Home > personal, turism > Un weekend în Alba Iulia

Un weekend în Alba Iulia

September 20th, 2011 Leave a comment Go to comments

În weekendul ce tocmai a trecut am fost la Alba Iulia, ca invitat al lui Liviu, în urma concursului organizat pe blogul său (articolul cu care am participat la concurs il gasiti aici). Am avut parte de câteva zile faine în cealaltă capitală. 
Am ajuns după amiaza în Alba Iulia, după doar două ore de mers cu trenul, și, după ce ne-am cazat la Hotel Parc, ne-am strâns mai pe înserate cu toții în jurul focului înt-on loc înalt, de unde se vedea fain orașul plin de lumini. Deși avu multe moașe și bucătari, gulașul la ceaun ieși al naibii de gustos. Ne-am întins cu poveștile mult în noapte, căci atunci când te simți bine nu sesizezi cum trece timpul, însă până la urmă ne-a găsit Moș Ene și ne-a trimis pe toți acasă.


Am început ziua de sâmbătă dând startul concursului Comoara din Cetate, după care împreună cu ceilalți câstigători ai unui weekend în Alba Iulia, Nebuloasa și Somnulescu, și cu gazdele noastre, Liviu, Andrei, Marius și George, am asistat la schimbul gărzilor. E prima oară când asist sâmbăta la schimbul gărzilor și vă spun că e minunat. După ceremonialul de la Poarta a III-a cei  peste 26 de soldați cu baionete pe umăr au purces, urmați de garda călare, spre zona cleștilor dintre bastionul Eugeniu de Savoia și bastionul Sfântul Ștefan. Noi i-am urmat și ne-am poziționat strategic, după ce am trecut prin caponieră, pe ravelinul Francisc de Paola, lângă un grup mare de elevi ai Liceului Militar. În ritm de tobe s-a ridicat drapelul municipiului iar artileriștii plasați pe platforma de artilerie dintre bastioanele mai sus amintite au executat salve de onor folosind tehnica începutului de secol XVIII. E o experiență faină după care tânjesc din 2007 de când am aflat că cele trei tunuri expuse pe platformă sunt funcționale. Toți cei prezenți au aplaudat momentul inedit.

După ce am gustat niște virșli (recunosc că e prima oară când am auzit de așa ceva și inițial mi-a fost oarecum rușine să întreb ce sunt) și după ce s-au discutat lucruri de-ale blogurilor și ale twitterului, am pornit, avându-l ca ghid pe Emanuel, prin cetate. Ascultându-l pe Emanuel mi-am dat seama că Alba Iulia înseamnă mult mai mult decât orașul Marii Uniri. Atât de multe alte lucruri din istoria noastră sunt legate de oraș și așa de puțină lume e conștientă de asta. Probabil că trebuia să știu și eu mai multe de la lecțiile de istorie, dar acuma îmi sunt așa de departe, pierdute cumva în timp…

Cetatea Alba Carolina e un fel de cetate peste cetate peste cetate, ca în Inception. Primii care au construit o fortificație în zonă au fost romanii, ruinele castrului roman putând fi văzute în partea sudică a cetății. Peste aceste ruine, și de dimensiuni mai mari a fost cetatea medievală din care au rămas și azi bastionul sașilor și bastionul Bethlen (tot pe latura de sud, adică aia cu burta spre soare). Mult mai mare decât cetatea medievală e cetatea ce o vedem și astăzi, cetate bastionară de tip Vauban construită începând din 1715 după planurile arhitectului italian Giovanni Morandi Visconti. 

Lucruri interesante am aflat pe parcursul vizitei. Am văzut și locuri accesibile turiștilor dar am pășit și în zone închise (momentan) publicului. Am fost prin temniță, am fost la tunuri, am fost prin Hotelul Medieval, prin Camera Cavalerilor Templieri, am ajuns la bastionul Bethlen, am văzut amfiteatrul, am văzut cum arată după restaurare altarul catedralei catolice (anul trecut era plin de schele), am intrat în catedrala ortodoxă, am zis un “Doamne-ți mulțam” și am continuat vizita. Am aflat despre cine ce o făcut când a fost în Alba, cine unde a locuit, cine ce a construit de-a lungul timpului, informații care scrise pe hârtie sau pe un blog par reci dar care însă capătă altă însemnătate la fața locului. E altfel când ți se arată platoul pe care au fost omorâți Horea și Cloșca, e altfel când vezi clădirea în care a locuit Mihai Viteazul și e altfel când te orbește soarele reflectat pe statuia lui Carol al VI-lea de Habsburg și ți se povestește cum i-a  snopit în bătaie pe turci. Pe bune.

Șederea în Alba Iulia am încheiat-o printr-o plimbare prin cetate în ceas de noapte, atât pe aleile principale cât și prin șanțuri. Când i-am povestit mamei despre asta s-a cam speriat gândindu-se la șanțuri dintr-alea nămoloase și pline de scuturi, schelete, broaște și reptile, dar s-a mai liniștit când i-am spus că-s șanturi faine, pavate, iluminate și cu un pârâuaș lin la mijloc.

Cum a fost șederea la Alba Iulia? Tare faină. Țin să le mulțumesc încă o dată lui Liviu și Andrei pentru oportunitatea oferită și pentru primire, au fost gazde faine (au scris și ei despre weekend, Liviu aci și Andrei aci), celor de la Hotel Parc pentru cazare și celor de la Primărie pentru încrederea ce o au în cei din online. Am văzut locuri faine cu oameni faini și mi-a plăcut. Ne-a plăcut.


Totodată a fost prima oară când am întâlnit și am stat la o poveste și la un pahar cu bloggeri, cu oameni întâlniți în online. Vă dați seama că citind un blog îți faci o anume părere despre cum ar putea fi autorul articolelor, te gândești dacă ai vrea sau nu să stai de vorbă cu el/ea (da, sunt cu care nu aș vrea să îmi pierd vremea la povești, fie pentru că au o gândire cam îngustă, fie pentru că nu au nici măcar gândirea, darămite îngustarea), dar alta e imaginea ce o ai în minte și alta e să îi auzi vorbind. Nu am decât o părere bună despre oamenii ce i-am întâlnit în Alba Iulia, un grup bine închegat de oameni faini. Vă spun, altfel citești un blog după ce întâlnești omul, după ce îl vezi, după ce îi auzi glasul.
(știați că pe bancnota de 5.000 lei din 1992 era Poarta a III-a privită din interiorul cetății? vedeți aci bancnota)

Ce îmi place mie la Cetatea din Alba Iulia e că lucrările de renovare merg într-un ritm destul de alert și că pe zi ce trece tot mai frumoasă și mai atrăgătoare devine. Sunt acolo oameni care pun suflet în ceea ce fac și îi înțeleg. Alba Iulia are atâtea secrete, are un rol așa de important în istoria noastră și ar fi bine să o redescoperim așa cum este, pornind de la daci și romani, nu doar din 1918 încoace. E o cetate în care voi reveni cu drag, o evadare din sufocantul prezent într-o lume frumoasă cu domnițe și străjeri, cu cavaleri cu spade și tunuri fioroase.

Clar că Alba Iulia e cealaltă capitală, capitala de suflet a românilor.

PS: Poza a patra, cea cu vedere de ansamblu asupra cetății, este preluată de pe cetatealbaiulia.ro. Restul pozelor sunt făcute de subsemnatul.

Categories: personal, turism Tags:
  1. Bungust
    September 20th, 2011 at 09:34 | #1

    Multumim, Mihai, pentru textul acesta care poarta in sine marturia frumusetilor orasului nostru.
    Va mai asteptam in Cetatea Alba Iulia cu proxima ocazie.

  2. September 20th, 2011 at 17:57 | #2

    Mai sa fie, parca pare interesanta Alba Iulia :))
    Bine ca te-ai distrat, nu ca noi astia cu teste peste teste, da' las' ca o sa ma razbun!

  3. mariusrusu
    September 21st, 2011 at 07:05 | #3

    Văd că ți-a plăcut mult pe la noi și te mai așteptăm și cu alte ocazii prin cealaltă capitală! Mulțumim pentru laudele primite cu privire la oraș și la Cetate.

  4. September 21st, 2011 at 10:46 | #4

    Dară că o să mai vin ;)

  5. Mihai – Ganduri la 1 decembrie
    December 1st, 2011 at 16:08 | #5

    [..]De când eram mic știam că de 1 decembrie se merge la Alba Iulia, cu mic cu mare, pentru a asista la parada militară și pentru a vedea un popă[..]

  1. No trackbacks yet.