Home > wtf > Cu autocarul

Cu autocarul

Se face că am venit acasă pentru câteva zile. Am vrut să vin cu trenul, că parcă e mai liniștit și mai sigur drumul, însă trenul de dimineață nu mai era la ora ce o știam eu ci era cândva prea pe întuneric, iar cel de la prânz era mai devreme cu o oră. Drept urmare mi-am făcut altfel programul, mi-am dat seama că mai am lucruri de rezolvat în oraș și după-masă eram deja la autogară să iau autocarul (pentru trenul de după-masă mai aveam incă vreo oră jumătate de așteptat deci nu).

Pentru o cursă în timpul săptămânii cam multă lume stătea la ușa autocarului. Îmi zic în sinea-mi că a fi mai bine așa decât cu trenul, că am să citesc un pic și apoi am să trag un somn lung până la destinație, la căldurică. De când am urcat treptele autocarului am simțit că ceva nu e în regulă. Domnul șofer avea o casă de marcat ale cărei butoane le tot apăsa de scotea bilete fiecărui călător. Când am ajuns eu nu știu ce a făcut că apăsa pe toate butoanele ca DeeDee (Oooh, what does this button do?) și se enerva că din cauza prafului nu merg tastele. Într-un final a reușit să îmi dea biletul, mi-am găsit un loc și m-am așezat cuminte.

 

De-abia ieșiți din Cluj, într-unul din sensurile giratorii din Apahida, autocarul oprește, lucru ce-mi aduce gândurile prinse în  pagini de istorie ale satului transilvan napoi la realitate. Toți pasagerii se ridicaseră să vază ceva de pe partea dreaptă și le-am urmat și eu exemplul. Se pare că se deschise una dintre trapele de la locul pentru bagaje și vreo 10-15 genți au zburat din autocar drept pe marginea drumului. După mai multe incantații divine, după ce bagajele au fost recuperate și respectivele trape închise bine, ne-am pornit la drum.

 

Peste nici 5 minute, iarăși oprim. Așa pentru 15 secunde și apoi iar pornim. Încă 5 minute și iar oprim. Pasagerii din instinct de fiecare dată se uitau după bagaje, însă de data asta problema era ușa de la intrare care chipurile nu se închidea. Doi trei pumni și se rezolvă și problema asta. Și pornim din nou.

Problema mea cea mai mare totuși a fost alta, și anume faptul că aerul condiționat a fost pornit pe toată durata drumului. Nu mă refer la cel care vine de sus prin acele mici trape și pe care îl poți închide / direcționa după bunul plac, ci acel aer condiționat general, pe tot autocarul, aer care pe undeva prin spate și pe undeva pe la mijloc bate. Ioi tulai ce frig o fost două ceasuri și un pic. Mai frig ca afară.  Io am avut o bluză de trening, cu mânecă lungă, ce mi-a prins bine, alții și-au tras și glugile pe cap, iar alții dârdâiau de frig doar în tricouri. Și tot nu înțeleg de ce o fost așa căpos șoferu de nu o vrut să oprească aerul condiționat când era prea frig, mai frig decât afară (și afară erau maxim 19-20 de grade). Probabil e mai bine că în cartea ce o citeam eu era o iarnă crâncenă, că eram direct în atmosfera cărții.

 

Am călătorit de prea multe ori cu firma asta de autocare dar niciodată ca acuma. Așa că io stau să mă gândesc dacă la drumul de întoarcere înspre Cluj o să mă risc cu autocarul.

PS: Nu dau numele firmei că nu îmi place, dar cunoscătorii știu despre care e vorba ;)

Categories: wtf Tags:
  1. August 14th, 2012 at 21:52 | #1

    This article is brilliant! Soooo funny, yet sad :)

  1. No trackbacks yet.