Home > muzica, mylene > Mylene Farmer – Bleu Noir (2010)

Mylene Farmer – Bleu Noir (2010)

Au trecut cam trei luni de când Mylene Farmer a lansat albumul Bleu Noir, un album ce a luat fanii pe neașteptate, nimeni știiind că roșcata ar fi petrecut timp în studio.

Spre deosebire de lansările anterioare, Bleu Noir reprezintă o noutate prin direcția muzicală urmată și prin muzicienii cu care Mylene a colaborat, și anume Moby, Archive și RedOne. Da, este primul album din construcția căruia lipsește cu desăvârșire Laurent Boutonnat, cel care până acuma a fost responsabil de părțile instrumentale ale pieselor lui Mylene, însă lipsa acestuia este datorată implicării lui în alte proiecte ce nu i-ar fi permis dedicarea totală albumului de față. Așadar o direcție nouă, un experiment, o fantezie poate.



Moby, aflat la a treia colaborare cu Mylene (după “Slipping Away/Crier la vie” din 2006 și “Looking for my name” din 2008), e responsabil de șapte titluri de pe album și toate sunt reușite și plăcute auzului de la prima audiție. Bleu Noir și Toi l’amour sunt dulci balade ce te ung parcă la suflet, urmate de bulversantul M’effondre, un cântec la propriu rupt în două, după cum spune și titlul, în concordanță cu versurile și cu vocea gravă, a doua jumătate a piesei aruncându-te într-un vertij ce te amăgește că până la urmă totul va fi bine. Foarte adictivă piesa.

… Quand tu pars il n’en reste qu’un bleu noir …
… Car l’amour est à nous pour toujours …
… Tout vole en eclat, mon sens et puis mon choix …


Interesant însă între creațiile lui Moby este perechea de piese Inseparables / Inséparables, prima în engleză, cu versuri scrise de Moby, a doua în franceză, cu versurile scrise de Mylene, însă amândouă spunând aceeași poveste tristă și neîmplinită.

Moi, je t’aime comme un fou mais ça tu le sais bien
Garder ton coeur et ton ombre à côté du mien
I wanted to believe in love that it would finally stay
I know now that you’re the one that i will always miss.

O surpriză a reprezentat-o colaborarea cu mintea creatoare din spatele grupului Archive care a dat naștere unui număr de trei cântece întunecate și care chiar de nu reușesc chiar din prima să impresioneze, treptat se impun prin versurile interesante și sunetele deloc caracteristice universului farmerian. Leila, piesă ce am avut posibilitatea să o ascultăm pe siteul oficial înainte de lansarea albumului, este dedicată lui Leila Pahlavi (fiica ultimului șah al Iranului), care a trăit o viață în exil și care în 2001 s-a sinucis într-un hotel din Londra. Diabolique mon Ange, pe de altă parte, e departe de calmul Leilei, dispunând de o construcție muzicală într-un crescendo amețitor și istovitor la fel ca povestea maltratată și abuzată descrisă în versurile-i.

Dans ma tête un désordre, y remettre un peu d’ordre
N’a jamais vu ma fièvre, n’a jamais dit je t’aime
Cependant je l’aime, cependant je l’aime

RedOne e cel responsabil de Oui mais … non, primul single al albumului, și de ritmata Lonely Lisa. Deși de RedOne ați auzit din cauza pieselor pe care le-a făcut pentru Lady Gaga, cele două cântece pentru Mylene sunt departe de sunetele oferite Gagăi, mergând spre un euro-pop ritmat, dar la fel de facil de ținut minte. Oui mais … non îmi pare net superioară Lisei, nu e de mirare că hotărî să o promoveze.
Bleu Noir e un album întunecat de luminos, o direcție nouă și plăcută în care a evoluat Mylene, ce dovedește, pentru cine nu a crezut până acuma, că spiritul creator a fost mereu al roșcatei, Laurent fiind doar modalitatea prin care ideile ei prindeau contur. Un album ce se merită ascultat, chiar dacă nu dispune de piese cu orchestrație magistrală precum Innamoramento, Avant que l’ombre sau Si j’avais au moins…

Sunt curios care parte a albumului vă atrage mai mult, cea bleu sau cea noir.

Articol aparut si pe MuzicaBuna.ro

Categories: muzica, mylene Tags:
  1. March 11th, 2011 at 16:49 | #1

    Acum l-am "achizitionat", sper sa am rabdare sa-l ascult :)

  2. Mihai – Bleu Noir
    March 25th, 2011 at 09:36 | #2

    [..]Cel de al doilea single de pe albumul ”Bleu Noir” are în sfârșit un clip. În regia lui Olivier Dahan, clipul Bleu Noir se alătură ca și paletă cromatică [..]

  3. Mihai – Lonely Lisa
    June 2nd, 2011 at 17:33 | #3

    [..]single-ul Lonely Lisa, cel de-al treilea single de pe albumul Bleu Noir. Contrar zvonurilor clipul[..]

  1. December 27th, 2012 at 14:38 | #1
  2. July 11th, 2014 at 22:41 | #2