Home > interesant, news > A fost UBBots 2010

A fost UBBots 2010

January 10th, 2010 Leave a comment Go to comments

Ah, a fost și UBBots 2010. 18 echipe de studenți din anul III Informatică de la UBB și-au prezentat proiectele la materia opțională de Roboți Inteligenți în holul mare de la FSEGA, proiecte la care au lucrat pe parcursul semestrului I, coordonați de Laura Dioșan și Mihai Oltean. Plin de lume, spectatori curioși, studenți emoționați, prieteni, sponsori, dascăli.

Studenții și-au prezentat proiectele și au răspuns la fiecare întrebare venită din public. Și încă ce proiecte! Roboți zugravi, roboți agricultori, roboți pădurari, roboți de supraveghere, roboți pentru curățenie, roboți pictori și chiar și barmani.
Smart Fruit Picker este unul din roboții ce m-a impresionat: robotul recunoaște fructele de o anume formă și culoare dintr-un copac și apoi le culege și le depozitează într-un coș. Deștept roboțelul și tare util. E drept, la prima încercare a ezitat un pic și nu știa cum să apuce fructul, dar asta s-a întâmplat doar pentru că foarte multă lume făcea poze cu blitz și senzorii săracului roboțel erau un pic cam dați peste cap (condițiile normale de lucru în livadă sunt totuși fără blitzuri). Și-a revenit imediat și s-a apucat de treabă culegând, unul câte unul, fiecare fruct.
Plant Watering Robot este un alt robot ce mi-a plăcut. Taskul lui nu e așa de complicat precum pare. Într-o încăpere cu ghivece de flori robotul se plimbă de la ghiveci la ghiveci și, când ajunge la unul dintre ele, acționează o clapetă a unui recipient în care este apă și astfel eliberează o cantitate de apă în ghiveci. Mic dar eficient :)
IntelliBrainBot Antifurt este un robot care are grijă de casă cât timp proprietarul este plecat. Scrutează permanent încăperea în timp ce parcurge un anumit traseu și, în momentul în care simte mișcare în încăpere, deci prezența unui hoț, trimite un semnal unui server care va trimite un SMS proprietarului (sau firmei de pază). Foarte eficient, toate testele au funcționat cu brio.
White Beaver este un roboțel care se plimbă prin pădure, pune ochii pe un copac și apoi îl doboară. Nu cu lovituri de topor, că ar dura prea mult, ci cu o lamă rotativă circulară. Nothing is better than the smell of fresh cut trees. :P
Cerberus, un robot care nu avea trei capete, a atras iarăși multă lume. Dotat cu un ochi agil, robotul reușește să urmărească o țintă în mișcare, pardon, un obiect în mișcare, pe care îl și fixează cu ajutorul unui raze laser roșii. Util ca robot de pază (dotat eventual și cu o armă) sau în urmărirea unei mașini cu infractori.
Mai multe detalii despre fiecare proiect aici.
Prezentarea s-a încheiat cu premierea proiectelor considerate mai utile și inventive de către sponsori (premii in bani sau in obiecte). Cele mai premiate, dacă bine mai țin minte, au fost, întrucât fiecare dintre cei aprox 10 sponsori a premiat ce proiect a considerat, Smart Fruit Picker, White Beaver, Cerberus și Motostivuitorul Autonom Inteligent.
După 162 de minute am plecat de la FSEGA impresionat de munca studenților și conștient că la fiecare proiect, chiar de nu s-a câștigat un premiu, s-a lucrat mult, în cel mai mic detaliu. Tare curios ce ne așteaptă peste un an :D
Mai multe informații pe UBBots.com
Poze de la ediția 2009 aici.


PS: Poze nu am reușit să fac, dar de îndată ce găsesc facem un update articolului ;)
Categories: interesant, news Tags:
  1. Mihai – UBBots 2011
    January 6th, 2011 at 19:16 | #1

    [..] clădirea FSEGA. ;)

    Cum a fost la edițiile din anii trecuți: 2010, 2009.
    Mai multe informații pe si[..]

  2. Mihai – Si a fost UBBots 2011
    January 9th, 2011 at 22:33 | #2

    [..]Cum a fost la edițiile din anii trecuți: 2010, 2009.[..]

  1. No trackbacks yet.