Home > personal, util > That time of the year

That time of the year

După ce ieri tot prin ploaie am umblat în Cluj (ulterior am văzut la tv că s-a transformat în neauă spre seară), am dat azi peste o vreme frumoasă de primăvară acasă. Aşa că înarmat cu toate cele necesare am pornit la tăiat.

(tăiem ce e uscat, rărim şi apoi tăiem deasupra mugurelui)


După cum vă spuneam anul trecut: fără milă. Am luat la rând tufele de trandafiri, am înlăturat o parte din muşuroiul din jurul lor, am tăiat tot ce era uscat sau bolnav, cât mai de jos posibil. Am tăiat tot ce era prea des sau prea pe mijlocul tufei. Şi apoi din ce a rămas am taiat, cu foarfece ascuţite, oblic, deasupra unui mugure ce dădea spre exterioriul tufei. Ca la carte adică. Şi deja am pus ochii pe câteva tije care au deja trei ani şi sunt prea groase, iar la anul am să le tai de tot, că aşa trebuie pentru a reîntineri mereu tufa 😉

Ce să vă mai spun eu vouă? Să nu uitaţi să purtaţi mănuşi de protecţie, din alea groase. Unu la mână nu vă murdăriţi. Dar cel mai important e că nu vă zgâriaţi. Nu de alta, dar ştim că o zgârietură e o poartă de intrare, şi nu ştii niciodată ce se poate găsi în pământ. Aşa că aveţi grijă.

Categories: personal, util Tags:
  1. Mihai – Taiatul trandafirilor
    March 27th, 2011 at 21:15 | #1

    [..]Ce am tăiat? Cum am tăiat? Ei bine, deși erau dese crengile, nu am intrat în panică. La o primă inspecție am obser[..]

  1. No trackbacks yet.