Home > movies, video > Pirates of the Carribean – On stranger tides (2011)

Pirates of the Carribean – On stranger tides (2011)

Se spune că atunci când pornești într-o misiune trebuie să fii pregătit, să știi dinainte tot ce îți trebuie, să fii prevăzător, să ai un echipaj pe care să te poți bizui. Aflată într-o locație secretă, sau mai bine spus într-o locație greu de găsit pentru cei neinițiați, Fântâna Tinereții promite multe și atrage spre ea pe toți cei ce cred în supranatural, iar atunci când se pornesc deodată mulți în căutarea ei, totul devine o întrecere nebunească, o cursă contra cronometru ce se anunță cu o răsplată uriașă la fine. Căpitanul Jack Sparrow face tot posibilul pentru a ajunge la fântână înaintea lui Barbossa, înaintea temutului Barbă Neagră, înaintea spaniolilor sau a englezilor, lucru deloc ușor, având în vedere cât de arzătoare e dorința în fiecare dintre ei.

În Pirații din Caraibe – Pe ape și mai tulburi pe de o parte nu mai regăsim personaje din părțile anterioare, cum ar fi Elizabeth Swann sau Will Turner, iar pe de altă parte ne sunt prezentate fețe noi, însă la fel de brăzdate de vântul sărat ce biciuie mările. Angelica (Penelope Cruz), iscusită în mânuirea armelor, ambițioasă și neînfricată, șarmantă și înșelătoare, e tot ceea ce Elizabeth nu a fost la vremea ei. Barbă Neagră (Ian McShane), pirat al naibii de crud, e mult mai credibil și mai diabolic decât temutul Davy “față de caracatiță” Jones. Așadar pot spune că în ceea ce privește personajele, cele din Pirații 4 sunt mai bine conturate, mai credibile, mai cu coloană vertebrală, lucru ce îl apreciez.

Ce o să vă placă la film? Ermmm, multe. Cadrele foarte fain filmate, scenele de acțiune, replicile haioase presărate peste tot, jocul personajelor, felul de a fi al lui Jack, costumele gândite în detaliu, corăbiile piraților și muzica, dar și sentimentul de libertate pe care îl ai părtaș fiind la asemenea teribile aventuri.

Ce nu o să vă placă la film? Primul care găsește ceva ce să nu îi placă va fi lăsat pe o insulă  pustie, cu un pistol cu un singur glonț în el 😛

Filmul rulează începând de azi, 20 mai, în cinematografe, în 3D (cred că există și variantă 2D pe alocuri). Nu îl ratați. 😉
Categories: movies, video Tags:
  1. May 20th, 2011 at 10:17 | #1

    Hai mah, un singur glont? :)) Pare tare funny…

  2. May 22nd, 2011 at 10:46 | #2

    Ştii cum e…. criză, alea alea :))

  1. No trackbacks yet.