Archive

Archive for the ‘personal’ Category

To text or not to text

September 28th, 2012 3 comments

Există numeroase forme de comunicare pe care le folosim zi de zi: conversație directă față-n față, apeluri telefonice, mailuri, scrisori, mesaje scrise, mesaje instant sau telegrame. În funcție de profilul activității pe care o desfășurăm, de relațiile dintre noi și interlocutori și în funcție de anumiți factori care ne pot limita alegerile, folosim una dintre variante. Evident că metoda prin care reușim să transmitem cel mai mult e cea face to face, însă cum timpul nu ne permite să ne vedem cu atâția oameni într-o zi încercăm să ne adaptăm vremurilor.

 

Mesajele scrise, căci despre ele vreau să vorbesc în continuare, sunt utile în multe situații. Trimiți unul sau două SMS-uri și ai rezolvat o problemă, ai planificat o ieșire sau ai pupat de noapte bună. Te forțează să fii concis și clar și ăsta e un lucru bun. Read more…

Categories: personal Tags:

La rose que j’aimais …

July 28th, 2012 4 comments

Dacă ar fi să ne luăm după vorba cântecului, atunci  “La rose que j’aimais est morte au mois de mai”. Ei bine nu a fost luna mai când am trecut pe alt nume, nu a fost luna mai când am ales o temă mai simplă de wordpress, nu a fost luna mai când am încercat să mut totul de pe blogspot încoace și nici când încercam să aflu mai multe despre wordpress. Dar a fost luna mai când am hotărât să scriu acest articol. Că a fost nevoie de două luni ca să îl public, asta e altceva.

Mă uit cu drag la ce a fost La rose que j’aimais și la câte am reușit să fac cu blogul micuț ce l-am avut pe blogspot. Am avut multe de învățat în cei peste patru ani cât am scris acolo, am ajuns să cunosc oameni faini și să văd lucruri din cele mai interesante. Dar parcă sosise timpul pentru un nou început. Și cum anul ăsta multe lucruri le-am început de la zero, unele de bunăvoie iar altele mai forțat de împrejurări, și blogul cerea să i se acorde un pic de atenție.

Așa că, fără să o mai lungim prea mult, vă anunț că pornim la drum cu un nume nou (nu că cel vechi ar fi fost hâd, nu, în niciun caz!) într-o casă nouă, dar cu aceleași năravuri în spate.  Bine v-am găsit, dragilor, pe  marcaMC.ro .

PS: So this is our Hello World post ;)

Categories: personal Tags:

Un weekend în Alba Iulia

September 20th, 2011 5 comments

În weekendul ce tocmai a trecut am fost la Alba Iulia, ca invitat al lui Liviu, în urma concursului organizat pe blogul său (articolul cu care am participat la concurs il gasiti aici). Am avut parte de câteva zile faine în cealaltă capitală. 
Am ajuns după amiaza în Alba Iulia, după doar două ore de mers cu trenul, și, după ce ne-am cazat la Hotel Parc, ne-am strâns mai pe înserate cu toții în jurul focului înt-on loc înalt, de unde se vedea fain orașul plin de lumini. Deși avu multe moașe și bucătari, gulașul la ceaun ieși al naibii de gustos. Ne-am întins cu poveștile mult în noapte, căci atunci când te simți bine nu sesizezi cum trece timpul, însă până la urmă ne-a găsit Moș Ene și ne-a trimis pe toți acasă.


Am început ziua de sâmbătă dând startul concursului Comoara din Cetate, după care împreună cu ceilalți câstigători ai unui weekend în Alba Iulia, Nebuloasa și Somnulescu, și cu gazdele noastre, Liviu, Andrei, Marius și George, am asistat la schimbul gărzilor. E prima oară când asist sâmbăta la schimbul gărzilor și vă spun că e minunat. După ceremonialul de la Poarta a III-a cei  peste 26 de soldați cu baionete pe umăr au purces, urmați de garda călare, spre zona cleștilor dintre bastionul Eugeniu de Savoia și bastionul Sfântul Ștefan. Noi i-am urmat și ne-am poziționat strategic, după ce am trecut prin caponieră, pe ravelinul Francisc de Paola, lângă un grup mare de elevi ai Liceului Militar. În ritm de tobe s-a ridicat drapelul municipiului iar artileriștii plasați pe platforma de artilerie dintre bastioanele mai sus amintite au executat salve de onor folosind tehnica începutului de secol XVIII. E o experiență faină după care tânjesc din 2007 de când am aflat că cele trei tunuri expuse pe platformă sunt funcționale. Toți cei prezenți au aplaudat momentul inedit.

După ce am gustat niște virșli (recunosc că e prima oară când am auzit de așa ceva și inițial mi-a fost oarecum rușine să întreb ce sunt) și după ce s-au discutat lucruri de-ale blogurilor și ale twitterului, am pornit, avându-l ca ghid pe Emanuel, prin cetate. Ascultându-l pe Emanuel mi-am dat seama că Alba Iulia înseamnă mult mai mult decât orașul Marii Uniri. Atât de multe alte lucruri din istoria noastră sunt legate de oraș și așa de puțină lume e conștientă de asta. Probabil că trebuia să știu și eu mai multe de la lecțiile de istorie, dar acuma îmi sunt așa de departe, pierdute cumva în timp…

Cetatea Alba Carolina e un fel de cetate peste cetate peste cetate, ca în Inception. Primii care au construit o fortificație în zonă au fost romanii, ruinele castrului roman putând fi văzute în partea sudică a cetății. Peste aceste ruine, și de dimensiuni mai mari a fost cetatea medievală din care au rămas și azi bastionul sașilor și bastionul Bethlen (tot pe latura de sud, adică aia cu burta spre soare). Mult mai mare decât cetatea medievală e cetatea ce o vedem și astăzi, cetate bastionară de tip Vauban construită începând din 1715 după planurile arhitectului italian Giovanni Morandi Visconti. 

Lucruri interesante am aflat pe parcursul vizitei. Am văzut și locuri accesibile turiștilor dar am pășit și în zone închise (momentan) publicului. Am fost prin temniță, am fost la tunuri, am fost prin Hotelul Medieval, prin Camera Cavalerilor Templieri, am ajuns la bastionul Bethlen, am văzut amfiteatrul, am văzut cum arată după restaurare altarul catedralei catolice (anul trecut era plin de schele), am intrat în catedrala ortodoxă, am zis un “Doamne-ți mulțam” și am continuat vizita. Am aflat despre cine ce o făcut când a fost în Alba, cine unde a locuit, cine ce a construit de-a lungul timpului, informații care scrise pe hârtie sau pe un blog par reci dar care însă capătă altă însemnătate la fața locului. E altfel când ți se arată platoul pe care au fost omorâți Horea și Cloșca, e altfel când vezi clădirea în care a locuit Mihai Viteazul și e altfel când te orbește soarele reflectat pe statuia lui Carol al VI-lea de Habsburg și ți se povestește cum i-a  snopit în bătaie pe turci. Pe bune.

Șederea în Alba Iulia am încheiat-o printr-o plimbare prin cetate în ceas de noapte, atât pe aleile principale cât și prin șanțuri. Când i-am povestit mamei despre asta s-a cam speriat gândindu-se la șanțuri dintr-alea nămoloase și pline de scuturi, schelete, broaște și reptile, dar s-a mai liniștit când i-am spus că-s șanturi faine, pavate, iluminate și cu un pârâuaș lin la mijloc.

Cum a fost șederea la Alba Iulia? Tare faină. Țin să le mulțumesc încă o dată lui Liviu și Andrei pentru oportunitatea oferită și pentru primire, au fost gazde faine (au scris și ei despre weekend, Liviu aci și Andrei aci), celor de la Hotel Parc pentru cazare și celor de la Primărie pentru încrederea ce o au în cei din online. Am văzut locuri faine cu oameni faini și mi-a plăcut. Ne-a plăcut.


Totodată a fost prima oară când am întâlnit și am stat la o poveste și la un pahar cu bloggeri, cu oameni întâlniți în online. Vă dați seama că citind un blog îți faci o anume părere despre cum ar putea fi autorul articolelor, te gândești dacă ai vrea sau nu să stai de vorbă cu el/ea (da, sunt cu care nu aș vrea să îmi pierd vremea la povești, fie pentru că au o gândire cam îngustă, fie pentru că nu au nici măcar gândirea, darămite îngustarea), dar alta e imaginea ce o ai în minte și alta e să îi auzi vorbind. Nu am decât o părere bună despre oamenii ce i-am întâlnit în Alba Iulia, un grup bine închegat de oameni faini. Vă spun, altfel citești un blog după ce întâlnești omul, după ce îl vezi, după ce îi auzi glasul.
(știați că pe bancnota de 5.000 lei din 1992 era Poarta a III-a privită din interiorul cetății? vedeți aci bancnota)

Ce îmi place mie la Cetatea din Alba Iulia e că lucrările de renovare merg într-un ritm destul de alert și că pe zi ce trece tot mai frumoasă și mai atrăgătoare devine. Sunt acolo oameni care pun suflet în ceea ce fac și îi înțeleg. Alba Iulia are atâtea secrete, are un rol așa de important în istoria noastră și ar fi bine să o redescoperim așa cum este, pornind de la daci și romani, nu doar din 1918 încoace. E o cetate în care voi reveni cu drag, o evadare din sufocantul prezent într-o lume frumoasă cu domnițe și străjeri, cu cavaleri cu spade și tunuri fioroase.

Clar că Alba Iulia e cealaltă capitală, capitala de suflet a românilor.

PS: Poza a patra, cea cu vedere de ansamblu asupra cetății, este preluată de pe cetatealbaiulia.ro. Restul pozelor sunt făcute de subsemnatul.

Categories: personal, turism Tags:

Gânduri despre Alba Iulia

September 8th, 2011 5 comments

Unii poate nu au înțeles de ce am scris mai deunăzi așa de frumos despre Alba Iulia și asta pentru că pentru mulți Alba Iulia e doar un cerculeț mai mare pe harta județului Alba, o reședință de județ și nimic mai mult. Așa am crezut și eu multă vreme și mă bucur să vă spun că m-am înșelat… amarnic.

Acum vreo patru ani scăpam de griul Clujului și porneam spre un oraș despre care nu știam prea multe. Știam doar că ar fi acolo o cetate, o catedrală și o gară. Și Andrei. Evident că cetatea mi-o imaginam a fi tare în ruine, ceva ziduri și un turnuleț mâncat de molii. Pe măsură ce băteam însă orașul, pas cu pas, eram tot mai încântat de frumusețea sa, serios. Am pornit de sus, de la fântâna arteziană ce și acuma, după atâția ani și după destule orașe văzute, mi se pare foarte faină, după care am coborât încetuc, trecând pe la Poarta IV, pe la cele două muzee, pe traseul celor trei fortificații și pe sub schelele de la Poarta III către celelalte două porți. Doar o după-masă am șezut în oraș, prea puțin timp pentru a vedea și a cunoaște cum se cuvine povestea cetății. Acum un an am ajuns din nou prin Alba Iulia dar de data asta am stat și mai puțin, doar câteva ceasuri. Am reușit a prinde schimbul gărzilor, dar cum nu era sâmbătă nu am prins și salvele de tun, și apoi, precum trece iepurele prin urzici, am făcut poze în cât mai multe locuri posibile și înapoi la gară, căci destinația ne era alta. De fiecare dată însă am fost cu cineva drag și am avut deasupra un soare mai mândru ca un ficior.

Îmi aduc aminte și acuma pe unde ne-or purtat pașii când am fost pe acolo, cât de mulți trandafiri erau înfloriți în parcul din jurul fântânii arteziene, tropotul cailor pe drumul dintre cele două porți ale cetății și chiar și banca pe care am șezut să ne mai tragem sufletul și să băgăm la-ntuneric lucruri din ghiozdane. 

Fiecare oraș pe care îl vezi, fiecare loc în care ajungi îți rămâne în minte prin ceva, fie printr-un obiectiv turistic important fie printr-un moment mai aparte. Drept urmare când spui Brașov imediat te gândești la Biserica Neagră sau la Tâmpa, dar la fel de bine te poți gândi la cât de bine te-o uns pe dinlontru o bere rece băută seara la o terasă din Piața Sfatului după o zi de umblat prin urbe prin soare. Cum e atunci cu Alba Iulia? 

Nu știu voi cum sunteți, dar eu când mă gândesc la Alba Iulia văd cetatea Alba Carolina învăluită în lumină (nu-i de mirare că mă gândeam săptămâna trecută la un eventual Festival al Luminilor). Cetatea este pentru mine partea cea mai importantă din oraș, o parte vie în jurul căreia s-au dezvoltat cartierele și care unește căile și viețile tuturor celor din oraș. Vorbim de o cetate ce a reușit în ultimii ani să iasă din pământul, lianele și mărăcinii ce o devorau treptat și să fie la fel de falnică precum în zilele-i de demult. Nu pot uita cât de impunătoare e Poarta a III-a a cetății și cât de orbitoare e deasupra-i statuia lui Carol al VI-lea în razele soarelui. Vorba ceea, dacă pe vremuri cetățile erau cucerite, astăzi cetățile cuceresc ;)

Cetatea Alba Carolina, a cărei construcție a început prin 1714 din ordinul lui Carol al VI-lea de Habsburg, știe lucruri mult mai vechi, spuse de copaci în șoaptă, știe de daci și de legiunile romane, de Ștefan al Ungariei ce a dorit-o peste măsură, de vandalii mongoli și de tătari și de planurile mărețe ale lui Mihai Viteazul. Însă cel mai bine știe să îți povestească ce a trăit, căci, făurită sub ochii atenți ai unui prinț austriac, i-a văzut pe Horea și Cloșca pierind striviți cu roata, a fost părtașă la Marea Unire din 1918 și la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria din 1922. Alba Iulia ocupă un loc important în istoria noastră și ar cam fi vremea să realizăm că Unirea din 1918 e doar unul din multele evenimente ce se-ntâmplară în oraș.

Despre Alba Iulia nu pot vorbi decât de bine. E un exemplu cu care merită dat peste bot celor pe care îi auziți că în România nu se face nimic, că nu ne promovăm obiectivele turistice și că lăsăm totul în paragină, celor care spun că în țara asta nu se merită să stai. Da, avem multe obiective turistice lăsate la mila fenomenelor naturale, însă cetatea din Alba Iulia, alături de Bran, Râșnov, castelul Corvinilor, cetatea Neamț și încă vro câteva locații din țară ce pe moment nu îmi vin în minte, sunt printre acelea în care se lucrează neîncetat. Față de acum patru ani când era mai mult moloz și schele, acum cetatea a întinerit enorm (că ai putea să o asemui cu Fawkes), “pomnește” de viață, că nu îți vine să crezi că ești în România. E o dovadă vie a faptului că dacă vrei cu adevărat se poate, și merită să te mândrești cu așa oraș.
Am așternut astfel de vorbe pentru că așa de mult mi-a plăcut ce am văzut și ce am trăit în Alba Iulia, iar Liviu vroia să știe ce înseamnă pentru mine urbea sa. Vă spun, pe cât de fugace am reușit să o văd pe atât mă atrage tot mai mult. Cetatea are multe povești și multe secrete de descoperit și ar fi păcat să nu încercăm să le aflăm. Mi-ar plăcea să ajung la Alba Iulia și să aflu mai multe despre istoria noastră, despre “cealaltă capitală”, să mă plimb prin cetate cu oameni faini. Mi-ar plăcea să ajung la Alba Iulia pe trei zile, așa cum zice Liviu, ar fi un mini concediu pe care îl aștept de când a-nceput 2011.

PS: Poze de pe Fugind Din Cluj În Ardeal.

Categories: concurs, personal, places Tags:

O budincă de griș înecată-n lapte

May 8th, 2011 2 comments
Dacă s-a întâmplat să poftiți ceva dulce și să fiți în pană de idei, vin eu cu una. Ce vă recomand eu e să încercați un desert ușor și pufos, numai bun pentru o zi de weekend. 

Budinca de griș e un desert fin ce se pregătește ușor. Se aruncă ouă și zahăr într-un bol, se bat bine până când nu mai ripostează, se pune grișul ca să fie un threesome veritabil, și alte prafuri albe. Se zvârle totul în cuptor iar pe urmă se îneacă în lapte din belșug. Simplu, nu? :P

Da, nu fui prea darnic în detalii….. Rețeta budincii am scris-o mai frumos, și am ilustrat-o cu multe poze pe Desertul din Weekend, un colțșor de internet unde am mai scris și alte rețete de deserturi fine. Asta că tot mă întreba Anca ce am mai făcut în ultima vreme. Am gătit, asta am făcut. Și am pus toate rețetele pe Desertul din Weekend ca să le încercați și voi.
Vă aștept pe site! Sunt curios care dintre rețete v-a stârnit interesul și pe care ați încercat-o :)
Categories: interesant, personal, util Tags:

Tăiatul trandafirilor

March 27th, 2011 3 comments
Mă tot întrebau ai mei când am de gând să tai trandafirii, că deja dăduseră muguri și vremea parcă se muiase. Ei bine am tot amânat tăierile până la final de martie tocmai pentru a evita toanele vremii și temperaturi sub zero grade, cum au fost acum o săptămână. Că e știut că nu se taie trandafirii până nu dispare pericolul înghețului.

Așadar mi-am căutat echipamentul: două mănuși din material gros, ca să nu mă-nțăp, o lădiță de plastic pentru ramurile tăiate, un fierăstrău și o pereche de foarfece pe care am ascuțit-o bine pentru a face tăieturi curate, fără zdrențe. Și apoi am purces în grădina în care tufele de trandafiri tremurau toate în bătaia vântului.

Ce am tăiat? Cum am tăiat? Ei bine, deși erau dese crengile, nu am intrat în panică. La o primă inspecție am observat care crengi sunt uscate și care sunt bolnave și pe ele le-am tăiat primele. Cine are nevoie de uscături ce nu vor da veci muguri, sau de crengi bolnave ce nu se vor dezvolta corespunzător și ce chiar vor încetini planta în a da roade așa cum ar trebui? Apoi am tăiat toate crengile care creșteau spre interiorul tufei pentru ca acesta să fie cât mai aerisit.

Deși mugurii par a fi bine dezvoltați, se observă pete pe ramuri, drept urmare s-a impus o tăiere mai joasă, pentru a elimina părțile bolnave

Iar apoi am luat fiecare ramură la rând. Care erau prea dese le-am tăiat de jos, iar din cele care au mai rămas am identificat mugurii care se porniră înspre exteriorul tufei și am tăiat oblic deasupra lor. Ramurile mai groase le-am tăiat cam la 30cm, iar cele mai subțiri, mai tinere, cam la 15-20cm de sol.

După o primă tăiere s-a constatat aspectul de lemn bolnav, din stânga, lucru ce a impus tăieri suplimentare până am dat de lemn curat, precum în imaginea din dreapta

Trebuie ținut cont de mai multe lucruri atunci când te apuci să tai trandafirii, și am să le enumăr:

  • foarfecele să fie foarte bine ascuțite pentru a face tăieturi curate și nu tăieturi zdrențălite, traumatizante pentru plantă
  • să fii sigur de locul unde vrei să faci o tăietură. Nu care cumva să începi o tăietură jos, apoi să te răzgândești și să tai mai sus, ramura rămânând însă cu urme adânci ce vor necesita timp pentru vindecare!
  • să elimini toate ramurile uscate sau bolnave sau pătate
  • să elimini toate ramurile ce cresc înspre centru
  • să tai oblic la 5-10 mm deasupra unui mugure ce crește spre exterior
  • să tai până când pe secțiune rămâne lemn curat
  • să porți mănuși de protecție pentru a nu te zgâria și pentru a nu te infecta
  • să cureți ustensilele folosite și să le pui de unde le-ai luat, ferite de ploaie
  • să cureți ramurile tăiate dintre tufe, grădina trebuie să arate curată după ce ai terminat.
Exemplu de tăietură curată, oblică, si aspectul final, aerisit, al uneia dintre tufe.

Chiar dacă după o astfel de tăiere vi se pare că ați decimat tufa de trandafiri, stați liniștiți, că totul va fi bine. Plantei îi va fi mult mai ușor să pornească cu un număr mic de ramuri, și cum le-ați lăsat doar pe cele sănătoase veți vedea cât de repede și frumos se va dezvolta. Veți avea trandafiri viguroși și rodnici.

Eu aplic metodele de tăiere mai sus amintite de ani buni și sunt mai mult decât mulțumit de rezultatele-i.
Categories: personal, util Tags:

2010 în imagini

December 27th, 2010 4 comments
Uitându-mă zilele trecute peste poze făcute în 2010 mi-am adus aminte de toate locurile prin care am fost și de toate clipele petrecute în prezența unor oameni dragi. De ar putea vorbi, cu siguranță ar spune mult mai multe pozele ce am ales să vi le prezint. Am ales să vă arăt doar poze ce nu conțin persoane, întrucât blogul acesta nu e un site de socializare ;)
La Vatican m-am simțit ca o furnică firavă în fața privirii amenințătoare a statuii ce străjuiește intrarea în basilica Sfântul Petru, întrebându-mă dacă nu cumva a ridicat sabia pentru că îmi aflase secretele. 
Stăteam lungit pe iarbă, după ce prânzisem, și priveam liniștit cerul și norii pufoși ce fugeau de colo mânați de vânt. Un moment de relaxare totală, soarele dezmierdându-mi fața, moment în care toate grijile rămăseseră în aglomerația din Cluj, singurele sunete ce le auzeam fiind cele făcute de pârâul din apropiere și de câteva păsări mai neliniștite. 
Departe de Cluj eram, cam la vreo 30 de kilometri, drum făcut cu mașina, căci în noaptea în care am parcurs drumul cu bicicleta nu mi-au ieșit pozele chiar așa de faine. Ei bine urmăream cerul și am început să îl pozez. Ceasul tremura nehotărât între două zile iar eu puneam în aplicare ce îmi explicase o fată despre modul manual al aparatului foto și cum trebuie făcut pentru a regla timpul de expunere și apertura. Nu am nimerit combinația potrivită chiar din prima, dar până la urmă, cu răbdare, am reușit să țin aparatul nemișcat și să surprind, printre altele, Carul Mare, în toată splendoarea lui. 
Prin iulie să fi fost când mă întorceam din locația amintită mai sus, de data asta cu bicicleta, și mă oprii pe podul de la ieșirea dinspre Florești. De data asta am ajuns mai rapid la setările potrivite, singurul lucru ce lipsea era traficul. Dar cum orașul nu doarme nici vara, nu a durat mult până când am avut ce imortaliza.
Floare albastră-mov întâlnită pe o potecă din Cheile Turzii, înainte ca accesul turiștilor să fie interzis din cauza viiturilor de la final de iunie. Nu știu exact ce foită e, dar arată bine :)
Soarele lunii noiembrie a fost mai mult decât darnic, puteam să jur că se apropie vara, nu Crăciunul. Din interiorul cetății de la Bologa am surprins un avion cum se strecura pe sub Soare, grăbit să ajungă undeva departe.
Vedere panoramică din cetatea de la Rupea, poză realizată din șapte poze normale. 
Deși ar mai fi multe poze care îmi plac din cele făcute în 2010, deși poate altele sunt mai colorate sau mai vii, deși unele sunt mai haioase (dar am spus de la început că nu voi publica decât poze fără persoane în ele), mă rezum doar la cele de mai sus, așa e frumos. Am totuși o curiozitate…. Care sunt pozele care vă plac cel mai mult, din cele făcute de voi, din 2010? Iar întrebarea mea merge înspre Anca (Miscellaneous), Ally (SnowFeathers)Lexa și Andrei (Makavelis)
Categories: foto, personal, places, turism Tags:

On the second day of Christmas…

December 26th, 2010 1 comment
Categories: foto, personal Tags:

Gânduri de Crăciun

December 25th, 2010 1 comment
Ca în fiecare an, sfârșitul lui decembrie e roșu. Oriunde îți arunci privirea găsești doar lucruri ce îți amintesc de Moș Crăciun. 25 decembrie a ajuns să fie sărbătoarea lui Moș Crăciun, isteria cadourilor și a îmbuibării. Românul fuge după cadouri, cheltuie toți banii pe lucruri pe care în mod normal nu i-ar cheltui, doar ca să facă mai multe cadouri, cât mai multe, e de nepotolit, ca un mic Dudley Dursley. Apoi, ca un copil care nu a mâncat niciodată ciocolată, umple coșul de cumpărături în hypermarket, profitând de toate promoțiile.
Văzându-i cum fac cumpărături ai fi tentat să te întrebi dacă nu cumva toate magazinele vor fi închise timp de cel puțin două săptămâni…  Oare și cei trei magi au fost prin Auchan și au umplut coșurile cu orice le-a ieșit în cale? De acolo obiceiul ăsta cu cumpărăturile? 
Un lucru e sigur, tot mai mulți uită ce înseamnă Crăciunul, ce se sărbătorește de fapt. Mulți uită că bunătățile de pe masă ar trebui să îi facă să se simtă recunoscători pentru toate câte le au și nu să trezească în ei foame animalică. Mulți uită că mai valoros decât romanul primit este zâmbetul persoanei ce l-a dăruit, mulți uită că mai prețioasă decât colierul găsit sub brad este privirea vie și emoționată a celui ce l-a ales, mulți uită că mai importante decât fularul împachetat frumos sunt bătăile inimii persoanei care l-a considerat cadoul potrivit pentru tine. 
Mulți uită că nu contează ce găsești sub brad ci contează mai mult cu cine ești lângă brad.
Am reușit și anul ăsta să adorm fără să îl prind pe Moșu și fără a îi putea mulțumi pentru darurile ce mi le-a oferit de-a lungul anului, fără a îi putea mulțumi pentru oamenii ce i-am avut și îi am în continuare lângă mine și care sper că știu cât de dragi mi-s.
Vouă, celor care mă citiți, vă urez să aveți parte de Sărbători alese, aromate și bogate alături de cei care vi-s  mai dragi. Crăciun fericit tuturor!

sursa imagine

Categories: personal, thoughts Tags:

Friends

November 16th, 2010 2 comments

true that ;)

Categories: personal Tags: