Home > thoughts, wtf > Despre referendum

Despre referendum

Nu am urmărit la televizor ce se întâmplă în țară și cred că e mai bine așa, că mai mult m-aș fi enervat, cred. Dar am mai urmărit la radio. Am ascultat discursuri ale ambelor tabere, reacții și zbierete de la oameni pe care îi credeam mai respectabili. (Vă dați seama că la radio nu s-au difuzat toate dezbaterile înfocate și paranoice care au fost non-stop pe alde Antena3, Realitatea și ce posturi or mai fi p-acol)

Țin minte când eram mai mic, cam prin clasele primare, și ieșeam prin jurul blocului la joacă, și doi băieți din cartier s-au încăierat stricând cheful de joacă al tuturor. Câte un pumn, câte un picior, câte o înjurătură, într-o succesiune ce părea infinită, asta până când tatăl unuia dintre ei a ajuns în fața blocului, le-a dat câte o scatoalcă fiecăruia, și-a luat pe sus odrasla acasă și gata “distracția”.

 

Nu știu cum sunteți voi, dar toată târâșenia asta cu referendul, cu Monta, Crinuleț și Băse cam de asta are nevoie, de cineva care să îi scuture bine pe toți și să oprească toată mascarada. Sunt sătul să îi văd cum se vaită fiecare ca niște copii ce se bat pe o acadea, care să o lingă mai bine. E ușor imatur să ai mingea în terenul tău, să faci tu regulile jocului, cu oamenii tăi, si apoi când pierzi să zbieri că de fapt nu or fost bune regulile și că ar trebui actualizate.

Îmi aduc aminte când eram mai mic și jucam șah cu un băiat din cartier și la un moment dat i-am dat șah-mat. Spre nedumerirea mea băiatul a rămas gânditor și după o vreme a mutat o piesă (un nebun sau poate un cal). M-am uitat la el și i-am adus aminte că jocul e gata când moare regele dar degeaba, el îmi răspunse că jocul e gata când îi iau toate piesele și că mai aveam de jucat. I-am zis “Poate tu mai ai de jucat.” și l-am lăsat acolo să se uite singur, ca un tont, la tabla de șah și am plecat.

Apoi să auzi ambele tabere că cellalt ar trebui să își dea demisia de onoare… Nu știu cum să spun, dar poate cel mai corect ar fi ca toți să își dea demisia de onoare, măcar acuma, nu de alta dar în ultimii ani fiecare a mai fost pus în postura de a își da demisia de onoare și fiecare mereu s-a fofilat și s-a răzgândit. Mi se pare mai mult decât ciudat să critici pe cineva pentru felul în care reacționează pentru ca apoi, când îi iei locul, să reacționezi la fel, invocând dreptul la libertatea de exprimare. La fel cum mi se pare totuși cumplit de nelalocul lui să te bucuri de un rezultat și să te consideri învingător dar să judeci totul doar în alb și negru, și să fii incapabil să vezi acel mare nor gri  (88% negru) care-ți stă deasupra și care vrea să te trăznească.

 

Onoare, orgoliu, prostie. Cam asta e ordinea în care se succed trăirile oamenilor ăstora. Au avut la începuturile carierei lor politice un dram de onoare, acuma se scaldă în celelalte două stări, și atâta vreme cât sunt îndărătnici și nu cedează niciunul și nu vor să coabiteze, sau, mai plastic, “sa danseze tango” împreună, degeaba stau acolo sus și au funcții importante pentru că nu fac niciun bine țării. Indiferent de ce va hotărî Curtea Constituțională nu va exista învingător ci doar un perdant, țara. Eu așa simt. Bucureștiul face circ iar țara moare de foame.

Categories: thoughts, wtf Tags:
  1. August 2nd, 2012 at 11:31 | #1

    You already know my 2pence on that :))

  1. No trackbacks yet.