Archive

Archive for the ‘turism’ Category

Timișoara – Belgrad cu GEA Tours

August 13th, 2014 2 comments

gea-tours-logo

După o experiență de neuitat am simțit nevoia de a împărtăși cu restul lumii ce înseamnă astăzi, vara lui 2014, să călătorești cu GEA Tours.

GEA Tours este o companie din Serbia care are curse din Belgrad sprediferite orașe (Budapesta, Praga, Sofia) printre care și Timișoara. Când am hotărât să mergem la Belgrad am căutat variante de transport (cu mașina personală nu îmi surâdea să merg, că de mă oprea poliția nu înțelegeam o iotă din ce mi-ar fi zis… și apoi veșnica problemă cu locurile de parcare) și am aflat că sunt destul de puține variante. La Cristina pe blog am aflat de un tren care între timp a fost anulat, am aflat de GEA Tours, am aflat de un taximetrist din Timișoara și de o firmă de turism din Timișoara. Am ales firma sârbească.

Procesul de rezervare e simplu. Dai un telefon la numărul afișat pe site si de acolo te preia un operator. Spui câte persoane, în ce zi, la ce oră și de la ce adresă trebuie să pleci. Cu o zi înainte te sună și îți spune la ce oră vine mașina să te ia. Da, ei vin cu mașina și te iau din fața casei, nu trebuie să te deplasezi tu până în autogară. Și te lasă la destinație la ce adresă vrei. Ca un sfat: folosiți o engleză de bază, fără neologisme și construcții artistice pentru că altfel te miri ce or să înțeleagă cei de la agenție. Eu am încercat de vreo trei ori să întreb, în trei feluri diferite, care e de obicei diferența între ora la care dorim noi să plecăm și ora reală de plecare, și mereu înțelegeau că am vrea să plecăm și mai târziu. Deci englezăde bază, simplă, și fără mișcări bruște.

Timișoara – Belgrad. Noi am zis că vrem să plecăm la ora 7 dimineața.  La 07:20 ne-a luat mașina. Am mers 2 km și apoi am schimbat, ne-am urcat într-un microbuz al unei alte firme de transport ce ducea niște pasageri la aeroportul din Belgrad. Șoferul a mers încet, regulamentar, drumul mi s-a părut foarte lung pentru câți kilometri despart cele două orașe. Parcă mergeam cu CFR-ul. Am ajuns în Belgrad, am trecut prin centru, am trecut Sava și ne-am îndreptat spre aeroport (am recunoscut Poarta de Vest a orașului, poartă ce e pe drumul spre aeroport). Șoferul uitase să ne lase în oraș. A oprit, ne-am dat jos și am plecat pe jos spre oraș într-un soare arzător.

Belgrad – Timișoara. Noi le-am zis că la 12 vrem să plecăm. Cu o zi înainte ne-au sunat să ne spună că la ora 14 vine mașina după noi. A venit la ora 15. Nu am ieșit bine din oraș că în prima benzinărie oprim să așteptăm încă o oră încă un pasager (ulterior am aflat că pasagerul pe care îl așteptam a fost uitat de către GEA Tours la aeroport timp de trei ore). Într-un final plecăm și ne îndreptăm spre graniță. Înainte de graniță suntem informați că de fapt GEA Tours nu mai are licență de transport persoane și că nu putem trece granița cu mașina. Drept urmare vom trece granița pe jos, târând bagajele după noi, iar după graniță ne vom urca în altă mașină (se pare că asta e o practică frecventă la ei; la drumul dus nu s-a întâmplat așa pentru că eram în microbusul unei alte firme, care se pare că avea licență).  Zis și făcut. A fost penibil la vamă, nu au vrut să ne lase, au vrut să scoatem totul de prin bagaje la control, au răsverificat actele, dar într-un final ne-au lăsat. Dar penibil moment, din seria “trec sărăntocii granița“. Și am ajuns în Timișoara pe ora 21.

granita serbia romania

Din câte am înțeles în urmă cu vreo juma de anera firmă serioasă, cu acte în regulă, dar de ceva vreme s-a întâmplat ceva la nivel de conducere și au devenit cam nepăsători. Dacă te plângi și faci scandal ți se spune că nu te pune nimeni să mergi cu ei. Din păcate prea multe alte variante nu ai.

Așadar dacă e să mergeți la Belgrad, care de altfel e un oraș tare frumos, și alegeți firma asta să știți la ce să vă așteptați ;) Eu sper să își revină ;)

Categories: turism, util Tags:

Un weekend în Alba Iulia

September 20th, 2011 5 comments

În weekendul ce tocmai a trecut am fost la Alba Iulia, ca invitat al lui Liviu, în urma concursului organizat pe blogul său (articolul cu care am participat la concurs il gasiti aici). Am avut parte de câteva zile faine în cealaltă capitală. 
Am ajuns după amiaza în Alba Iulia, după doar două ore de mers cu trenul, și, după ce ne-am cazat la Hotel Parc, ne-am strâns mai pe înserate cu toții în jurul focului înt-on loc înalt, de unde se vedea fain orașul plin de lumini. Deși avu multe moașe și bucătari, gulașul la ceaun ieși al naibii de gustos. Ne-am întins cu poveștile mult în noapte, căci atunci când te simți bine nu sesizezi cum trece timpul, însă până la urmă ne-a găsit Moș Ene și ne-a trimis pe toți acasă.


Am început ziua de sâmbătă dând startul concursului Comoara din Cetate, după care împreună cu ceilalți câstigători ai unui weekend în Alba Iulia, Nebuloasa și Somnulescu, și cu gazdele noastre, Liviu, Andrei, Marius și George, am asistat la schimbul gărzilor. E prima oară când asist sâmbăta la schimbul gărzilor și vă spun că e minunat. După ceremonialul de la Poarta a III-a cei  peste 26 de soldați cu baionete pe umăr au purces, urmați de garda călare, spre zona cleștilor dintre bastionul Eugeniu de Savoia și bastionul Sfântul Ștefan. Noi i-am urmat și ne-am poziționat strategic, după ce am trecut prin caponieră, pe ravelinul Francisc de Paola, lângă un grup mare de elevi ai Liceului Militar. În ritm de tobe s-a ridicat drapelul municipiului iar artileriștii plasați pe platforma de artilerie dintre bastioanele mai sus amintite au executat salve de onor folosind tehnica începutului de secol XVIII. E o experiență faină după care tânjesc din 2007 de când am aflat că cele trei tunuri expuse pe platformă sunt funcționale. Toți cei prezenți au aplaudat momentul inedit.

După ce am gustat niște virșli (recunosc că e prima oară când am auzit de așa ceva și inițial mi-a fost oarecum rușine să întreb ce sunt) și după ce s-au discutat lucruri de-ale blogurilor și ale twitterului, am pornit, avându-l ca ghid pe Emanuel, prin cetate. Ascultându-l pe Emanuel mi-am dat seama că Alba Iulia înseamnă mult mai mult decât orașul Marii Uniri. Atât de multe alte lucruri din istoria noastră sunt legate de oraș și așa de puțină lume e conștientă de asta. Probabil că trebuia să știu și eu mai multe de la lecțiile de istorie, dar acuma îmi sunt așa de departe, pierdute cumva în timp…

Cetatea Alba Carolina e un fel de cetate peste cetate peste cetate, ca în Inception. Primii care au construit o fortificație în zonă au fost romanii, ruinele castrului roman putând fi văzute în partea sudică a cetății. Peste aceste ruine, și de dimensiuni mai mari a fost cetatea medievală din care au rămas și azi bastionul sașilor și bastionul Bethlen (tot pe latura de sud, adică aia cu burta spre soare). Mult mai mare decât cetatea medievală e cetatea ce o vedem și astăzi, cetate bastionară de tip Vauban construită începând din 1715 după planurile arhitectului italian Giovanni Morandi Visconti. 

Lucruri interesante am aflat pe parcursul vizitei. Am văzut și locuri accesibile turiștilor dar am pășit și în zone închise (momentan) publicului. Am fost prin temniță, am fost la tunuri, am fost prin Hotelul Medieval, prin Camera Cavalerilor Templieri, am ajuns la bastionul Bethlen, am văzut amfiteatrul, am văzut cum arată după restaurare altarul catedralei catolice (anul trecut era plin de schele), am intrat în catedrala ortodoxă, am zis un “Doamne-ți mulțam” și am continuat vizita. Am aflat despre cine ce o făcut când a fost în Alba, cine unde a locuit, cine ce a construit de-a lungul timpului, informații care scrise pe hârtie sau pe un blog par reci dar care însă capătă altă însemnătate la fața locului. E altfel când ți se arată platoul pe care au fost omorâți Horea și Cloșca, e altfel când vezi clădirea în care a locuit Mihai Viteazul și e altfel când te orbește soarele reflectat pe statuia lui Carol al VI-lea de Habsburg și ți se povestește cum i-a  snopit în bătaie pe turci. Pe bune.

Șederea în Alba Iulia am încheiat-o printr-o plimbare prin cetate în ceas de noapte, atât pe aleile principale cât și prin șanțuri. Când i-am povestit mamei despre asta s-a cam speriat gândindu-se la șanțuri dintr-alea nămoloase și pline de scuturi, schelete, broaște și reptile, dar s-a mai liniștit când i-am spus că-s șanturi faine, pavate, iluminate și cu un pârâuaș lin la mijloc.

Cum a fost șederea la Alba Iulia? Tare faină. Țin să le mulțumesc încă o dată lui Liviu și Andrei pentru oportunitatea oferită și pentru primire, au fost gazde faine (au scris și ei despre weekend, Liviu aci și Andrei aci), celor de la Hotel Parc pentru cazare și celor de la Primărie pentru încrederea ce o au în cei din online. Am văzut locuri faine cu oameni faini și mi-a plăcut. Ne-a plăcut.


Totodată a fost prima oară când am întâlnit și am stat la o poveste și la un pahar cu bloggeri, cu oameni întâlniți în online. Vă dați seama că citind un blog îți faci o anume părere despre cum ar putea fi autorul articolelor, te gândești dacă ai vrea sau nu să stai de vorbă cu el/ea (da, sunt cu care nu aș vrea să îmi pierd vremea la povești, fie pentru că au o gândire cam îngustă, fie pentru că nu au nici măcar gândirea, darămite îngustarea), dar alta e imaginea ce o ai în minte și alta e să îi auzi vorbind. Nu am decât o părere bună despre oamenii ce i-am întâlnit în Alba Iulia, un grup bine închegat de oameni faini. Vă spun, altfel citești un blog după ce întâlnești omul, după ce îl vezi, după ce îi auzi glasul.
(știați că pe bancnota de 5.000 lei din 1992 era Poarta a III-a privită din interiorul cetății? vedeți aci bancnota)

Ce îmi place mie la Cetatea din Alba Iulia e că lucrările de renovare merg într-un ritm destul de alert și că pe zi ce trece tot mai frumoasă și mai atrăgătoare devine. Sunt acolo oameni care pun suflet în ceea ce fac și îi înțeleg. Alba Iulia are atâtea secrete, are un rol așa de important în istoria noastră și ar fi bine să o redescoperim așa cum este, pornind de la daci și romani, nu doar din 1918 încoace. E o cetate în care voi reveni cu drag, o evadare din sufocantul prezent într-o lume frumoasă cu domnițe și străjeri, cu cavaleri cu spade și tunuri fioroase.

Clar că Alba Iulia e cealaltă capitală, capitala de suflet a românilor.

PS: Poza a patra, cea cu vedere de ansamblu asupra cetății, este preluată de pe cetatealbaiulia.ro. Restul pozelor sunt făcute de subsemnatul.

Categories: personal, turism Tags:

Toate drumurile vor duce la Alba Iulia

September 2nd, 2011 5 comments
Când ai un oraș fain e normal să cauți metode să îl promovezi, iar unul dintre orașele faine ale țării, și cu potențial turistic mare, este Alba Iulia. Când eram mic singurul lucru ce îl știam despre Alba Iulia era “chestia aia cu Unirea”, chit că nu știam exact cine cu cine s-o unit, detaliile aflându-le mai pe urmă la școală. În ultimii ani însă orașul a devenit tot mai cunoscut ca urmare a importantelor lucrări de reabilitare a cetății Alba Carolina și asta e foarte bine. Consolidarea zidurilor, restaurarea porților și a statuilor, precum și crearea unor trasee prin cetate au atras încetuc turiști din toată țara.

Și totuși, Andrei întreabă în cadrul unui concurs cum ar putea orașul atrage și mai mulți turiști, cum ar putea fi promovat pentru ca mult mai multă lume să afle de Alba Iulia. Metode sunt nenumărate, am putea face liste peste liste, însă important e câte dintre idei sunt aplicabile și câte se pot realiza cu buget redus. Nu de alta, dar mă gândeam la un recital Andrea Bocelli sau Sarah Brightman înregistrat în cetate, dar astea sunt lucruri cam greu realizabile. 

Așa că, dintre cele mai simple metode de promovare evident că primele ar fi cele online. Deja am văzut vara asta cum cetatea a apărut online atât cu un site elegant și bine structurat cât și cu o pagină de facebook, și cum a atras turiști prin concursul Comoara din Cetate. Ei bine, dacă e să rămânem la capitolul facebook, m-am gândit la o campanie ce să înceapă cândva prin luna aprilie a anului viitor, înscrierea la concurs făcându-se prin Share-uirea articolului de concurs postat de pagina cetății, iar săptămânal să fie tragere la sorți, premiul câștigat fiind un tichet de intrare gratuită la toate obiectivele din cetate plus un prânz (complet) gratuit la restaurantul din Traseul celor Trei Fortificații și o lecție de călărie (de o oră), tichet valabil pentru două persoane și putând fi folosit până la finele lunii octombrie. Sunt sigur că lumea s-ar înscrie la concurs și și-ar planifica altfel concediile și, prin condiția ca fiecare concurent să dea Share la articolul de concurs pe Wall, ar afla și mai multă lume de cetate. Zic.

Îmi veți spune că aberez, că nu există lecții de călărie în cetate, însă ar fi tare fain de ar fi. Cai sunt și sunt faini și blânzi, har Domnului, personal este și zonă în care să se poate amenaja există, și mă gândesc la partea sudică a cetății, în zona mai joasă dintre bastioane. Multă lume ar găsi atractivă ideea și știu deja oameni care și-ar dori așa ceva.

Și, ca să termin cu promovarea online, trebuie să amintesc de utilizarea bloggerilor în a răspândi vestea despre oraș și despre tot ce înseamnă a petrece o zi două în cetate. Bloggeri sunt mulți și dornici a scrie, sunt din zone geografice diferite, sunt citiți de un public larg și s-ar lăsa antrenați cu ușurință în concursuri în care să scrie fie despre Alba fie despre ce fac Andrei și prietenii lui pentru a promova orașul.

O altă strategie, de data asta un pic mai costisitoare și care se adresează ușor unei alte categorii de public, ar fi una ce s-ar folosi de print-uri. Afișele ce le am în minte ar fi plasate în gări mari din Ardeal, ar conține o imagine faină din Alba și textul “Doar X h până la Alba. Vii în cetate? (unde X ar fi numărul de ore făcut cu trenul accelerat din gara respectivă până la Alba). Evident, se poate gândi și în afara gărilor și anume cu afișe lipite în orașe pe diverse panouri, dar cu textul modificat încât să nu indice timpul de călătorie până-n Alba ci numărul de kilometri pân acolo. Tot legat de afișe gândeam o campanie faină ce să înceapă din 2 noiembrie în diverse orașe din țară și care să  atragă lumea în cetate la început de decembrie. În acest sens îmi imaginez afișe cu imagini simple dar de efect și cu un text de genul  “Pe 1 te așteptăm la Alba” sau “Hai să ne prindem în horă pe 1 la Alba“.

Un pic mai costisitoare ar fi varianta în care am încerca o promovare folosind materiale video. Unii ar putea spune că e foarte învechită realizarea unor clipuri de prezentare clasice care să fie difuzate fie la tv fie în aeroporturi, însă părerea mea e că ar fi și tare costisitoare. Drept urmare ma gândeam la realizarea unor clipuri scurte și haioase în care personajele principale să nu fie din zilele noastre. De exemplu îmi imaginam un video scurt în care unul dintre străjerii cetății, care doarme la umbra unui nuc cu tricornul peste față, se trezește speriat de bubuituri de tun, își scoate mobilul din buzunar și, în timp ce pe față i se citește că a realizat ce se întâmplă, pe ecran să apară mesajul “Vino sâmbătă în cetate.” urmat de linkul către pagina cetății. Făcute simplu, fără a arăta prea mult, cu personaje de demult, relativ amuzante, bine realizate tehnic și musai intrigante, cred că ar avea un impact fain online. Cred că ar prinde tare bine.

E ușor de atras turiști dacă ei află că cetatea e mai mult decât niște porți și niște ziduri, că e istorie și viață. În acest sens acuma avem în fiecare zi schimbul gărzilor și oricine a fost acolo la prânz a rămas plăcut impresionat de momentele oferite. Experiențe unice pentru turiști ar putea fi create dacă ar exista un festival într-un weekend de vară în care toată acțiunea  să se deruleze pe timp de noapte. Experiențe de neuitat, torțe și lumânări, jăratec și umbre (așa cum au fost la Festivalul Luminii), străjeri și domnițe, obiective turistice deschise toată noaptea și personaje istorice vii (persoane îmbrăcate în straie de epocă și care să împrumute nu doar aspectul exterior de la personalități istorice ci și vorvirea și năravul și convingerile și) care să își spună povestea turiștilor sunt sigur că ar atrage mulți curioși pentru că unde mai avem în țară un festival în care o cetate să prindă așa viață pe timp de noapte?
Din cadrul evenimentelor unice și interesante ce să încânte participanții mă gândeam și la organziarea unei școli de vară de artă. S-ar potrivi de minune orașului și cetății și dacă e cu participare internațională cu atât mai bine.
Nu știu cât de bine ar merge, cum ar trebui integrat ca să reușească a promova turismul, însă ar fi interesantă o colaborare cu cei de la CreativeMonkeyz. Cred că ar fi deschiși la un proiect bine gândit și care să aibă în centru vreo două trei lucruri interesante din cetate iar faptul că foarte multă lume urmărește episoadele cu Mo și Foca, faptul că au așa priză la public, nu ar face decât să direcționeze atenția multor oameni spre Alba, spre cetate.
Sper că am reușit să îi răspund lui Andrei și sper că am reușit a îi oferi soluții viabile, realizabile.
Categories: concurs, places, turism Tags:

Lacul Ceauru, jud Gorj

July 18th, 2011 3 comments
Citind zilele astea un articol scris de visurat am aflat despre un lac din județul Gorj, lac ce îl puteți vedea și în poza de mai sus. De fapt dacă vă uitați mai bine veți observa că în timp ce lacul Ceauru e prezent pe toate hărțile  județului Gorj, Google Maps nu știe nimic de acest lac. Să vă spun de ce.

Povestea lacului e una tipic românească. În 1965 au venit ordine de construire a unui lac de acumulare. S-au primit bani, s-au făcut studii și proiecte, trei sate au fost strămutate, s-a construit un dig, și atâta tot. Deși nu s-a trecut la etapele ulterioare banii au trebuit justificați cumva (3 miliarde lei), astfel că la nivel central, după trei ani de la pornirea proiectului, s-a raportat cum că lucrarea a fost terminată, iar lacul a fost marcat pe hărți. Nu după multă vreme, la vizita unui mare oficial de la București, s-a constatat înșelăciunea și toată conducerea șantierului a fost arestată, directorul primind ca pedeapsă 20 de ani de muncă la canalul Dunăre-Marea Neagră.

Mirarea mea e de ce, dacă de pe atunci mai marii Partidului au descoperit minciuna, lacul încă mai apare pe multe hărți? Un posibil răspuns la întrebarea asta am găsit într-un articol de acum 4 ani din Jurnalul Național, și anume că deși din punctde vedere cartografic nu este permis ca pe hartă să apară lacul, o modificare este posibilă doar dacă proprietarul terenului va certifica în scris care este starea lui reală și va solicita modificare. Și oare cine e proprietarul terenului?

Harta fizică a României – Editura Didactică și Pedagogică 1993
(uitați-vă între G-ul și O-ul Gorjului, pe hartă undeva cam la ora 07:30)

Un lucru e cert. Lacul nu există, puteți verifica și imaginile din satelit din Google Maps. În hărțile rutiere ce se găsesc prin librării lacul există sub numele de lacul Rovinari (“Marele Atlas Rutier al României” edițiile 2010 sau mai vechi), în timp ce în ediția din 2011 lacul e absent. Rămâne să caut prin manualele mai noi de geografie să văz de pruncii mai învață de lacul ăsta, că pe Wikipedia la pagina despre județul Gorj încă scrie despre lac, în timp ce doar pe Wikipedia în engleză se spune că lacul nu a trecut de faza de proiect. Dacă aveți un manual de Geografie lângă voi, ia uitați-vă și spuneți-mi și mie de îl găsiți :D

Oare mai avem astfel de locații în țară? Lucruri ce au fost raportate ca existând dar care lipsesc cu desăvârșire?

Categories: interesant, turism, wtf Tags:

Cheile Turzii redeschise publicului

May 6th, 2011 No comments
Anul trecut am reușit să ajung în Cheile Turzii, o zonă tare frumoasă și relaxantă, o oază verde departe de betonul din orașe. Am fost pe la început de iunie, într-o zi cu un cer senin de ți-era mai mare dragul să te plimbi pe sub el. Ne-am bazat doar pe microbuze și pe “ia-mă nene” ca mijloace de transport, însă o bună bucată din drumul Turda-Cheia o am făcut-o pe jos. 

Doar cine e orb spune că nu ai ce vedea în chei. Natura e prea bogată în acea zonă, te-nvăluie cu plante și flori care de care mai viu colorate, mai interesante și mai aparte, te-nconjoară cu relief caracteristic sfredelit de-a lungul secolelor în pereții nalți de stâncă, te-mbie să îi urci crestele și, în bătaia lină a vântului, să simți un strop de libertate, să simți că ești viu.
O relatare mai detaliată decât rândurile mele telegrafice a acelei ieșiri din Cluj găsiți, împreună cu detalii despre accesibilitatea zonei, cu multe poze și detalii utile, în articolul despre Cheile Turzii publicat pe Fugind din Cluj în Ardeal (acel Mihai din articol sunt eu ;) ).

Iar dacă tot v-am trezit interesul și vreți să scăpați de oraș și să mergeți prin chei, să vă mai spun două lucruri. Mai țineți minte că viiturile din iunie 2010 au distrus podețele din Cheile Turzii și că astfel accesul turiștilor în chei a fost interzis vara trecută. Ei bine, începând cu 1 mai 2011 Cheile Turzii sunt din nou redeschise publicului, poteca de acces a fost reamenajată și podurile reparate, lucru ce nu poate decât să mă bucure. Rezervaţia este deschisă vizitatorilor până la sfârşitul lunii octombrie.

Ce mai așteptați?

Categories: foto, places, turism Tags:

În Turnul Catedralei Catolice din Cluj-Napoca

May 5th, 2011 2 comments
Luni, 2 mai, de Ziua Tineretului, a fost permis accesul publicului în turnul Catedralei Catolice Sf Mihail din Piața Unirii din Cluj. Am ajuns pe acolo pe la ora 16, când deja ploaia hotărî să facă o pauză. Am urcat treptele de lemn cu grijă, întrucât ni se spusese că două sunt lipsă și ne gândeam că poate mai sunt și altele șubrede.

Am ajuns pe terasa micuță de la nivelul clopotelor și am mers tot de-a roata, profitând de priveliște pentru a face cât mai multe poze. Așa de frumos se vedea Clujul de sus, incredibil. Ce a fost însă și mai spectaculos a fost că în interior scările se continuau. Am urmat exemplul celorlalți și am purces înspre vârf, curioși de ce va fi să găsim acolo, în afară de abundentul găinaț de porumbei.

Scările au devenit tot mai înguste, locul tot mai întunecat. Am trecut prin zona ceasurilor, am făcut doua poze printr-un gemuleț ce se deschidea fix în cadranul unui ceas și am continuat urcușul prin structura de lemn ce se îngusta din ce în ce mai mult, astfel că ultimele scări erau din acelea ca la țară, două bărne cu zapi (țăruși).

Până unde am urcat? Până sus de tot, până sub cruce. Ne-am găsit într-un spațiu îngust în care nu încăpeau mai mult de doi oameni, la o înălțime la care nici nu visam că vom ajunge când am intrat în turn. Un gemuleț ce dădea spre sud-vest ne-a permis să surprindem Clujul scăldat în soare în panorama de mai jos.

Clujul pozat de sub crucea catedralei, altitudine aprox 70m

Îmi aduc aminte cum vara trecută am tot mers de am întrebat biroul episcopal ce gestionează catedrala dacă se poate vizita turnul și de fiecare dată primeam răspunsuri negative, motivate de starea precară a scărilor. Mă bucur că am avut șansa să urc în turn, chiar până sub cruce, adică la 70 de metri deasupra Clujului, și sper ca accesul publicului în turn să fie permis mai des, din două motive: priveliștea și starea de spirit sunt de nedescris, iar pe de altă parte orașul pare mai viu când vezi colo sus oameni ce se bucură de el. Bineînțeles,  este nevoie de un pic de amenajare, de crearea unor condiții sigure de vizitare și a unui ambient mai curat, lucruri care nu sunt greu de realizat… dacă se dorește acest lucru. 
Categories: cool, foto, places, turism Tags:

2010 în imagini

December 27th, 2010 4 comments
Uitându-mă zilele trecute peste poze făcute în 2010 mi-am adus aminte de toate locurile prin care am fost și de toate clipele petrecute în prezența unor oameni dragi. De ar putea vorbi, cu siguranță ar spune mult mai multe pozele ce am ales să vi le prezint. Am ales să vă arăt doar poze ce nu conțin persoane, întrucât blogul acesta nu e un site de socializare ;)
La Vatican m-am simțit ca o furnică firavă în fața privirii amenințătoare a statuii ce străjuiește intrarea în basilica Sfântul Petru, întrebându-mă dacă nu cumva a ridicat sabia pentru că îmi aflase secretele. 
Stăteam lungit pe iarbă, după ce prânzisem, și priveam liniștit cerul și norii pufoși ce fugeau de colo mânați de vânt. Un moment de relaxare totală, soarele dezmierdându-mi fața, moment în care toate grijile rămăseseră în aglomerația din Cluj, singurele sunete ce le auzeam fiind cele făcute de pârâul din apropiere și de câteva păsări mai neliniștite. 
Departe de Cluj eram, cam la vreo 30 de kilometri, drum făcut cu mașina, căci în noaptea în care am parcurs drumul cu bicicleta nu mi-au ieșit pozele chiar așa de faine. Ei bine urmăream cerul și am început să îl pozez. Ceasul tremura nehotărât între două zile iar eu puneam în aplicare ce îmi explicase o fată despre modul manual al aparatului foto și cum trebuie făcut pentru a regla timpul de expunere și apertura. Nu am nimerit combinația potrivită chiar din prima, dar până la urmă, cu răbdare, am reușit să țin aparatul nemișcat și să surprind, printre altele, Carul Mare, în toată splendoarea lui. 
Prin iulie să fi fost când mă întorceam din locația amintită mai sus, de data asta cu bicicleta, și mă oprii pe podul de la ieșirea dinspre Florești. De data asta am ajuns mai rapid la setările potrivite, singurul lucru ce lipsea era traficul. Dar cum orașul nu doarme nici vara, nu a durat mult până când am avut ce imortaliza.
Floare albastră-mov întâlnită pe o potecă din Cheile Turzii, înainte ca accesul turiștilor să fie interzis din cauza viiturilor de la final de iunie. Nu știu exact ce foită e, dar arată bine :)
Soarele lunii noiembrie a fost mai mult decât darnic, puteam să jur că se apropie vara, nu Crăciunul. Din interiorul cetății de la Bologa am surprins un avion cum se strecura pe sub Soare, grăbit să ajungă undeva departe.
Vedere panoramică din cetatea de la Rupea, poză realizată din șapte poze normale. 
Deși ar mai fi multe poze care îmi plac din cele făcute în 2010, deși poate altele sunt mai colorate sau mai vii, deși unele sunt mai haioase (dar am spus de la început că nu voi publica decât poze fără persoane în ele), mă rezum doar la cele de mai sus, așa e frumos. Am totuși o curiozitate…. Care sunt pozele care vă plac cel mai mult, din cele făcute de voi, din 2010? Iar întrebarea mea merge înspre Anca (Miscellaneous), Ally (SnowFeathers)Lexa și Andrei (Makavelis)
Categories: foto, personal, places, turism Tags:

Cheile Turzii închise publicului

June 24th, 2010 3 comments

Toate-s bune, dar cu măsură. Și ploaia, și soarele, și ceața, și ninsoarea, și toate. Acuma noi avem iarăși de prea multă ploaie. Dar se arată vreme bună peste vro cinci zile. Cică :D
Ei bine, inundațiile au afectat și rezervația naturală Cheile Turzii, viiturile din 21 respectiv 22 iunie 2010 distrugând tot ce au găsit în cale, astfel că, din cele patru poduri destul de solide ce erau peste pârâu trei au fost luate de ape, iar cel de al patrulea, podul de la intrarea in chei, deși rămas în picioare, are un copac căzut peste el. Drept urmare accesul turiștilor în Chei este interzis până la refacerea podurilor și a potecii de acces. Sper totuși că nu va dura prea mult reabilitarea având în vedere că peak-ul turistic în Chei e în lunile iulie și august :|
Mai multe informații și poza (de) aici.
Categories: news, turism Tags:

Videoclip filmat în Salina Turda

June 16th, 2010 1 comment
Acum două zile am văzut că s-a filmat un clip în Salina de la Turda și eram tare curios de rezultat, mai ales că v-am povestit despre cât de bine arată după renovare salina.

Ziua cu premiera a fost azi. Piesa ”I like (The trumpet)(Dj Sava feat Raluka) nu e mare brânză, se încadrează în categoria de piese românești enervante și de club (părerea mea, știu că unora le place), iar clipul s-a dovedit până la urmă a fi ca și piesa, adică o brânză mare de burduf.
Speram că, dacă au ales să fie mai deosebiți și să iasă din tiparul ”piesă de club – clip filmat în club”, vor folosi la maxim decorul impresionant și futurist pus la dispoziție la Turda, însă ei au filmat totul ca un clip clasic de club: un nene care face pe DJ-ul, tipe cu atitudine care par a avea un plan la cât de fioroase sunt, plan ce se dovedește a fi ”ne dezbrăcăm încet, luăm niște haine strâmte și apoi dansăm fericite”, însă datul lor din fund seamănă mai mult a mișcări epileptice decât a ”dans”. Se putea face un clip excelent, în care totuși să ieziste o legătură cât de cât între ce se cântă și ce se vede, aveau la dispozitie, deja amenajat, un decor fain, un pic de minte le mai trebuia, că din fund puteau da gagicile și în fața unui ecran verde. Dar nah, la unii este greu a gândește. :D
Repet, mă așteptam la altceva, iar singurul motiv pentru care totuși îi dau embed e pentru ca să videți cum arată Salina (deci puteți pune clipul pe ”mute”). Sper să nu uitați să treceți în agendă Salina Turda în lista ”Places I must go to”, dacă nu ați vizitat-o deja. (dar să nu aveți speranțe că o să găsiți tipe în chiloți de dantelă neagră :P )
Cred că îl putem considera clip pentru promovarea turismului în zonă, nu? Că atunci e mai fain parcă :))

Categories: muzica, turism, video, wtf Tags:

Salina Turda

January 31st, 2010 8 comments

Nu au trecut decât nouă zile de când salina de la Turda a fost redeschisă (deci asta se întâmpla pe 22 ianuarie), la eveniment fiind prezente multe fețe importante din care cei mai cunoscuți ar fi nenea Boc și tanti Udrea.

Ajuns dimineața pe la ora 10 la intrarea dinspre oraș, intrarea veche, plătit taxa de intrare (10 lei pentru adulți, 5 pentru elevi) și am început, stâng drept stâng drept, să bat toți cei 917 metri ai galeriei de acces în mina de sare. Prima oprire e mina Iosif, o cameră conică naltă de 87 de metri, și în care, datorită formei, sunetele sunt reverberate. Doar o mică porțiune, cea în care se află turiștii e iluminată, restul încăperii e cufundată în beznă totală, așa că vă puteți imagina cum e ca voci din întuneric să îți răspundă. Din fericire însă răspunsurile sunt mereu identice cu sunetul aruncat în gol, deci nu vor fi situații de genul ”I am the best!!!!” -> “I’ll kill you! I’ll kill you, I’ll ….
1. Galeria de acces în mină. 2. Privire de ansamblu în mina Rudolf. Se vede amfiteatrul, roata cu gondole, terenul de sport, tobogane, minigolf. 3. Liftul (lumini albastre) și scările (portocaliu) de access în mină
O scurtă vizită în camera dispozitivului de extracție (care era pus în funcțiune pe vremuri cu ajutorul unor cai) și apoi am pornit spre sala principală, mina Rudolf, de formă trapezoidală. De sus privești totul, de aproape de tavanul încăperii, și rămâi impresionat de ce ți se arată. După cum spuneam, am ajuns dimineață la salină, așa că nu am prins aglomerație și am coborât în mina Rudolf folosind liftul panoramic, desprins parcă dintr-un film SF (eu mă gândeam la Terminator 4 sau la Paycheck). 40 de metri am avut de coborât cu liftul triunghiular și pe toată durata coborârii am privit uimit rezultatele renovărilor efectuate din fonduri europene (aprox 6 milioane de euro s-au investit).
Știți și voi cum e când mergi pe malul mării iar picioarele ți se afundă în nisip, știți și voi cum e cînd mergi pe malul unui râu și sub tălpi simți puzderie de pietricele mici și rotunde. Ei bine, odată ajuns în sala mare a minei, sub tălpi veți simți sare sfărâmată. Prima mea reacție a fost ”WTF!?!”, dar apoi mi-am dat seama că e normal să fie așa.
Am stat o vreme în sala principală, urmărind modelele de pe pereții tăiați drept, studiind stalactitele de sare de pe peretele nordic, iar apoi am coborât, pe niște scări destul de înguste, spre mina Terezia, o mină conică, sau, de vreți, sub formă de clopot, naltă de 90 de metri. În mijlocul lacului de la baza acestei mine este o insulă (legată printr-un pod arcuit de restul minei) foarte frumos amenajată, cu diverse construcții de lemn, fiecare unică în formă și design, luminate interesant, dar toate având aceeași funcțiune, aceea de ”foișor”. Ma uitam la unele dintre ele cum arătau, țepoase, luminate, și mă gândeam ”Arată ca o chestie ce Lady Gaga ar purta-o pe post de pălărie!”. Popas, șezut, odihnă.
Insula din mina Terezia. 1. Vazută de sus. 2. Văzută de pe pod.
Dacă e lac e normal să existe și un debarcader, și bărci (doooh!). E ciudat, poate uneori chiar înfricoșător, dar al naibii de frumos când ești în barcă, în mijlocul apei de sub luciul căreia, din loc în loc, lămpi verzui luminează flu. Pe pereții clopotului imens dungi albe și negre se joacă unduit, iar din apa întunecată nu ies nici tentacule gigante și nici mâini cașectice, cu toate că, fără să vrei, te gândești la cât de mult se aseamănă totul cu scene similare din Lord of the Rings sau din Harry Potter al șaselea. Oricum, oricât de încordat ai fi, a pluti în absența zgomotelor într-o barcă pe apa întunecată te liniștește mai ceva ca o tablă mare de ciocolată cu alune. Așa că musai să vă urcați într-o barcă la salină (10 lei 30 de minute).
Vedere din barcă: podul și insula.

Ceasul arăta ora 12 când am hotărât că e vremea de plecare, însă, cum între timp salina se umpluse de lume, nu am mai luat liftul (erau cozi prea lungi de așteptare) ci am ales varianta scărilor, un pic aglomerate și ele ce-i drept, doar au fost proiectate pentru muncitori, nu pentru puhoi de vizitatori.
De ajuns se ajunge tare ușor la Turda și la salină, așa că nu mai căutați scuze. Arată prea bine salina, și … nu uitați de treaba cu ciocolata de mai sus :P
Mai multe informații și orar de funcționare: aici.
Categories: gaga, turism, util Tags: