Home > movies, video > Sucker Punch – Evadare din realitate (2011)

Sucker Punch – Evadare din realitate (2011)

Filme despre condițiile din ospicii au tot fost, filme despre persoane închise pe nedrept în spitale de psihiatrie am tot văzut. Însă niciunul ca Sucker Punch.
Babydoll este o fată al cărei tată vitreg o internează într-un ospiciu. Tatăl vitreg urmărește să pună el mâna pe toată averea proaspăt decedatei soții așa că aranjează pe bani frumoși cu directorul ospiciului, Blue, ca fata, moștenitoarea directă a nevestei lui, să fie lobotomizată cât mai repede posibil, lucru ce ar urma să se întâmple în cinci zile de la internare.
Ce poți face așadar știind că mai ai 5 zile până ai putea deveni o legumă? Ai putea să stai să îți plângi de milă sau ai putea să te zbați, să lupți. Babydoll, pe cât de firavă și inocentă pare, se va refugia într-o lume a ei în care ospiciul e văzut ca un bordel, și va încerca să caute o metodă pentru a evada de acolo. În imaginația ei bordelul e condus de același Blue, psihiatra Gorski este instructoare de dans, pacientele sunt atracția principală iar lobotomia de peste cinci zile devine doar ziua cea mare în care blondina se va dărui trupește unui client foarte important al bordelului, Barosanul. 
Dansurile erotice supervizate de doamna Gorski o vor trasnporta pe Babydoll într-o lume imaginară în care un înțelept îi explică de ce obiecte are nevoie pentru a scăpa din bordel. Alături de alte patru fete în misiunea de evadare, Babydoll va încerca să pună mâna pe cele patru obiecte, lucru ce va necesita efort colectiv, hotărâre și asumare de riscuri, eforturi portretizate pe ecran ca lupte împotriva nemților, lupte împotriva orcilor și a dragonilor sau duel cu stane mari de piatră într-un templu japonez. Cu cât sunt mai aproape de evadare cu atât totul devine mai periculos, mai ales că Blue începe să suspecteze că ceva se întâmplă cu fetele lui.

“Your fight for survival starts now. You don’t think you’re strong enough? You are. You’re afraid. Don’t be. You have all the weapons you need. 
Now fight!”


“When life sucks, punch it!”

Sucker Punch e un festin vizual și auditiv. Cele două lumi imaginare, bordelul și tărâmul luptelor, sunt extrem de bine redate cromatic, iar muzica se potrivește ca o mănușă peste imagini, completând perfect tabloul creat de regizorul Snyder. Dintre cele mai notabile melodii menționez Sweet dreams (are made of this) în interpretarea actriței Emily Browning, piesă ce deschide tragic filmul pe imagini ce prezintă moartea mamei și abuzul la care Babydoll și sora sa sunt supuse de către tatăl vitreg. Nu cred că se putea alege o piesă mai potrivită ca Army of me pentru a marca decizia blondinei de a lupta, sau White Rabbit pentru a nota alăturarea celorlalte patru fete în misiunea nebunească de evadare. O coloană sonoră ce face toți banii.

Singurul lucru de care nu pot scăpa prin evadare în imaginar este abuzul sexual, prezent în toate cele trei planuri ale poveștii sub diverse forme și subliniind astfel situația dezolantă și fără scăpare în care se aflau pacientele. Nu doar asemuirea ospiciului cu un bordel sau replici ale directorului și ale gardienilor indică abuzul, ci și, de exemplu, explicația dată focului dragonului “îi tai gâtul și vei scoate două cristale mari care, ciocnite unul de altul, vor crea cel mai mare și incredibil foc văzut vreodată”.

De ce Sucker Punch? Pentru că ți se prezintă o fătucă inocentă și slăbuță care doboară avioane, ucide orci și dragoni și care fură mințile bărbaților prin dansul ei senzual. Pentru că ți se prezintă o lume pe care o crezi fără nicio legătură cu realitatea doar pentru a descoperi contrariul. Pentru că vei percepe în mod greșit care este adevăratul personaj principal al filmului. Pentru că te ia pe neașteptate.

Sucker Punch e o căutare, o provocare, o luptă împotriva demonilor și a fricilor. O nebunie. O fantezie. O cursă amețitoare într-un montagne-russe. O evadare dintr-un ospiciu așa cum nu ai văzut vreodată. 

Categories: movies, video Tags:
  1. No comments yet.
  1. No trackbacks yet.