespunzător și ce chiar vor încetini planta în a da roade așa cum ar trebui? Apoi am tăiat toate crengile care creșteau spre interiorul tufei pentru ca acesta să fie cât mai aerisit.

Deși mugurii par a fi bine dezvoltați, se observă pete pe ramuri, drept urmare s-a impus o tăiere mai joasă, pentru a elimina părțile bolnave

Iar apoi am luat fiecare ramură la rând. Care erau prea dese le-am tăiat de jos, iar din cele care au mai rămas am identificat mugurii care se porniră înspre exteriorul tufei și am tăiat oblic deasupra lor. Ramurile mai groase le-am tăiat cam la 30cm, iar cele mai subțiri, mai tinere, cam la 15-20cm de sol.

După o primă tăiere s-a constatat aspectul de lemn bolnav, din stânga, lucru ce a impus tăieri suplimentare până am dat de lemn curat, precum în imaginea din dreapta

Trebuie ținut cont de mai multe lucruri atunci când te apuci să tai trandafirii, și am să le enumăr:

  • foarfecele să fie foarte bine ascuțite pentru a face tăieturi curate și nu tăieturi zdrențălite, traumatizante pentru plantă
  • să fii sigur de locul unde vrei să faci o tăietură. Nu care cumva să începi o tăietură jos, apoi să te răzgândești și să tai mai sus, ramura rămânând însă cu urme adânci ce vor necesita timp pentru vindecare!
  • să elimini toate ramurile uscate sau bolnave sau pătate
  • să elimini toate ramurile ce cresc înspre centru
  • să tai oblic la 5-10 mm deasupra unui mugure ce crește spre exterior
  • să tai până când pe secțiune rămâne lemn curat
  • să porți mănuși de protecție pentru a nu te zgâria și pentru a nu te infecta
  • să cureți ustensilele folosite și să le pui de unde le-ai luat, ferite de ploaie
  • să cureți ramurile tăiate dintre tufe, grădina trebuie să arate curată după ce ai terminat.
Exemplu de tăietură curată, oblică, si aspectul final, aerisit, al uneia dintre tufe.

Chiar dacă după o astfel de tăiere vi se pare că ați decimat tufa de trandafiri, stați liniștiți, că totul va fi bine. Plantei îi va fi mult mai ușor să pornească cu un număr mic de ramuri, și cum le-ați lăsat doar pe cele sănătoase veți vedea cât de repede și frumos se va dezvolta. Veți avea trandafiri viguroși și rodnici.

Eu aplic metodele de tăiere mai sus amintite de ani buni și sunt mai mult decât mulțumit de rezultatele-i.
Categories: personal, util Tags:

Expoziție de modele feroviare si diorame la Gara Cluj-Napoca

December 11th, 2010 No comments
 
Expoziția Train Fest 2010, organizată cu sprijinul CFR și Trains-Addicted, are loc în Clădirea mare a Gării Cluj-Napoca (cum intrați urmați săgeata indicatoare și virați stânga. nu mergeți prea mult și veți vedea pe partea dreptă a coridorului o ușă cu afișul evenimentului lipit pe ea. intrați pe ușă și urcați scările). Intrarea liberă.
Veți putea admira modele la scară funcționale, trenuri de persoane și trenuri de marfă, într-un peisaj redat în cel mai mic detaliu. Cele trei echipe de pasionați într-ale transportului feroviar au construit la scară și câte o gară din județul de proveniență, totul fiind redat cu detalii impresionante. S-au pregătit îndelung pentru a pune la punct exponatele prezentate publicului clujean, diorama realizată având aproximativ 100 de metri de cale ferată, de două ori mai mult decât anul trecut. 
După cum spuneam, intrarea e liberă. Programul expoziției între orele 10-19.
Vineri 10 decembrie – trenuri din perioada 1859 – 1949.
Sâmbătă 11 decembrie – trenuri din perioada 1950 – 1990.
Duminică 12 decembrie –  trenuri din perioada 1990 – 2010.
Categories: info, util Tags:

Perseide 2010

August 12th, 2010 No comments

Curentul de meteori Perseide este unul dintre cei mai cunoscuți curenți de meteori care pot fi observați pe parcursul unui an calendaristic din emisfera nordică. În 2010 activitatea Perseidelor a debutat pe 17 iulie și se va încheia pe 24 august. În toată această perioada cerul noptilor e brăzdat de meteori aparținând curentului Perseide care par să “radieze” dintr-o zonă aflată între constelațiile Cassiopeia și Perseus.

Maximul curentului de meteori Perseide are loc în 2010 în noaptea de 12/13 august (joi/vineri) între orele 2.30-5.00. In 2010 condițiile de observare a Perseidelor sunt optime, mai ales având în vedere că luna este total absentă de pe cer în timpul nopții (Luna Noua are loc pe 10 august). Totuși, deoarece fenomenele astronomice se urmăresc cel mai bine din locurile cu cer curat, lipsit de lumini parazite, din orașele mari nu se pot observa mulți meteori. Cel mai bun este un loc la țară sau la munte, sau, ca și soluție de compromis, un loc de observații aflat la marginea orașelor mari. Cei ce vor observa din zonele cu cer curat, pot vedea maxim 100 de meteori pe oră. Cei ce observa din orașe vor vedea 10-20 de meteori pe oră.
Așa că faceți-vă o listă cu dorințe și, înarmați cu răbdare, priviți cerul înstelat ;)

Informații si poze preluate de pe AstroInfo și AstroUrseanu.ro.

Categories: info, util Tags:

Descoperă Universul

April 16th, 2010 1 comment

În Cluj de ești, fă-ți timp și profită la maxim de programul Expoziției de Astronomie ”Descoperă Universul” ce are loc între 14 și 20 aprilie.

Programul manifestărilor este următorul:

  • 14 aprilie, ora 17 – Deschiderea oficială a expoziţiei – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21(intrare liberă)
  • 14 aprilie, orele 17:30 – 19 – Conferinţa „Astronomia sau ultimii 3000 de ani din evoluţia umanităţii”, susţinută de cercetătorul Mircea Liviu – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21 (intrare liberă)
  • 15-20 aprilie, orele 9-17 – Program normal de vizitare a expoziţiei – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21 (bilet: 3 lei – permite și vizitarea expoziției permanente a muzeului)
  • 16 aprilie, orele 20-22 – Observaţii astronomice pentru public – Observatorul astronomic al Universităţii „Babeş-Bolyai”, str. Cireşilor, nr. 15 (dacă cerul e senin – bilet: 4 lei pentru adulți, 2 lei pentru elevi și studenți)
  • 17 aprilie, orele 11-15 – Program multimedia: planetariu digital, vizionare de filme astronomice – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21 (bilet: 3 lei)
  • 17 aprilie, orele 20-22 – Observaţii astronomice pentru public – Observatorul astronomic al Universităţii „Babeş-Bolyai”, str. Cireşilor, nr. 15 (dacă cerul e senin – bilet: 4 sau 2 lei)
  • 20 aprilie, ora 17 – Conferinţa „Asteroizii, relicve ale începutului şi martori ai unui posibil sfârşit”, susţinută de lect. univ. dr. Ştefan Berinde şi închiderea expoziţiei – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului, nr. 21 (intrarea liberă)
Mai multe informații și poze: aici.
Categories: info, interesant, util Tags:

La final de Săptămână

April 3rd, 2010 1 comment

Aşa de bine îmi pare când cei de la meteo dau greş. Ieri şi azi se anunţau ditamai ploile, însă soarele de ieri m-a chemat cu drag în grădină, doar în tricou. Mă rog, şi cu pantaloni şi cu adidaşi în picioare. Geez! Echipat cu mănuşi, care nu s-au dovedit a fi destul de groase, şi înarmat cu foarfeci am purces la tăiatul trandafirilor. Un pic cam târziu, ar fi trebuit făcută operaţiunea acum două săptămâni, dar doar acuma am ajuns pe acasă şi oricum, o săptămână două în plus nu se simte. Se uita mama cu nişte ochi mari cum din tufe cu mai mult de zece ramuri am lăsat doar trei – patru rămurele distanţate şi nu îi venea să creadă, dar nah, anul ăsta am practicat o tăiere mai drastică decât în anii trecuţi, am retezat, conform regulilor generale, tot ce era prea firav au prea uscat au pătat, ca să fie un start proaspăt şi sănătos. Şi dacă tot a venit căldura am lăsat să respire şi trandafirul ce încă îl mai ţin sub sticlă, sper să înflorească la fel de frumos ca cel din grădina de unde l-am luat. Cannot wait! :)

Ei bine, urmărind aseară ştirile de anul trecut (după cum observa şi Andrei) m-am jucat cu ceară. Varianta cuminte că doar sunt acasă. După ce am spălat ouăle le-am dat cu ceară fierbinte, diverse modele, şi apoi le-am lăsat să fiarbă mocnit în coji de ceapă roşie…
Incredibil şi greţos de-a dreptul ce se întâmplă în ţară, cum un şofer de 22 de ani se poate enerva în aşa hal pe un domn de 62 de ani că trece prea încet strada încât să se dea jos din maşină şi să îl ia pe acel domn la bătaie, în faţa nepoţelei domnului, (aşa bătaie ca după câteva ceasuri omul să moară). Nu e de mirat că am preferat să rămân doar pe MTV Hits, VH1 sau MTV Dance.
Oare ce se întâmplă la Napolact de untul lor se dovedeşte de la an la an a fi tot mai light? Dacă pe vremuri gospodinele se lăudau “Am frecat untul până a ieşit apa din el”, azi e de ajuns să apeşi o dată cu lingura pe bucata de unt şi ai să vezi cum iasă apa. Not cool! Crema avea nevoie de 300 grame unt frecat spumă. Dădeam de două ori cu lingura, scurgeam vasul în chiuvetă, iar cu lingura, iar chiuveta. Şi cam aşa vreo cinci minute. Pe puţin 100 de mililitri :| (Da, avem robot, dar sunt chestii, cum ar fi maioneza, sau untul, care parcă ies mai bine cu lingura de lemn :P )
Un pic mai e şi vine şi slujba de Înviere. Oare câţi din cei ce merg la slujbă merg pentru slujbă şi pentru însemnătatea sărbătorii, şi câţi merg doar pentru a face act de prezenţă şi pentru a îşi etala ţinutele noi, nasul nou, dantura proaspăt şlefuită, soţul nou….? :|
Categories: thoughts, tv, util, wtf Tags: