Archive

Archive for the ‘places’ Category

2011 – Gânduri la final de an

December 31st, 2011 2 comments
Pe unde am fost și v-am spus și vouă:
  • În 2011 a fost prima ediție a Zilelor Clujului. Zile mândre, pline de voie bună, cu tot felul de activități de nu știai cum să îți împarți timpul. În perioada asta am ajuns de am încercat diverse meniuri internaționale la Memo 10, de ne-am lins pe bot.
  • 2011 a fost primul an în care am cunoscut oameni din online. Am ajuns, mulțumită lui Liviu, la Alba-Iulia pentru un weekend fain, și acolo am sezut la aceeași masă cu Liviu, Andrei, Nebuloasa, Emanuel, Somnulescu, Marius Rusu și Jorjh. Fost un weekend tare fain în care am bătut la pas cetatea și am văzut cât de frumos e gătită.
  • În 2011 am fost pe Cluj Arena. Am fost la ziua porților deschise, am fost la deschiderea oficială la concertele Voltaj și Scorpions, am fost la meciuri de fotbal pe stadionul fain ce îl are Clujul.
  • În octombrie am fost la Muzeul Farmaciei la inițiativa lui Aronet și am rămas plăcut impresionat de cum arată acest muzeu de o importanță istorică deosebită.
După cum unii au putut observa, 2011 a fost primul an în care nu am mai participat la (cvasi) faimosul SuperBlog. Trei ani la rând am participat și mai țineți minte cum în fiecare toamnă începeam să scriu despre diverse aparaturi și magazine. A fost o experiență interesantă, am aflat multe lucruri, mai ales despre tehnologiile din laptopurile Asus, însă orice lucru se face cu măsură, motiv pentru care anul acesta i-am lăsat pe alții să se întreacă în a face reclamă gratuită unor produse pe care nu le-au testat.
În rest am mai fost plecați în diverse locații, despre care nu am scris pe blog, am fost la cinema, am pedalat, am avut mult, dar mult, de lucru și de învățat, am avut emoții cât s-ajungă pentru vro trei ani, am citit cărți bune, am mâncat deserturi tare gustoase, am întâlnit oameni faini, am făcut planuri peste planuri peste planuri ca apoi să alegem tot prima variantă. 
Ce doresc pentru blog în 2012? Vreau să reușesc să scriu la timp articolele ce le am în minte, vreau să fie articole interesante și utile pentru voi, nu doar gânduri fără sens. 
La final de articol aș vrea să vă mulțumesc că citiți La rose que j’aimais…, și aș vrea să le mulțumesc celor cu care am petrecut clipe faine în 2011. Sper ca 2012 să fie un an și mai bun! Multă sănătate!
Categories: places, thoughts Tags:

Despre cafea și Starbucks

November 10th, 2011 5 comments
Unii beau cafeaua pentru că așa s-au obișnuit să își înceapă ziua, alții pentru că au nevoie de efectele ei. Eu fac parte dintr-aceia ce stau față în față cu o cană de cafea doar atunci când simt că e musai nevoie, în rest fiind capabil de a porni motoarele și de a desfășura o activitate normală doar cu un mic dejun sănătos la bord.

Și totuși, acum doi ani am descoperit că o cafea poate fi mult mai mult decât o simplă licoare neagră. Era o noapte de vară, eram în aeroport cu o carte în mână, iar avionul doar după ce ieșea soarele avea să se ridice de pe pistă. Mi-era groază să beau juma de litru de cafea dintr-aia amară, sincer, așa că după ce am studiat bine meniul mi-am dat seama că o să mă fac de râs când am să ajung să comand pentru că nu înțelegeam de ce e nevoie să existe atâtea sortimente cu nume ciudate. Am așteptat până nu or mai fost clienți, ca să nu mă fac de baftă în stil mare, și, ajuns la tejghea, i-am cerut băiatului o cafea care să nu fie tare, să nu fie amară, să nu fie apă chioară, dar să fie dulce și bună. Și-a dat seama cu ce specimen are de-a face, numa a râs și mi-a recomandat specialitatea casei, o cafea incredibil de aromată, cu nuanțe intense de scorțișoară și caramel. Cea mai bună cafea ce am băut-o vreodată. Dățile viitoare când am noptat în același aeroport din Marea Britanie tot de la Costa mi-am luat o cafea dintr-aia mare și la fel de încântat am fost de gustu-i.

Am ajuns în weekend la Starbucks, aci la noi în Cluj, având un voucher primit de la Cezara. Locația e tare frumos aranjată iar aroma cafelei te învăluie de cum le treci pragul. Mi-a plăcut mult și mobilierul ales, în special măsuțele rotunde pe care poți juca șah. Tare faină ideea.

Am luat două Caramel Macchiato (“o îmbinare delicioasă de espresso, sirop de vanilie și lapte cald, totul garnisit cu spumă catifelată de lapte și sos cremos de caramel”, după cum e descrierea oficială), ne-am așezat pe două fotolii de lângă geam și am început o poveste lungă în timp ce urmăream lumea care venea și pleca de la Mall. Am prins o zi frumoasă de toamnă cu un soare care îi întâmpina pe toți cu o îmbrățișare caldă. Încercam să suprind nuanțele cafelei, să simt aromele diferite cum se-mbină și mă simțeam ca un copil care nu reușește nicicum să își lege șireturile. 

Mă întrebam la un moment dat oare cât mai trebuie să beau să simt măcar un pic de gust de caramel, mai ales că văzusem cu ochii mei când l-au pus (poate au folosit topping caramel dintr-ăla ieftin din Kaufland cum am cupărat și eu acum un an și care era doar o chestie vâscoasă și dulce, fără gust). Ei bine, după cum le-am spus și pe twitter, caramelul a fost de vis, și în vis a și rămas… În rest cafeaua a fost bună, nu mă-nțelegeți greșit, bună, caldă, dulce, dar cu nimic mai deosebită decât o cafea simplă cu lapte cum ne-am mai pregătit acasă (deci nici de vanilie nu am dat) (oh, ba da, diferă de cea făcută acasă prin faptul că e mult mai slabă). Am văzut scris pe o tăblie mare că dacă nu ești mulțumit de cafea ți-o refac gratis dar nu m-am dus să le spui din mai multe motive. Primul ar fi că în mod normal ar trebui ca orice prepară să fie bun din prima, iar al doilea motiv fiind că mie nu îmi place să fac dintr-astea și să fac pagubă altuia. Evident, văzând ce prețuri sunt la cafea cred că și încă trei cafele de îmi refăceau tot nu ieșeau în pagubă.

Și așa ajung la întrebarea legată de prețuri. De când ieșitul la o cafea a ajuns așa un lux? (cu cât dai pe o cafea la Starbucks mănânci felul unu și doi plus desert la Memo 10, și cine a fost acolo știe ce mâncare bună au) Scuzați-mă, poate nu sunt eu prea umblat, dar în UK pentru o cafea la fel de mare și mult mai bună am plătit jumate din cât am dat la noi pe un Caramel fără caramel. Oricum, cea mai mare nedumerire pentru mine privind prețurile a fost când am văzut cât costă prăjiturile, și anume o felie de cheesecake la preț dublu față de Olympos. Olympos, adică locul unde găsești cele mai fine și cele mai bune prăjituri care or existat vreodat în cofetăriile din Cluj. Preț dublu, ați auzit? Preț dublu față de Olympos. 
E clar că vor rezista multă vreme pe piață, chiar și cu produse la suprapreț, doar astea sunt politicile firmei, nu e ceva care doar la noi se face. Și dacă pe lângă asta mai pui că românul nu e așa de cultivat și că nu e conștient de faptul că există lucruri mai de calitate, orbit fiind de renumele firmei, succesul e garantat. 
Am mers la Starbucks dornic fiind a bea o cafea aromată, am mers sperând a găsi gustul inconfundabil al unei cafele diferite de ce bem acasă și pentru a răsfăța pe cineva cu așa licoare magică. Evident, de nu aș fi avut voucherul cu reducere de 50% de la Cezara nu am fi mers. Din păcate una am sperat și alta am găsit. Per total experiența a fost plăcută, am văzut și noi cum e să fii fițos și să sorbi o cafea băutură caldă la Starbucks. La fel ca Pinky și Brain am folosit timpul petrecut acolo pentru a pune la cale un plan nebun, ajutându-ne în acest sens și de internetul wireless gratis (de pe telefon, încă nu am căpiat să port cu mine peste tot laptopul). Dacă sunteți curioși dacă am să mai merg pe acolo să beau o cafea sau să mănânc o prăjitură, răspunsul îl găsiți în paragraful cu numărul cinci.

Mulțumesc Cezarei pentru voucher și pentru oportunitate.
PS: poze de aici și de aici.
PS2: Am vorbit cu niște prieteni zilele trecute și mi-au zis că au mers la Starbucks la o cafea. Fără să le spun părerea mea i-am întrebat despre cafeaua de acolo, cum li s-a părut. Răspunsul lor a fost pe aceeași lungime de undă cu gândurile mele. 
Categories: places, thoughts, wtf Tags:

În vizită la Muzeul de Istorie a Farmaciei Cluj-Napoca

October 28th, 2011 2 comments
În Cluj iastă o clădire ce lumea habar nu are ce conține. În tătă zi trecem pe acolo, pe unde se intersectează strada 21 decembrie cu Regele Ferdinand, acol unde 9-le, 3-ul și 4-le o cotesc spre gară. Ei bine dragii mei, în acea intersecție, pe colț opus cu Melody, este Muzeul de Istorie a Farmaciei, înființat în 1949 de renumitul medic Valeriu Bologa.

Marți seară am ajuns să vizităm muzeul, alături de alți bloggeri clujeni (pe care eu i-am văzut prima oară, recunosc), de ora târzie a vizitei aflând dintr-un articol de-al lui Ștefan. Am fost ghidați în vizita noastră de către domnul Radu Crișan care ne-a impresionat prin cât de multe lucruri știe despre exponatele din muzeu și prin felul în care a făcut o ceată de oameni guralivi (că deh, așa-s cei care bloguiesc și tweetuiesc zi de zi) să asculte fascinați povești despre terapiile de odinioară.
Love potions

După o zi epuizantă vizita de la muzeu a fost ca o evadare într-o lume fascinantă, în vremuri de mult apuse. Încăperile au pereții frumos decorați, și au tot de-a roata dulapuri vechi din lemn ce adăpostesc pe rafturi recipiente de lemn, de sticlă, de ceramică sau de faianță, recipiente în care erau ținute pe vremuri diverse extracte de plante sau  ingrediente necesare preparării medicamentelor. Farmacopee vechi, registre din anii 1700, rețete vechi, balanțe și unități de măsură sunt frumos expuse în odăile muzeului.  

 
Față de ultima mea vizită la muzeu, de prin 2002, acuma vizitatorii au acces și la o zonă foarte frumos amenajată din pivnița clădirii, acolo unde este, exact cum era pe vremuri, ateleriul farmaciei. Măsuri, baloane de sticlă, matrițe pentru comprimate, pentru supozitoare, instalații pentru prepararea și distilarea alcoolului folosit în tincturi și multe alte ustensile. Totuși cuvintele mele, oricât aș încerca să le potrivesc, nu pot reda frumusețea locului. 
Atelierul din pivniță
Din păcate, pentru că orice lucru frumos mai nou trebuie să aibă și o parte mai tristă, clădirea în care se află muzeul, Casa Hintz, a fost revendicată de foștii propietari. Acuma se mai judecă în instanță, nu am reținut exact care e stadiul actual al cererii de retrocedare însă un lucru e sigur, și anume acela că dacă statul român nu se implică în niciul fel, atunci muzeul ar putea fi închis. Ceea ce ar fi un mare păcat având în vedere importanța istorică a clădirii în care a fost deschisă prima farmacie din Cluj în anul 1573, da, 1573, pentru ca din anul 1752 clădirea să fie închiriată unor farmaciști renumiți, până în 1949.

Nu se poate, măi, să avem o clădire care din 1573 numai farmaciști și medicamente a avut, să avem un muzeu cu atâtea exponate valoroase și să nu facem nimic, să lăsăm totul în voia întâmplării, pur și simplu nu se poate. După cum zicea și Andrei Aroneț, mergeți la Muzeul de Istorie a Farmaciei înainte să dispară!




Muzeul de Istorie a Farmaciei Cluj-Napoca:

str. Regele Ferdinand nr. 28, 400113 Cluj-Napoca, Romania
Orar: Luni-Vineri: 10:00 – 16:00
Bilet intrare: 5 lei (adult), 3 lei (elev, student)
Telefon: 0264-597567
Facebookhttps://www.facebook.com/MuzeulFarmaciei
Twitter: http://twitter.com/muzeulfarmaciei

Au mai scris despre muzeu: Andrei Aroneț, Ștefan Teișanu, Psaico, CiuleaMironeasca, Robintel.

PS: Poze de pe ciulea.ro (3 și 4), de pe pagina de Facebook a Muzeului (1) și de subsemnatul (2 și 5)
Categories: cool, places, thoughts Tags:

Porți deschise la Cluj Arena

October 2nd, 2011 5 comments

Am trecut aseară într-o doară, ca tot omul, pe la Cluj Arena. Mi-am zis că n-o să șed mult, că merg doar să văd ce or făcut, fac o poză și mă-ntorc acasă la treburile mele. Toată ziua (1 octombrie 2011) o fost acces liber pe stadion, dar am zis că mai fain a fi când or porni și nocturna. Plus de asta nu am vrut să mă îmbulzesc de dimineață și să îmi dau coate cu alde Udrea sau Boc.

Ce am văzut mi-a plăcut. Avem un stadion mare, fain și (deocamdată) curat. I-am făcut ocolul de câteva ori, am încercat să văd cum se vede din cât mai multe zone, și de mai sus, și de mai jos, am fost curios de îmbinări, de toate cele. Mai au de finisat, dar mai au vreme. Spațiul dintre rânduri e destul de mare, așa că cei mai înalți dintre noi se vor simți bine, nu vor avea probleme. Am văzut deja și un scaun rupt și mi-am dat seama apoi că dacă ești mai greu și șezi pe partea din față a scaunelor și insiști mult și te bâțâi poți să le rupi. Acuma să sperăm că or merge la meciuri oameni și nu cimpanzei. Ușile de la toalete sunt simpatice, după cum vedeți mai jos, și înăuntru (deocamdată) curat (amu chiară poze în budă nu am făcut, altceva da), să vedem cum a fi la meciuri.

(ușile de la toalete pe Cluj Arena)

Vinit-o și o mireasă fugită de la nuntă la un moment dat. Și mai era și un nene cu microfon care din când în când mai zicea și scorul dintre Gaz Metan Mediaș și U Cluj și multe alte cele, la un moment dat anunțând că urma și un foc de artificii. Așadar am rămas mai mult.

Tare fain când s-or stins becurile pe arenă și așteptam cu toții să țâșnească luminile-n sus. Iar cel mai fain moment o fost când pe artificii, spre final, au pus imnul de la Champions League. Ce fior o străbătut întreaga arenă. Foarte fain. De-abia aștept să ajung din nou pe Cluj Arena.

 
(foc de artificii înregistrat nu de mine, ci de rarescristian)

Voi ați fost? Plăcutu-v-a?
Categories: cool, places Tags:

Despre stele și hoteluri

September 25th, 2011 No comments
Toată lumea vrea stele. Cu cât mai multe stele cu atât mai mare poate fi tariful. Sunt curios pe ce principiu se oferă stelele hotelurilor de la noi, tare curios, și am să vă spui de ce.

Am fost, în zilele ce au trecut, la un congres ținut la cea mai nouă apariție în peisaj, Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca, hotel de 5 stele. De cum am intrat în hotel și am dat de holul mare, circular și luxos, mi-am zis că am ajuns pe altă lume. Efectul acestei prime impresii cred că l-a avut și diferența uriașă dintre podeaua lucioasă și mărăcinii de pe terenurile din jurul hotelului, dar și soarele ce învăluia totul într-un halou perfect (îmi aduce aminte de cum unii artiști, care au peste o anume vârstă, folosesc în videoclipuri multă lumină tocmai pentru a mai ascunde niște riduri sau niște vene mai proeminente. Asta e, nu poți arăta veșnic ca o virgină, nu?). După ce ne-am mai revenit am început să observăm diverse lucruri… 
Am rămas surprinși de lipsa unei tematici în decorarea locului, de faptul că stând în hol și uitându-te tot de-a roata aveai să vezi cel puțin cinci feluri diferite de candelabre: unele mari, imitație de cristal, altele mai simpliste cu sticlă neagră în partea de jos, altele cu sticlă mov, altele metalice desprinse din ceva film SF, altele ca niște lămpașe. Apoi mai erau coloanele care se terminau în partea superioară printr-o chestie metalică de culoare închisă (vezi poza de mai jos). Și mai erau la bar și scaune din material împletit ce ar merge bine mai mult pe o terasă de vară din Grecia. Se vedea și că formațiunile de pe tavan nu erau suficient de finisate. Dar nah, podeaua era lucrată fain, și sala de conferințe arăta bine. Despre camere nu știu, că nu am avut acces.
Acuma nu sunt eu așa de sofisticat, dar mă așteptam la ceva mai arătos. Nu de alta dar weekendul trecut am fost cazat în Hotel Parc din Alba Iulia, de doar 4 stele, și mi s-a părut mai drăguț. Nu știu, uneori mai puțin înseamnă mai mult. Bine, am să las deoparte detalii dintr-astea și am să trec la partea cea mai importantă, și anume….
mâncarea. Oh, da. Trei mese am avut la restaurantul hotelului, două gustări și o cină. Prima gustare a fost ok. A doua a fost foarte zgârcită, adică a fost lume care nu a prins decât o felie de pită cu brânză. Iar cina, după o zi întreagă de știință am plecat flămând. Cred că a fost mâncare pentru fotomodele la dietă, serios. Aperitivele ca pentru păsări, ceva legume fierte, ceva salate cu roșii salată și bucăți de pâine. Felul doi a fost un pic mai ok, dar puțin, conopidă, cartofi cu un pic de carne de pui la grătar. Și totul cu autoservire. Noroc cu prăjiturile cu cremă de brănză de care restul din sală nu se atingeau, că deh, era seara și lumea ține la siluetă, că așa am avut și noi ce mânca. 
Fraților, am mâncat la Hotel Opera Plaza din Cluj (5 stele) și la Hotel Parc (doar 4 stele) în Alba Iulia, și credeți-mă că în aste două locuri mâncarea a fost net superioară celei de la Hotel Grand Italia, restaurant de 5 stele. În Alba țin minte că am avut în farfurie niște cartofi și un piept de pui de zici că erai la poarta Raiului și cu care te-ai și săturat. Nu am mai mâncat grătar de pui așa de bun pâna acuma. Serios. Iar desertul fin, dulce și foarte bun.
Și nu, nu am fost singurul care și-a pus întrebări referitoare la cum au primit oamenii ăia 5 stele pentru hotel. Oricum, la capitolul mâncare maxim trei stele jumate le-aș da.
Așa că, de vreți să mă scoateți undeva, e clar, mergeți pe chestii mai simple, bune și din belșug, nu mă duceți la restaurant de 5 stele :))
PS: Cei de la Hotel Parc din Alba Iulia au și website pe domeniu propriu, cei de la Grand Hotel Italia au un site oficial ținut la ceva italieni, și nu au decât două poze cu proiectul hotelului. Probabil e greu de fotoșopat atâtea case și mărăcini din jur :D
Categories: madonna, places, thoughts Tags:

Gânduri despre Alba Iulia

September 8th, 2011 5 comments

Unii poate nu au înțeles de ce am scris mai deunăzi așa de frumos despre Alba Iulia și asta pentru că pentru mulți Alba Iulia e doar un cerculeț mai mare pe harta județului Alba, o reședință de județ și nimic mai mult. Așa am crezut și eu multă vreme și mă bucur să vă spun că m-am înșelat… amarnic.

Acum vreo patru ani scăpam de griul Clujului și porneam spre un oraș despre care nu știam prea multe. Știam doar că ar fi acolo o cetate, o catedrală și o gară. Și Andrei. Evident că cetatea mi-o imaginam a fi tare în ruine, ceva ziduri și un turnuleț mâncat de molii. Pe măsură ce băteam însă orașul, pas cu pas, eram tot mai încântat de frumusețea sa, serios. Am pornit de sus, de la fântâna arteziană ce și acuma, după atâția ani și după destule orașe văzute, mi se pare foarte faină, după care am coborât încetuc, trecând pe la Poarta IV, pe la cele două muzee, pe traseul celor trei fortificații și pe sub schelele de la Poarta III către celelalte două porți. Doar o după-masă am șezut în oraș, prea puțin timp pentru a vedea și a cunoaște cum se cuvine povestea cetății. Acum un an am ajuns din nou prin Alba Iulia dar de data asta am stat și mai puțin, doar câteva ceasuri. Am reușit a prinde schimbul gărzilor, dar cum nu era sâmbătă nu am prins și salvele de tun, și apoi, precum trece iepurele prin urzici, am făcut poze în cât mai multe locuri posibile și înapoi la gară, căci destinația ne era alta. De fiecare dată însă am fost cu cineva drag și am avut deasupra un soare mai mândru ca un ficior.

Îmi aduc aminte și acuma pe unde ne-or purtat pașii când am fost pe acolo, cât de mulți trandafiri erau înfloriți în parcul din jurul fântânii arteziene, tropotul cailor pe drumul dintre cele două porți ale cetății și chiar și banca pe care am șezut să ne mai tragem sufletul și să băgăm la-ntuneric lucruri din ghiozdane. 

Fiecare oraș pe care îl vezi, fiecare loc în care ajungi îți rămâne în minte prin ceva, fie printr-un obiectiv turistic important fie printr-un moment mai aparte. Drept urmare când spui Brașov imediat te gândești la Biserica Neagră sau la Tâmpa, dar la fel de bine te poți gândi la cât de bine te-o uns pe dinlontru o bere rece băută seara la o terasă din Piața Sfatului după o zi de umblat prin urbe prin soare. Cum e atunci cu Alba Iulia? 

Nu știu voi cum sunteți, dar eu când mă gândesc la Alba Iulia văd cetatea Alba Carolina învăluită în lumină (nu-i de mirare că mă gândeam săptămâna trecută la un eventual Festival al Luminilor). Cetatea este pentru mine partea cea mai importantă din oraș, o parte vie în jurul căreia s-au dezvoltat cartierele și care unește căile și viețile tuturor celor din oraș. Vorbim de o cetate ce a reușit în ultimii ani să iasă din pământul, lianele și mărăcinii ce o devorau treptat și să fie la fel de falnică precum în zilele-i de demult. Nu pot uita cât de impunătoare e Poarta a III-a a cetății și cât de orbitoare e deasupra-i statuia lui Carol al VI-lea în razele soarelui. Vorba ceea, dacă pe vremuri cetățile erau cucerite, astăzi cetățile cuceresc ;)

Cetatea Alba Carolina, a cărei construcție a început prin 1714 din ordinul lui Carol al VI-lea de Habsburg, știe lucruri mult mai vechi, spuse de copaci în șoaptă, știe de daci și de legiunile romane, de Ștefan al Ungariei ce a dorit-o peste măsură, de vandalii mongoli și de tătari și de planurile mărețe ale lui Mihai Viteazul. Însă cel mai bine știe să îți povestească ce a trăit, căci, făurită sub ochii atenți ai unui prinț austriac, i-a văzut pe Horea și Cloșca pierind striviți cu roata, a fost părtașă la Marea Unire din 1918 și la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria din 1922. Alba Iulia ocupă un loc important în istoria noastră și ar cam fi vremea să realizăm că Unirea din 1918 e doar unul din multele evenimente ce se-ntâmplară în oraș.

Despre Alba Iulia nu pot vorbi decât de bine. E un exemplu cu care merită dat peste bot celor pe care îi auziți că în România nu se face nimic, că nu ne promovăm obiectivele turistice și că lăsăm totul în paragină, celor care spun că în țara asta nu se merită să stai. Da, avem multe obiective turistice lăsate la mila fenomenelor naturale, însă cetatea din Alba Iulia, alături de Bran, Râșnov, castelul Corvinilor, cetatea Neamț și încă vro câteva locații din țară ce pe moment nu îmi vin în minte, sunt printre acelea în care se lucrează neîncetat. Față de acum patru ani când era mai mult moloz și schele, acum cetatea a întinerit enorm (că ai putea să o asemui cu Fawkes), “pomnește” de viață, că nu îți vine să crezi că ești în România. E o dovadă vie a faptului că dacă vrei cu adevărat se poate, și merită să te mândrești cu așa oraș.
Am așternut astfel de vorbe pentru că așa de mult mi-a plăcut ce am văzut și ce am trăit în Alba Iulia, iar Liviu vroia să știe ce înseamnă pentru mine urbea sa. Vă spun, pe cât de fugace am reușit să o văd pe atât mă atrage tot mai mult. Cetatea are multe povești și multe secrete de descoperit și ar fi păcat să nu încercăm să le aflăm. Mi-ar plăcea să ajung la Alba Iulia și să aflu mai multe despre istoria noastră, despre “cealaltă capitală”, să mă plimb prin cetate cu oameni faini. Mi-ar plăcea să ajung la Alba Iulia pe trei zile, așa cum zice Liviu, ar fi un mini concediu pe care îl aștept de când a-nceput 2011.

PS: Poze de pe Fugind Din Cluj În Ardeal.

Categories: concurs, personal, places Tags:

Toate drumurile vor duce la Alba Iulia

September 2nd, 2011 5 comments
Când ai un oraș fain e normal să cauți metode să îl promovezi, iar unul dintre orașele faine ale țării, și cu potențial turistic mare, este Alba Iulia. Când eram mic singurul lucru ce îl știam despre Alba Iulia era “chestia aia cu Unirea”, chit că nu știam exact cine cu cine s-o unit, detaliile aflându-le mai pe urmă la școală. În ultimii ani însă orașul a devenit tot mai cunoscut ca urmare a importantelor lucrări de reabilitare a cetății Alba Carolina și asta e foarte bine. Consolidarea zidurilor, restaurarea porților și a statuilor, precum și crearea unor trasee prin cetate au atras încetuc turiști din toată țara.

Și totuși, Andrei întreabă în cadrul unui concurs cum ar putea orașul atrage și mai mulți turiști, cum ar putea fi promovat pentru ca mult mai multă lume să afle de Alba Iulia. Metode sunt nenumărate, am putea face liste peste liste, însă important e câte dintre idei sunt aplicabile și câte se pot realiza cu buget redus. Nu de alta, dar mă gândeam la un recital Andrea Bocelli sau Sarah Brightman înregistrat în cetate, dar astea sunt lucruri cam greu realizabile. 

Așa că, dintre cele mai simple metode de promovare evident că primele ar fi cele online. Deja am văzut vara asta cum cetatea a apărut online atât cu un site elegant și bine structurat cât și cu o pagină de facebook, și cum a atras turiști prin concursul Comoara din Cetate. Ei bine, dacă e să rămânem la capitolul facebook, m-am gândit la o campanie ce să înceapă cândva prin luna aprilie a anului viitor, înscrierea la concurs făcându-se prin Share-uirea articolului de concurs postat de pagina cetății, iar săptămânal să fie tragere la sorți, premiul câștigat fiind un tichet de intrare gratuită la toate obiectivele din cetate plus un prânz (complet) gratuit la restaurantul din Traseul celor Trei Fortificații și o lecție de călărie (de o oră), tichet valabil pentru două persoane și putând fi folosit până la finele lunii octombrie. Sunt sigur că lumea s-ar înscrie la concurs și și-ar planifica altfel concediile și, prin condiția ca fiecare concurent să dea Share la articolul de concurs pe Wall, ar afla și mai multă lume de cetate. Zic.

Îmi veți spune că aberez, că nu există lecții de călărie în cetate, însă ar fi tare fain de ar fi. Cai sunt și sunt faini și blânzi, har Domnului, personal este și zonă în care să se poate amenaja există, și mă gândesc la partea sudică a cetății, în zona mai joasă dintre bastioane. Multă lume ar găsi atractivă ideea și știu deja oameni care și-ar dori așa ceva.

Și, ca să termin cu promovarea online, trebuie să amintesc de utilizarea bloggerilor în a răspândi vestea despre oraș și despre tot ce înseamnă a petrece o zi două în cetate. Bloggeri sunt mulți și dornici a scrie, sunt din zone geografice diferite, sunt citiți de un public larg și s-ar lăsa antrenați cu ușurință în concursuri în care să scrie fie despre Alba fie despre ce fac Andrei și prietenii lui pentru a promova orașul.

O altă strategie, de data asta un pic mai costisitoare și care se adresează ușor unei alte categorii de public, ar fi una ce s-ar folosi de print-uri. Afișele ce le am în minte ar fi plasate în gări mari din Ardeal, ar conține o imagine faină din Alba și textul “Doar X h până la Alba. Vii în cetate? (unde X ar fi numărul de ore făcut cu trenul accelerat din gara respectivă până la Alba). Evident, se poate gândi și în afara gărilor și anume cu afișe lipite în orașe pe diverse panouri, dar cu textul modificat încât să nu indice timpul de călătorie până-n Alba ci numărul de kilometri pân acolo. Tot legat de afișe gândeam o campanie faină ce să înceapă din 2 noiembrie în diverse orașe din țară și care să  atragă lumea în cetate la început de decembrie. În acest sens îmi imaginez afișe cu imagini simple dar de efect și cu un text de genul  “Pe 1 te așteptăm la Alba” sau “Hai să ne prindem în horă pe 1 la Alba“.

Un pic mai costisitoare ar fi varianta în care am încerca o promovare folosind materiale video. Unii ar putea spune că e foarte învechită realizarea unor clipuri de prezentare clasice care să fie difuzate fie la tv fie în aeroporturi, însă părerea mea e că ar fi și tare costisitoare. Drept urmare ma gândeam la realizarea unor clipuri scurte și haioase în care personajele principale să nu fie din zilele noastre. De exemplu îmi imaginam un video scurt în care unul dintre străjerii cetății, care doarme la umbra unui nuc cu tricornul peste față, se trezește speriat de bubuituri de tun, își scoate mobilul din buzunar și, în timp ce pe față i se citește că a realizat ce se întâmplă, pe ecran să apară mesajul “Vino sâmbătă în cetate.” urmat de linkul către pagina cetății. Făcute simplu, fără a arăta prea mult, cu personaje de demult, relativ amuzante, bine realizate tehnic și musai intrigante, cred că ar avea un impact fain online. Cred că ar prinde tare bine.

E ușor de atras turiști dacă ei află că cetatea e mai mult decât niște porți și niște ziduri, că e istorie și viață. În acest sens acuma avem în fiecare zi schimbul gărzilor și oricine a fost acolo la prânz a rămas plăcut impresionat de momentele oferite. Experiențe unice pentru turiști ar putea fi create dacă ar exista un festival într-un weekend de vară în care toată acțiunea  să se deruleze pe timp de noapte. Experiențe de neuitat, torțe și lumânări, jăratec și umbre (așa cum au fost la Festivalul Luminii), străjeri și domnițe, obiective turistice deschise toată noaptea și personaje istorice vii (persoane îmbrăcate în straie de epocă și care să împrumute nu doar aspectul exterior de la personalități istorice ci și vorvirea și năravul și convingerile și) care să își spună povestea turiștilor sunt sigur că ar atrage mulți curioși pentru că unde mai avem în țară un festival în care o cetate să prindă așa viață pe timp de noapte?
Din cadrul evenimentelor unice și interesante ce să încânte participanții mă gândeam și la organziarea unei școli de vară de artă. S-ar potrivi de minune orașului și cetății și dacă e cu participare internațională cu atât mai bine.
Nu știu cât de bine ar merge, cum ar trebui integrat ca să reușească a promova turismul, însă ar fi interesantă o colaborare cu cei de la CreativeMonkeyz. Cred că ar fi deschiși la un proiect bine gândit și care să aibă în centru vreo două trei lucruri interesante din cetate iar faptul că foarte multă lume urmărește episoadele cu Mo și Foca, faptul că au așa priză la public, nu ar face decât să direcționeze atenția multor oameni spre Alba, spre cetate.
Sper că am reușit să îi răspund lui Andrei și sper că am reușit a îi oferi soluții viabile, realizabile.
Categories: concurs, places, turism Tags:

Cheile Turzii redeschise publicului

May 6th, 2011 No comments
Anul trecut am reușit să ajung în Cheile Turzii, o zonă tare frumoasă și relaxantă, o oază verde departe de betonul din orașe. Am fost pe la început de iunie, într-o zi cu un cer senin de ți-era mai mare dragul să te plimbi pe sub el. Ne-am bazat doar pe microbuze și pe “ia-mă nene” ca mijloace de transport, însă o bună bucată din drumul Turda-Cheia o am făcut-o pe jos. 

Doar cine e orb spune că nu ai ce vedea în chei. Natura e prea bogată în acea zonă, te-nvăluie cu plante și flori care de care mai viu colorate, mai interesante și mai aparte, te-nconjoară cu relief caracteristic sfredelit de-a lungul secolelor în pereții nalți de stâncă, te-mbie să îi urci crestele și, în bătaia lină a vântului, să simți un strop de libertate, să simți că ești viu.
O relatare mai detaliată decât rândurile mele telegrafice a acelei ieșiri din Cluj găsiți, împreună cu detalii despre accesibilitatea zonei, cu multe poze și detalii utile, în articolul despre Cheile Turzii publicat pe Fugind din Cluj în Ardeal (acel Mihai din articol sunt eu ;) ).

Iar dacă tot v-am trezit interesul și vreți să scăpați de oraș și să mergeți prin chei, să vă mai spun două lucruri. Mai țineți minte că viiturile din iunie 2010 au distrus podețele din Cheile Turzii și că astfel accesul turiștilor în chei a fost interzis vara trecută. Ei bine, începând cu 1 mai 2011 Cheile Turzii sunt din nou redeschise publicului, poteca de acces a fost reamenajată și podurile reparate, lucru ce nu poate decât să mă bucure. Rezervaţia este deschisă vizitatorilor până la sfârşitul lunii octombrie.

Ce mai așteptați?

Categories: foto, places, turism Tags:

În Turnul Catedralei Catolice din Cluj-Napoca

May 5th, 2011 2 comments
Luni, 2 mai, de Ziua Tineretului, a fost permis accesul publicului în turnul Catedralei Catolice Sf Mihail din Piața Unirii din Cluj. Am ajuns pe acolo pe la ora 16, când deja ploaia hotărî să facă o pauză. Am urcat treptele de lemn cu grijă, întrucât ni se spusese că două sunt lipsă și ne gândeam că poate mai sunt și altele șubrede.

Am ajuns pe terasa micuță de la nivelul clopotelor și am mers tot de-a roata, profitând de priveliște pentru a face cât mai multe poze. Așa de frumos se vedea Clujul de sus, incredibil. Ce a fost însă și mai spectaculos a fost că în interior scările se continuau. Am urmat exemplul celorlalți și am purces înspre vârf, curioși de ce va fi să găsim acolo, în afară de abundentul găinaț de porumbei.

Scările au devenit tot mai înguste, locul tot mai întunecat. Am trecut prin zona ceasurilor, am făcut doua poze printr-un gemuleț ce se deschidea fix în cadranul unui ceas și am continuat urcușul prin structura de lemn ce se îngusta din ce în ce mai mult, astfel că ultimele scări erau din acelea ca la țară, două bărne cu zapi (țăruși).

Până unde am urcat? Până sus de tot, până sub cruce. Ne-am găsit într-un spațiu îngust în care nu încăpeau mai mult de doi oameni, la o înălțime la care nici nu visam că vom ajunge când am intrat în turn. Un gemuleț ce dădea spre sud-vest ne-a permis să surprindem Clujul scăldat în soare în panorama de mai jos.

Clujul pozat de sub crucea catedralei, altitudine aprox 70m

Îmi aduc aminte cum vara trecută am tot mers de am întrebat biroul episcopal ce gestionează catedrala dacă se poate vizita turnul și de fiecare dată primeam răspunsuri negative, motivate de starea precară a scărilor. Mă bucur că am avut șansa să urc în turn, chiar până sub cruce, adică la 70 de metri deasupra Clujului, și sper ca accesul publicului în turn să fie permis mai des, din două motive: priveliștea și starea de spirit sunt de nedescris, iar pe de altă parte orașul pare mai viu când vezi colo sus oameni ce se bucură de el. Bineînțeles,  este nevoie de un pic de amenajare, de crearea unor condiții sigure de vizitare și a unui ambient mai curat, lucruri care nu sunt greu de realizat… dacă se dorește acest lucru. 
Categories: cool, foto, places, turism Tags:

2010 în imagini

December 27th, 2010 4 comments
Uitându-mă zilele trecute peste poze făcute în 2010 mi-am adus aminte de toate locurile prin care am fost și de toate clipele petrecute în prezența unor oameni dragi. De ar putea vorbi, cu siguranță ar spune mult mai multe pozele ce am ales să vi le prezint. Am ales să vă arăt doar poze ce nu conțin persoane, întrucât blogul acesta nu e un site de socializare ;)
La Vatican m-am simțit ca o furnică firavă în fața privirii amenințătoare a statuii ce străjuiește intrarea în basilica Sfântul Petru, întrebându-mă dacă nu cumva a ridicat sabia pentru că îmi aflase secretele. 
Stăteam lungit pe iarbă, după ce prânzisem, și priveam liniștit cerul și norii pufoși ce fugeau de colo mânați de vânt. Un moment de relaxare totală, soarele dezmierdându-mi fața, moment în care toate grijile rămăseseră în aglomerația din Cluj, singurele sunete ce le auzeam fiind cele făcute de pârâul din apropiere și de câteva păsări mai neliniștite. 
Departe de Cluj eram, cam la vreo 30 de kilometri, drum făcut cu mașina, căci în noaptea în care am parcurs drumul cu bicicleta nu mi-au ieșit pozele chiar așa de faine. Ei bine urmăream cerul și am început să îl pozez. Ceasul tremura nehotărât între două zile iar eu puneam în aplicare ce îmi explicase o fată despre modul manual al aparatului foto și cum trebuie făcut pentru a regla timpul de expunere și apertura. Nu am nimerit combinația potrivită chiar din prima, dar până la urmă, cu răbdare, am reușit să țin aparatul nemișcat și să surprind, printre altele, Carul Mare, în toată splendoarea lui. 
Prin iulie să fi fost când mă întorceam din locația amintită mai sus, de data asta cu bicicleta, și mă oprii pe podul de la ieșirea dinspre Florești. De data asta am ajuns mai rapid la setările potrivite, singurul lucru ce lipsea era traficul. Dar cum orașul nu doarme nici vara, nu a durat mult până când am avut ce imortaliza.
Floare albastră-mov întâlnită pe o potecă din Cheile Turzii, înainte ca accesul turiștilor să fie interzis din cauza viiturilor de la final de iunie. Nu știu exact ce foită e, dar arată bine :)
Soarele lunii noiembrie a fost mai mult decât darnic, puteam să jur că se apropie vara, nu Crăciunul. Din interiorul cetății de la Bologa am surprins un avion cum se strecura pe sub Soare, grăbit să ajungă undeva departe.
Vedere panoramică din cetatea de la Rupea, poză realizată din șapte poze normale. 
Deși ar mai fi multe poze care îmi plac din cele făcute în 2010, deși poate altele sunt mai colorate sau mai vii, deși unele sunt mai haioase (dar am spus de la început că nu voi publica decât poze fără persoane în ele), mă rezum doar la cele de mai sus, așa e frumos. Am totuși o curiozitate…. Care sunt pozele care vă plac cel mai mult, din cele făcute de voi, din 2010? Iar întrebarea mea merge înspre Anca (Miscellaneous), Ally (SnowFeathers)Lexa și Andrei (Makavelis)
Categories: foto, personal, places, turism Tags: